octombrie, 2013

Pentru că dorm îmbrăţişate…

duminică, 6 octombrie, 2013

Sentimentele sunt cel mai greu de descris.

Dacă le simţi – nu ai nevoie de cuvinte.

Şi dacă şi ai nevoie de ele, nu le ai…

Încă mai plouă…

În somn sau în călătorii, când deliram de durere sau juram credinţă până la moarte, nu aşteptam altceva decât să fiu ţinută de mână.

Nu le-am luat pulsul, nu am căutat să simt temperatura sau emoţia, dar am ştiut întotdeauna care sunt mâinile mele – nebune, pasionale, grijulii şi cu linia vieţii ce se împleteşte cu a mea. Pe ale mele, adică cele „înrudite” cu emoţiile şi încredea oarbă pe care le-o ofer, le recunosc din milioane de alte perechi care pentru mine nu sunt decât  … “mănuşi” – ştiu că tre să îmi ţină de cald, dar nu mă încălzesc.

Omul care mi-a dăruit mâinile lui (până când moartea ne va despărţi) mi-a zis acum muuulţi ani: “Prima oară când te-am văzut, mi-au plăcut mâinile tale”. L-am crezut nebun. Nu puteam să înţeleg ce o fi vrut să-mi spună cu asta – vreo declaraţie deocheată şi … eşuată. Mi-am mai amintit o vreme, apoi am uitat.

Am revenit peste un an la acea declaraţie; ne certam. I-am aruncat vorbe grele, femeieşti şi stupide până la absurd, ceva de genul … “nu te duce capul să faci o declaraţie de dragoste. “Îmi plac mâinile tale… of!”…” El nu a răspuns. M-a privit rece. Îi sicleau ochii ca şi cum l-aş fi rănit… parcă a vrut să spună, totuşi ceva, dar a renunţat. Ieşi. Aşa facea când eram Tineri şi  … Proastă.

Peste mai mulţi ani (ador să spun asta), într-o vacanţă de iarnă pe malul lacului Como, mi-a spus ca şi cum vorbisem câteva minute mai devreme despre asta: „Pitica, tu ai nişte mâini de femeie. Niciodată nu am fost sigur că poţi ţine în mână o cană plină. Mereu vreau să îţi ţin eu ceaşca de ceai. Şi sunt îndrăgostit de inelarul tău. Întotdeauna am fost. Şi nu înţeleg cum poţi avea aşa degete subţiri”.

Din două mişcări am fost la baie; aveam impresia că se ridicase Lago di Como în picioare.

Încă plouă…

Como e incredibil în orice anotimp. Adormisem…

I-am simţit mâinile şi l-am auzit şoptindu-mi … „Pune capul pe mâna mea…”

Mi-i dor de tine. Trimite-ţi mâinile la mine. Eu am să îţi aduc ceaiul. În cana cea mare şi … nu am să-l răstorn. Eu am să pot. Am mâini puternice şi sunt ale tale. Liniile vieţilor noastre dorm îmbrăţişate şi sigure – toamna asta e numai a lor.

Memory …

miercuri, 2 octombrie, 2013

http://www.youtube.com/watch?v=AM5kAYJvr1s