iunie, 2013

Cuvinte incomode…

vineri, 14 iunie, 2013

Azi miros a ars; a hârtie şi a cuvinte care se sting necitite, nespuse, incomode.

Cel mai mare vis, în vis…

marți, 11 iunie, 2013

Am visat astă-noapte o cutie: banală, fără personalitate, tristă şi şifonată un pic. Cartonul ei nu îi dădea nicio şansă să ajungă vreodată cutia cu vise a unei femei care are multe de spus, sau de ascuns. Cu atât mai puţin, putea să viseze să ajungă vreodată locul tainic de depozitare a secretelor unei fetiţe blonde, cu zulufi şi rochiţe cu falduri.

Am visat astă-noapte o cutie. Obişnuită, ordinară, timidă şi resemnată, dar am iubit-o din prima clipă.

Şi mi-am aranjat în ea casa. Casa mea de vis…

Şi a încăput în cutia mea tot ce am adunat eu în 38 de ani: cărţile şi jilţul meu brodat, camera fetiţei mele şi bucătăria cu vitralii. Au încăput dormitoare cu geamuri mari, deschise spre soare şi rouă, dar şi odaia inimii mele. Am pus la uşă o rogojină, iar în salon, scoarţa mamei cu crini. Pentru bucătărie, am luat la “casă nouă”, dulapul cel roşu, vopsit de mine în câteva straturi ca să-l prindă patina timpului,  iar pentru bibliotecă – rafturi multe, înalte şi trainice. Ca şi dragostea pe care o am pentru ele.

Am dăruit geamurilor draperii subţiri, din pânză topită pentru ii … şi le-am lăsat să lunece pe podele. Să simtă şi ele răcoarea pietrei şi să-i mai vorbească din când în când. Apoi, am aerisit tot şi am mers să culeg din preajma “casei” margarete… şi am rămas acolo pentru multă vreme, dusă pe gânduri şi fericită.

*** *** ***

Am visat astă-noapte o cutie…

Avea o culoare greu de identificat şi capacul nu-i venea tocmai bine, dar alesese un loc magic. Alesese să “trăiască” acolo şi asta mă fascina.

Era pe  malul canalului ce duce spre Venezia, undeva prin Stra sau Fiesso… se aşezase cuminte acolo, dar rar cine putea să o vadă. Avea deschidere mare spre apă şi din două părţi era “îmbrobodită” de câteva tufe căţărătoare de trandafiri şi ţintită în faţa porţii de un copac de magnolie.

Cutia mea era timidă şi modestă faţă de “vecinele” ei. Numai că eu, nu voiam să mă privez de acest vis frumos şi am făcut-o să fie a mea.

O cutie banală, pe malul canalului ce duce spre Venezia. O cutie neobservată, văzută doar în vis şi neaşteptat de dragă.

De atunci am îndrăgit nopţile. Şi o mai aştept în visul meu; nu am fost demult “acasă”. Aş face curat, aş deschide geamurile ca să înveţe să zboare şi draperiile cum zboare visele mele şi … dorul.

Am să iubesc toată viaţa mea acea “cutie”: tristă, banală, fără personalitate. Ea m-a lasăt să îmi fac casă în ea, să îmi las acolo cele mai ascunse dorinţe, m-a lăsat să discut cu orice fir de iarbă şi să mă înrudesc cu orice strop de rouă. M-a lăsat să scriu despre magnolii şi să-mi clătesc ochii cu apă de trandafir.

*** ***

Mi-am făcut casă visurilor mele, în vis. Şi trăiesc acolo, deocamdată. Într-o cutie. Acolo umblu cu inima descheiată şi nu bandajez rănile.

M-am cuibărit într-un loc despre care nu pot scrie atât de frumos pe cât este, mi-am ascuns regretele, şi “apa” şi “sarea”. Acolo m-am lăsat pe mine. Ca să fiu în siguranţă. Într-o cutie urâtă şi tristă de carton, dar pe care nimeni n-o va iubi ca mine.

Scrisori ce nu te mai lasă să scrii.

duminică, 9 iunie, 2013

februarie, 201

YouTube previzualizare imagini

Mă trezise răcoarea dimineţii… şi stropii de ploaie. Îi alungasem o vreme din sufletul meu. Îmi răceau amintirile şi stricau cărările din mine, da … nici nu îmi plăcea senzaţia pe care mi-o lăsau după ce se “usca” înăuntru.

Nici acum nu puteam să îmi amintesc ce mă deranjase atât de mult în vorbele. Aveau un soi de încredere care distruge pe cel căruia îi vorbeşte.

Luni bune trecuseră de atunci, dar când mă gândeam că ar fi bine să intru să scriu ceva, îmi venea un fel de vertij, o senzaţie neplăcută de rău şi de amar.

Mă simţeam un copil, sau mai bine zis un cotei de mahala ce nu vrea să ia pâinea din mâna celui care dăduse în el cu piciorul.

Trăiam emoţii stranii. Îmi părea că atât cât citesc şi răscitesc de sute de ori acel mesaj, nu reuşesc să mă gândesc cât de mult dor cuvintele lui. Nu am citit la nesfârşit … am închis scrisoarea şi am rămas tâmpă, cu ochii sticliţi şi însetaţi de apă, dar neputincioşi…. ca bătrânii. Nu le aveam. Anume pentru că îmi spălasem sufletul înainte de a-i vorbi.

Voiam o explicaţie, un sfat, o putere de a mă ajuta să merg înainte. Zădarnic. Nu a fost. Şi am închis.

… … … …

01.06.2013 – Siofoc, Ungaria

Mă trezise ploaia. Eram singură, pe autostradă, undeva în zona lacului Balaton.  N-avea cum să conduc multă vreme – era trecut de miezul nopţii –  aşa că am “apucat” a treia bandă şi am inclus “Amma Mi” de Emma.

Cântam cu ea, în timp ce mâinile căutau  cu disperare prin hărţile gps-ului ce trona în față un loc de parcare, o benzinărie … un motel.

Îmi venea somnul,  …. bată-l norocul de somn. Altădată, mă rugam de el să vină măcar o dată în 48 de ore. Acum bătea cu îndârjire, la uşa amintirilor mele şi ochii, fără să-mi ceară sfatul, îi dădură drumul să intre. Era acea stare în care înţelegeam că nu mai am multă vreme: trebuie urgent să opresc motorul şi să îmi aiu câteva ore de somn. În sfârşit, maşinăria asta ce îmi tot arăta drumul în ultimele 2 luni, dădu și de locul în care urma să “îngrop” bandajele – Siofoc.

Nu-mi place locul, mi-am zis, şi nici Balaton-ul… nu mi-i drag deloc. Altă locaţie… Hai, te rog!

Peste 102 km, încă un loc sigur – Budapesta. Hai… că e bine. Mi-am “ordonat” răbdare şi am luat de la capăt albumul Emmei Marrone pe care tocmai îl cumparasem din Trieste. Aproape de Budapesta, nu am mai rezistat şi nici nu am mai căutat locuri de “alint”.

Unde am văzut primul loc de parcare, acolo am tras. Şi … am adormit.


Mă trezise din somn răcoarea şi stropii reci ce îmi ciocăneau în geam. Ceasul arăta 4.07 … Hai că e bine… Ies, mă “încâlcesc” un pic, iau o cafea tare şi fiebinte şi … la drum. Abia pe la ora 8.00 …. când mă apropiam de Oradea, mi-am dat seama că ceva nu era în regulă: aveam senzaţia de parcă ceva uitasem, sau îmi doream ceva şi nu făcusem…

Am înţeles spre seara…

Îngropasem în noaptea trecută bandajele, şi sacul cu medicamente de uns răni… şi tot. Tot! Tot!

Emma… mulţumesc.

Siofoc… mereu îmi vei fi drag. Data viitoare opresc acolo.