iunie, 2013

Lapidare…

miercuri, 26 iunie, 2013

“Prefaţă”: Lapidare – Care evocă prin concizie (și vigoare) stilul inscripțiilor latine; laconic, scurt, concis. – Din fr. lapidaire.

Balul de absolvire a fiului… Rochii multe, copii mari, emoţii… Dorinţă turbată ca totul să o iau de la capăt: să fie mic-mic.. să citim poveşti şi să îi spun să ridice ochii spre cer când îi este dor de mine.

Stat puţin, admirat, plecat acasă.

***

Două piersice… apoi încă două. Se poate sau nu după miezul nopţii?! Călcat trei pijamale şi câteva prosoape. Mai mult nu vor mâinile să muncească astăzi. Am un chef  turbat să zbor cu avionul. Acum! M-aş ridica în cer ca o coţofană şi aş ateriza pe malul mării.

***

Lăsat fierul să cadă peste picior. Fript un pic. Înjurat (mai multă vreme). Chicoteli după geam. Plouă… Numărat picăturile. Puţine. Poate mâine, mai multe…

***

Căutat prin “lista” de dorinţe o listă de lecturi. Am patru cărţi lângă pat şi niciuna nu o pot lăsa. Citesc din toate: după orar. Dimineaţa… una, după masă alta… şi tot aşa. După dorinţă, dispoziţie, plăcere. Trei creioane colorane “haşurează” din aceste cărţi gândurile pe care le-aş fi vrut ale mele.

***

Azi nu vreau să citesc nici din “Psihologia minciunii” de M. Scott Peck, nici din Pastoureau şi “culorile” lui, nici din “Plânsul lui Nietzsche”. Nu am stare pentru ele azi. E târziu şi nu plouă. Asta mă deprimă, dar şi  mai tare, mă enervează. Pun ceainicul să îmi fac un ceai, apoi simt că nu voi avea răbdare să se încălzească, aşa că renunţ şi … bombănesc sub nas… ce vrei să citeşti?! ce ai vrea să citeşti?! ce te-ar relaxa acum?! ce ţi-ar plăcea, hai concentrează-te…. Insist “să am răbdare” cu mine şi mai pun o dată ceainicul. După două minute, renunţ, în schimb înţeleg ce aş vrea să citesc acum…

Ceva despre dezaurul României dat ( PENTRUTOTDEAUNA) spre “păstrare” Rusiei, dar parcă aş citi ceva şi despre cazul Enron… că îmi amintisem azi de el… şi despre “fenomenul Enron, multiplicat” în zilele noastre.

Cer sfatul omului în timp ce caut ceva printre “hăţişurile” rafturilor; ceva despre Scandalul Enron… ai văzut pe la noi?!

Mititica, tu te-ai stricat la cap sau cap nu ai deloc?! Ţie îţi trebuie, la ora asta, să-ţi îmbuibi capul cu asemenea prostii?! Care Enron?! Ce te-a apucat acum?!

Bine că s-a găsit cineva să îmi spună “noapte bună”.

p.s. Da despre tezaur tot am apucat să citesc… ;) Gata pe azi!

Octavele emoţiilor mele…

sâmbătă, 22 iunie, 2013

Îmi plac ploile…

Ele sunt pe primul loc. Îmi plac ploile dezlanţuite, despletite şi … dorite. Îmi plac ploile pentru că ele aduc furtuni ca să “dea cu ele de pământ”.

Îmi plac ploile pentru că gălăgia ei sparge tăcerea durerii şi smulge din intensitatea ei, făcând-o să cedeze. Îmi plac ploile pentru că udă “focuri” şi stinge ochi. Îmi plac ploile pentru că sunt ale mele. Cred că am fost şi ploaie odată.

Îmi plac afinele…

Mai mult îmi place numele lor italienesc: “mirtilli”. Aici nu am multe descrieri. Îmi place gustul lor dulce-acrişor şi culoarea violacee, sau poate mai mult albastră-brumărie. Îmi place mult să le privesc. Cand am vreme şi pofta nu mă “zgândără”, le aşez cuminţi pe masă şi îmi aşez capul pe umărul trainic al ei, astfel încât să le pot vedea în “3D” ;) . Pot sta lungă vreme aşa. Au ele ceva ce pe mine mă electrocutează.

Îmi plac cărţile vechi…

Poate mai mult mirosul lor şi … conţinutul. În ceea ce le priveşte, am un tabiet aparte. Nu îmi place să le admir, îmi place să le miros. Să le răsfoiesc, să caut însemnări şi să … nu le arăt nimănui. Îmi place cuminţenia lor şi tăcerile lor cu subânţeles. Îmi plac cărţile vechi pentru că sunt înţelepte şi vii, sunt “umblate” prin mâini multe şi scanate de multe minţi. Cu ele călătorec Înapoi. Acolo e mai bine.

Îmi plac locurile singuratice…

Acolo mă aşez “în faţa mea” şi recapitulez, dar despre asta, nu mai spun nimic. Tre să fiu doar faţă în faţă. Cu mine.

Îmi plac drumurile pietruite, caldarâmurile…

Pentru nobleţea lor şi pentru discreţia lor; pentru puterea lor de a urma dricul ce se îndreaptă “într-acolo” şi pentru viteza lor cu care ne duc prin viaţă. Îmi plac drumurile pietruite pentru că ele ne imprimă paşii şi au o memorie a urmelor; a celor bune şi a celor mârşave. Îmi plac drumurile pietruite. Apa poate duce cu ea memoria celor pe care vrem să-i uităm şi, … pentru că piatra e singura care se spală cu atâta înverşunare şi se şlefuieşte după fiecare “rateu”.

(va continua…)

Prin lume …

marți, 18 iunie, 2013

Eu întotdeauna am avut un mare “talent”.

De mică, ieşeam în drum (cred că am mai spus-o) şi urlam cât mă ţineau bojocii: Luuuuume!!!!! Unde te duci?!

Dumnezeule sfinte, oare ce credea mahalaua când auzea pe fata Panaghiţei urlând ca din gură de şarpe?! Retorică întrebare şi azi, şi atunci. Sau mai făceam ceva… puteam ieşi pe poartă şi mă duceam unde mă duceau picioarele şi ochii şi, dacă vedeam o gospodărie mai arătoasă, strigam la poarta omului:

- Lele Catincă, auzi, lele Catincă…

- Ce vrei, bahur?! se supăra femeia ce abia de se vedea după vraful de lut şi paie.

- Lele Catincă, arată-mi cum e la tine în casă…

- Du-te, drac împieliţat, şi să nu te vad pe la poarta mea. Auzi ce copchii nebuni mai cresc acum. Auzi, măi Toadere, să-i arăt cum e în casă… Da ce, muzeu e la mine?!

… … …

Aici voiam să ajung. La muzee. M-au cucerit dintotdeauna locurile în care au fost răsfoite multe pagini de istorie.

Mă fascinează peretii lor temeinici, ca umerii unui bărbat ce nu va trăda niciodată… îi cunosc dintr-o mie. Mă lasă fără cuvinte, cu imaginaţia dezgolită, zgârcitele fraze informative pe care le găsim şi întreb de cărţi, de istorii, de monografii, de mărturii ale celor care au stat prin preajmă, care ştiu măcar ceva.


Acum câţiva ani, în 2009, ajunsesem în Marele Ducat de Luxembourg şi mi-am promis atunci că am să colind, cât mă va lăsa Dumnezeu pe pământ, toate castelele… pentru că am impresia că am trăit în acea vreme, că recunosc locuri şi fragmente de decor, şi personaje care stau cuminţi, prinse în rame aurite, pe pereţii ce respiră în acelaşi tact cu mine.

O să ziceţi că am citit multe cărţi… Da, am citit, şi multe dintre ele chiar ascundeau printre paginile lor mulţime de coridoare abia luminate, şi am “răsfoit” o mulţime de intrigi şi am “fost” martora multor scandaluri pe la curţile Regelui Soare – în copilărie.

Acum e altceva. Acum e un interes aproape “academic”: vreau să ştiu totul, să citesc tot ce se poate, să văd documentare şi să studiez istoria lor.

De asta mi-am făcut o listă, una imaginară şi o hartă a celor mai dorite ascunzători de poveşti.

Am fost să văd Castelul Banffy de la Bonţida şi Vechiul Castel al Goriziei, împărţit în Palazzetto dei Conti, Palazzetto Veneto şi Corte dei Lanzi. E ceva incredibil. E ceva despre care e greu să vorbeşti. Trebuie mult să te documentezi… şi ochii trebuie să se obişnuiască cu istoria, cu lipsa kitsch-ului “tradiţional”.

Am văzut Palais du Governeur din Metz (Franţa) care mi s-a părut dispus să primească multă lume… şi am mai văzut Vianden, castelul medieval al Luxemburgului, dar şi Valea celor şapte castele… Apoi, am ajuns să văd Castelul Predjamski, dar şi Vechiul Castel al Ljubjanei.

Despre toate într-o zi am să vă povestesc… Şi despre Villa Pisani care m-a “nenorocit” pe viaţă. ;) şi despre Villa Soranzo din Fiesso d’ Artico. Tot în Fiesso, poţi intra la cea mai dorită fabrică de încălţăminte şi accesorii, mai ales pentru femei – Louis Vuitton.

Da, şi pe final, pentru romanticii incurabili, o localitate plină de istorie şi istorii – Montecchio Maggiore. Aici găseşti Villa Belaguardia, adică castelul Julietei (locul unde a locuit, cu adevărat, familia ei; acum castelul găzduieşte un muzeu şi un restaurant în care am mâncat cel mai bun peşte)  şi Castello della Villa, adica locul copilăriei lui Romeo. Acolo e o reşedinţă privată, dar nimeni nu te împiedică să vizitezi această vilă cu o programare, sau dacă cunoşti pe cineva din apropiere. Eu am avut ocazia să văd cel de-al doilea castel, al lui Romeo, doar în treacăt… Sper odată să ajung.

Anul acesta, mi-aş dori să văd măcar două din castelele Franţei şi două din Bavaria, de exemplu Castelul Neuschwanstein care primeşte anul peste 1 milion de turişti şi Hohenscwangau care, deşi situat alături, primeşte cam 300000 de vizitatori anual.

Iată ce vise de vacanţă am eu pentru această vară… Voi?! Unde vreţi să mergeţi?!

Din orfelinatul gândurilor…

vineri, 14 iunie, 2013

Retorice: Nu-ţi trăi viaţa în rime; s-ar putea prea mulţi să-ţi înveţe pederost “poezia”

Rostogolindu-se…

vineri, 14 iunie, 2013

Retorice:

Am văzut în seara asta un apus… Dumnezeule… Mișcător. Din ăla, pe care îl vezi o singură dată – ultima. Dar nu asta am vrut să spun: am vrut să știu… pensula pictorului ce culori alege și cum o face … ca sa il vada, si… fotograful, cum vede ochiul lui?!

Eu am prins azi un apus fascinant…răscolitor, dar l-am văzut în cuvinte.
Cădea în cuvinte colorate, amuzante, prin virgule, întinse în fraze certărețe și doua puncte pentru cele mai nemaipomenite senzații: am prins în seara asta un apus fantastic, Lumea mea.