februarie, 2013

Condiţionând prezentul…

duminică, 3 februarie, 2013

S-ar putea să îţi aminteşti vreodată că altundeva, stând în pirostrii, numărai firele de iarbă crudă şi scormoneai în pământ ca să văzi de ies lalelele sau de le-a tăiat pe toate tata, astă-toamnă.

S-ar putea să ajungi să îţi aminteşti că prima oară când ai zburat cu avionul ai numărat norii şi “ai văzut” chipuri cunoscute şi atât de tare ai crezut atunci în Dumnezeu, atât de aproape îţi era, încât nu ţi-a mai fost frică de turbulenţe şi de urletele unui copil care era pălmuit de mamă-sa chiar în faţa ta. Ai vrut să o iei la palme şi mai voiai să-i smulgi părul din cap, dar a liniştit-o însoţitoarea de bord.

S-ar putea să înţelegi că în loc de respiraţie adâncă şi pastile “stop stress” cu pasiflora, ţi-e de-ajuns să îţi aminteşti momentul în care ai văzut pentru prima oară Lago di Garda.

S-ar putea să ajungi, în momente grele, să fii singura care să-ţi întinzi o mână întru ajutorare.

S-ar putea să fi uitat cum, altădată, răsfoiai cartea de geografie şi simţeai, dintrodată, mirosul mării; până şi mâinile păstrau urme de sare, de parcă ai fi fost pe faleză şi nu în cabinetul 13, de la etajul doi.

Şi acum?!

Ajungi să nu vezi şi să nu simţi marea deşi ea se înşiră umilită la picioarele tale, rugându-te, ca o femeie disperată, să nu o părăseşti.

Şi tu, păcătoaso! Oare nu tot femeie?! Nu tot nemărginită şi singură ca marea?!

S-ar putea să nu îţi mai aminteşti că vorbeai cu toate buburuzele şi râdeai în hohot dacă reuşea soarele să-ţi mijească ochii.

Cat de uscată eşti şi, atât de singură.

S-ar putea să-ţi fi plăcut când ţi-a spus (El) că eşti mai frumoasă când plângi. Lui şi acum îi place: aşa şi trăiţi.

S-ar putea să-ţi fi plăcut al naibii matematică, odată ce ai uitat şi  problema coşului cu mere din clasa II-a: dacă erau 5 şi ai luat 3, apoi ai mai împărţit câte unul străinilor… câte mere îţi rămân în coşul tău amărât?! Daaaaa, eşti varză şi la “matematică”.

S-ar putea să fi uitat că atunci când îţi gajezi sufletul, trebuie să te informezi despre taxe, rate, dar şi penalităţile pe care urmează să le plăteşti: sunt ele fixe sau variabile? Ai uitat şi asta, nu?!

S-ar putea să nu fi numărat de câte ori ai zâmbit fals în fotografii; atunci nu-ţi dădeai seama că ele aşa şi vor rămâne cu tine: toată viaţa.

S-ar putea să fi uitat multe, dar azi aş vrea să recuperezi tot ce ai împărţit pe gratis: zâmbetul tău strivit pe caldarâm, învelitorile de la bomboanele “Чудо”, caietele cu versuri şi amintiri, fotografiile în care ţi se vedeau toate căriuţele, bulbii de zambile şi lalele galbene pe care le adorai, cărţile pe care le semnai cu “Ex meis libris”, genunchii jupuiaţi şi sticluţa goală de “Chat noir”, parfumul mamei, pe care îl mai încercai pe ascuns, turnând  câte un pic între paginile caietelor, dar şi cutia de la maşina de ras a tatălui tău, în care îţi doseai visele, cele mai aiurite. Eu îţi întorc azi tot.

Aminteşte-ţi … şi ia cu tine aceste “nimicuri” de preţ. Nu le pierde.

P.S. Lasă condiţionalul şi trăieşte azi!

Retorice…

duminică, 3 februarie, 2013

Retorice:

Plouă. Ies… hoinăresc şi mă spăl de visele mele neîmplinite…