decembrie, 2011

În galben mă ascund …

marți, 20 decembrie, 2011

M-am trezit cu o foaie îngălbenită şi stinsă în faţa mea, cu un an greu ce se duce şi nu ştie pe cine îmi va trimite în locul lui, cu multe întrebări la care aşa şi nu am primit răspunsuri şi cu o listă scurtă de oameni care aşteaptă să le spun: „La Mulţi Ani!”. M-am săturat de banalele cuvinte şi de stupidele felicitări; dacă mă iubiţi – nu mă sunaţi.

Anul acesta a fost unul greu. De asta nu vreau să aud voci care să mă întrebe ce am mai făcut şi cum vreau să sărbătoresc. Vreau să aud acele voci timide care m-au sunat mereu, oricât de ocupaţi au fost şi oricât de greu le-a fost să mă înfrunte şi să mă susţină. Vreau să îi ştiu alături şi am pentru ei atâtea lucruri nespuse şi atâta iubire care fuge de canoanele recunoştinţei.

My dream….

marți, 20 decembrie, 2011

Oare cum e să îți bucuri copiii cu așa priveliște?! Oare cum ar fi să ningă și să cumpăr multe globuri și cel mai frumos brad din lume, sau poate să închiriez unul viu ca mai târziu să nu moară… Oare cum e să deschizi o poartă a ta, da nu una pe care pune mâna orice locatar, dar numai una a ta și să îți înghete mâinile și să te recunoască ca pe stăpânul ei… și poate un grivei să scheune jalnic și să-l chem și la foc. Chiar nu știu ce m-a apucat și de ce așa de mult insist atâta pe acest subiect; poate penntru că e ceva acolo, adânc, ce nu mă lasă sau poate e casa ceea pe care am văzut-o acum vreo șase ani în care era o bibliotecă enormă și atâta căldură emana casa ceea încât nici o ființă pământeană nu mi-ar fi dat ceea ce aș fi primit de la ea.

YouTube previzualizare imagini

mai am multe de scris pe care aş fi vrut să le spun…

marți, 20 decembrie, 2011

Nu e… Nu e … Nimeni.

luni, 19 decembrie, 2011
YouTube previzualizare imagini

Atât e puţin…

duminică, 18 decembrie, 2011

Vreau un koniak. Grijuliu, tandru şi învâluitor; să mă cuprindă şi să mă ducă într-acolo unde visele, ca în cărţi, devin realitate. Vreau un koniak: vechi, cu aromă ascunsă, greu de găsit, dar şi mai greu de păstrat. Să îl iau încet, alături de tine, lângă şemineul la care nu am să renunţ niciodată. Vreau un koniak … ei şi ce dacă e prima oară când vreau?! Vreau un koniak şi o casă mică şi un Birkin şi eh, vreau să îi scriu lui Moş Crăciun … ;) da acum aş vrea un pui de ger, o trosnitură de lemne şi pui de somn lângă foc; focul acelui şemineu la care nu voi renunţa niciodată.