decembrie, 2011

joi, 29 decembrie, 2011
YouTube previzualizare imagini

Scrisoare întârziată lu’Moşu…

duminică, 25 decembrie, 2011

Să iau un şpriţ… să scot odată “gulaşul” de la rolă… (reţeta e un pic alta ;) ) şi mă apuc de scris…

Ieri am pus la cuptor o raţă.

Iniţial, ne-am gândit să o facem cu ceva umplutură ca să ţină de saţ, apoi ne-am amintit de vestitele raţe cu mere şi miere: of, cumpănă….

raţa era aşa de “исхудавшая” încât cu mere şi miere, s-a topit alături de un Chianti la fel de rapid cum a venit şi miezul nopţii.

Am aşteptat nişte fulgi zdrenţuroşi până hăt spre dimineaţă … Aşa că azi am ţinut o “întinsoare”(cuvânt nou:)) până la 12.00.

Acum păzim rola şi urmărim live un meci de fotbal improvizat de Zara cu un glob de pe brad. Două globuri sacrificate, o pisică fericită şi capul dânburi. Tot mai aprind câte un beţigaş din alea mirositoare, cu scorţişoară, caut spre geam – poate o ninge odată şi odată şi … visez. Asta e starea care te scapă de orice; visează şi tu şi fă să fie miros de cald şi familie în casa ta. Nimic mai costisitor, nimic mai greu de realizat, nimic mai de preţ decât această senzaţie.

Wow… ce miros vine de la bucătărie …

Şi e cald, şi linişte şi foarte bine.

Ajun … cu mai multă bunătate

sâmbătă, 24 decembrie, 2011

Câte o lumânare pentru fiecare treaptă, pentru fiecare zi, pentru fiecare scăpătare…

Nu fac totaluri de Crăciun; nu răsfoiesc pagini şi nu răscolesc amintiri. Mă rog pentru toţi cei care m-au cunoscut, pentru toţi cei care au fost alături, pentru toţi cei care mi-au permis să le întind o mână atunci când au avut nevoie de ea şi le mulţumesc celor care m-au luat de mână atunci când nu vedeam pe unde calc.

Nu fac totaluri, nu vreau să-mi amintesc ce a fost din tot ceea ce mi-am dorit să nu fie.

Parcă nu-i momentul să vorbesc de dezamăgiri şi de deziluzii, despre cât de greu e să crezi în oamenii în care ai investit şi pe care i-ai investit în “rang” de “foarte aproape”. Şi, dacă aşa se spune, înseamnă că aşa şi trebuie să fac: să nu ne amintim de grele şi rele.

Bine, recunosc, nu-i uşor să îţi ţii limba după dinţi atunci când merg toate de-a oaia (mai potrivită sintagmă nu am găsit), mai ales dacă aceste “lucrături” sunt manuale, făcute cu bună-ştiinţă de oameni cu “frica” lui Dumnezeu şi “meşteşugarii” ăstia, pesemne, … nu au auzit că de sărbători trebuie să fii curat şi luminat ca lacrima. Dar, lasă, spune mama … lasă mamii.

Las, mamii, las… Pentru că mai presus de toate există ceea ce numim noi “lucruri neînţelese” şi ele cotrobăiesc prin mine, prin tine, prin fiecare dintre noi ca într-un sac cu minuni şi curăţă tot răul, toată spurcăciunea. Şi te simţi altfel, nu ştiu cum să explic, ca după boală; mai bine zis ca în primele zile de convalescenţă… când poţi spune: “Gata, lele, mă lasă… ce-a fost mai greu, a trecut. Iaca, în câteva zile, scăpăm de cumpănă”. Da, mă simt lipsită totalmente de vlagă, dar simt că am scăpat şi de virus.

De asta spun că nu fac totaluri, nu răscolesc şi nu cotrobăiesc prin minte ca să dau de rău, ranchiună, invidie şi alte “bunătăţi” pentru un “meniu” ce îţi “subţiază” încrederea şi puterea sufletească.

Doamne, îţi mulţumesc că eşti în inima şi casa mea, îţi mulţumesc pentru lumânarea asta sfioasă şi pentru lacrimile de astă-noapte, pentru fiinţa de lângă mine şi pentru tot-tot-tot despre care nu am să spun aici. Nu mă mai dezbrobodesc şi nu mă mai despletesc ca înainte despre tot ce am în gând şi în suflet: n-u-u-u-u-u-u-i.

De Crăciun devenim mai buni, vorba cântecului…

YouTube previzualizare imagini

Crăciun Fericit şi fiţi mai buni…

p.s. Când te rogi, nu uita de îngeri. Ei sunt alături mereu, chiar şi atunci când focurile bradului luminează pentru oricine, nu şi pentru tine. Crede-mă, am încercat şi, minuuuune! Focurile ard, ochii strălucesc. Da, a venit Crăciunul!!!!

Cutiile ascunse …

miercuri, 21 decembrie, 2011

În casa în care am crescut e o cutie cu caiete, vederi din călătoriile copilăriei, felicitări “С новым годом” şi multe însemnări. Unele dintre ele sunt scrise cu cerneală şi s-au păstrat foarte bine; pe atunci nu scriam foarte caligrafic, dar caligrafiam frumos viaţa mea şi ştiam sigur cum să “rotunjesc”. Cred că ştii la ce mă refer şi despre ce vorbesc.

Buchisind simţuri…

marți, 20 decembrie, 2011

….

Aceeaşi hârtie … Arunc cuvinte pe ea – le rabdă pe toate, iar dacă nu îi place, o pot da oricând la gunoi. Aşa cum facem cu oamenii. Hârtie – este, oameni – atât de puţini… şi de la asta îmi vine să plâng.

Ştii, Sofico, te trezeşti, mamii, într-o zi în faţa unei rufe de hârtii din astea, îngălbenite şi stinse. Această rufă de hârtie îţi va cere socoteală,  ca şi Dumnezeu. De ce nu ţi-ai urmat visul: de ce ai aşteptat să ţi se îndeplinească aşa, de la sine?!

Sofico, o rufă de hârtie, cea mai mică poate înveli ce ai tu mai scump pe lume – o aşteptare. Şi numai pe această rufă de hârtie pot descifra numele tău, sau al unui vis pe care l-am spus unui singur om şi mi l-a spălăcit …. Pe o rufă de hârtie poţi zgârâia o speranţă şi mototoli o viaţă…

Sofico, rufa aia de hârtie e greu de recuperat dacă o arunci; ea aparţine numai vântului, numai Lui, unui Nimeni ce niciodată nu ţi-o va întoarce: pentru că îi este dragă şi Lui. Sofico…..

Ştii, eu pot să te strig de o mie de ori şi te pot scrie o singură dată… şi când te scriu e ca şi cum te-aş avea.

Asta înseamnă, vis, mamii.

Asta înseamnă aşteptare cuminte şi, această cuminteţie a liniştii şi încrederii, nu mi-o poate oferi nicio rufă de hârtie.

… şi totuşi eu am să te scriu. Să te simt, să te văd, să te am mai aproape.

SOFICO…