noiembrie, 2011

Adelle….

marți, 29 noiembrie, 2011

Azi am văzut un fulg, speriat şi zălud. Zbuciumat şi ajuns prea devreme. La pământ. Da, chiar am văzut un fulg. Că doar nu era altceva. Un fulg era, nu?! Zbura şi el şi mă enerva că îl pierdeam din ochi. Dacă ar fi fost mai mulţi – o mie – nu mă enerva aşa de tare. Da era unul şi, slăbuţ nu ştiu cum îmbrăcat, şi … dezordonat. Probabil, nu era mă-sa, sau nevastă-sa acasă când o fi ieşit. Şi uite aşa, fulgul ăsta, m-a convins… şi am visat vreo două ceasuri, după prânz. Da poate se prăvălea soarele spre amurg. Şi am visat câteva ceasuri bune.

La o casă mică-mică, cu şemineu (că nu-s proastă, aşa e bine… că nimeni nu visează la casă cu sobă şi fără “comodităţi” sau utilităţi, cum dracu le mai spune…))

şi acum visez…

Îmi doresc un pian într-o casă mică, fără etaj, poate doar o mansardă uitată în ploaie sau în nişte fulgi, da sigur, primii să fie. Îmi doresc un pian care să cânte ca şi cum ar vorbi şi să vorbesc ca şi cum mi-ar cânta un pian printre degete… Îmi doresc la nebunie o casă mică, da mică să fie, cu prag curat şi clanţe curăţate şi să invit într-o viforniţă de februarie un oaspete şi să îi pun un ceai şi mere coapte şi să nu mai înţeleg cât de fericit e omul care are o casă a lui şi în care să nu ajungă niciun străin, nicio străină; unde să nu pătrundă decât vântul, printre crăpături, aducător de uitare şi nesomn.

…. şi atunci, prin neadormite mâinile mele, să răscolesc prin mapa aia cu note din copilărie şi să cânt o fugă de-a lui Bach…

La pian.

… da, şi să ningă…. trist… şi păgân.

p.s. Câtă pasiune şi uitare poţi să trăieşti ca să scrii aşa?! De câte ori mă întreb… Ninge trist şi păgân.

YouTube previzualizare imagini

Ar trebui mai des să activez anti-spam-ul… )))

marți, 29 noiembrie, 2011

Am zis azi că mă ocup de comentarii şi, când am intrat pe pagina comentariilor, am dat de jale.

14.700 de comentarii…. cu viagra şi alte diazepam-uri. Mi-am zis că şi aşa nu dau năvală comentariile peste capul meu şi, hai soră, la pescuit comentarii. Dupa câteva ore de stres, înjurături şi ajutor din partea “casei”, am ajuns la capătul puterilor, dar am dat de o bucurie veche.

Să nu credeţi că nu umblu prin comentarii, pur şi simplu, nu mai făceam faţă la atâta spam.

Uite-aşa, o mică căutare a ajuns o bucurie mare. Pentru mine şi pentru cei care mă rabdă aici. Revin.

Încă un EDITO sau cum să mai aştepţi o toamnă…

duminică, 20 noiembrie, 2011
Recunosc, sunt “restanţiera” acestei toamne: frumoase, roşcate, sigure … singure şi mă întreb … De ce toamnele întotdeauna sunt sigure pe ele?!
Nu mi-a răspuns… Nu am răspuns.
De ce insistăm asupra somnului dulce al dimineţii, iritat de deşteptătorul
punctual şi de ce “dăm” cu capul în uşi grele, ferecate, de nedeschis?! De ce lăsăm să ne rămână semne de la întâlnirea cu unii oameni ca şi cum ar fi foarte “însemnaţi” pentru noi şi îi lăsăm pe alţii să plece, fără regrete. De ce nu găsim, de multe ori, uşile de care avem atâta nevoie şi aşteptăm să ni se deschisă altele străine; confundăm “adrese”, înşelăm aşteptări şi ne ducem prea departe.
Nu am răspuns. Toamna nu mi-a răspuns…
Sunt restanţiera acestei toamne şi îmi zic, a câta oară, că ar trebui să mă opresc; poate o văd. Poate mă opresc să înţeleg că toamna e iubire, iar iubirea mea e toamnă şi toamna nu va muri niciodată, aşa cum iubirile adevărate nu mor. Aşa e?!
Nu am răspuns. Nu mi-a răspuns…
Încet cu încetul pune stăpânire pe tot: pe drum, pe suflet, pe noi şi ne trezim că râdem tomnatic pentru că omul nu e toamnă. Omul nu revine ca ea… Omul intră în toamna lui într-un fel şi iese altfel. Aşa că primiţi toamnă, dar întârziaţi-o în suflete. Citiţi-ne printre rânduri şi prinndeţi umbra lor. Adunaţi frunzele ca şi cum aţi face, în clasa întâi cuvinte: cântec, înţelepciune, răspuns şi secret, îndoială şi sacrificiu, pitici, fotografii şi amintiri. Toamna asta o ascultăm în “Acord”-uri majore şi pline de speranţă. Odată intraţi în cursa ei, haideţi să-i numărăm zilele. La urma urmelor nu mai durează ea o veşnicie pentru cei care nu prea o plac. Purtătorul de cuvânt al timpului ne spune că i-au rămas zile puţine şi de asta: trăiţi-o! Nu fiţi restanţierii unei toamne atât de frumoase… Lucrurile certe sunt sustinute de dovada existentei lor. Aşa că, apropie-te de geam şi priveşte… E atât de frumoasă…
Nu am răspuns. Toamna nu mi-a răspuns…

Edito de toamnă…

duminică, 20 noiembrie, 2011

De o săptămînă … fetele din redacție mă termină cu mesajele, iar eu cu tăcerea: „Editorialul!!!”

Roiesc sumedenie de gînduri şi niciunul nu spune exact ceea ce am de „răsfoit” şi ceea ce văd dincolo de geamul „ruginit” şi el de atîta toamnă.

Într-un sfîrşit, s-a lăsat măgulită… (nu vă spun cine m-a inspirat).

Fantastică toamnă… Răsfoiesc numărul nou şi mă întreb despre cine aş fi vrut să scriu… Dacă tot nu am avut acces direct la scris, îmi zic să vorbesc despre Modă, femeie nebună și asta. A ajuns să ne aducă adevărate piese de artă modernă, să ne sucească gîturile şi să golească buzunarele bărbaţilor. Ea, ca şi politica, nu ţine de simplitate, ci de imaginaţie vie a creatorului.

În această toamnă se poartă corsetele, dar nu încorsetăm pe nimeni; folosim uşor şireturile. Tragem sforile şi… Voila! Nu căuta să citeşti printre rînduri. Totul e la suprafaţă.

Totul e pe ….

Totul e la vedere. Trebuie să ai ochi pentru ceea ce e atît de evident:

În această toamnă se “poartă” Platformele: și cele electorale… și cele elaborate, stilate, cu catarame și detalii strălucitoare.

Anul acesta se poartă platformele unor Nume noi, fără detalii picante.

… copertă!

Se poartă Platformele. Tu faci alegerea. „Poartă-le” pe cele … care ştiu cum să se poarte!

P.S. Fantastică-I toamna cînd totul e la … suprafaţă!

Lasă-mă, femeie …

vineri, 4 noiembrie, 2011

Atâta îţi spun: lasă-mă, femeie! Am şi eu tăcerile mele… (unei prietene care mă ceartă ca nu scriu)

p.s. Fa, am să scriu. Se coc literele; ele au socoteala lor. Nu aşa cum vreau eu, ci aşa cum vor ele. Ai răbdare… :)