iulie, 2011

Nu ştiu ce am fost în altă viaţă. Cred că …

duminică, 31 iulie, 2011

Hulpe … Pentru că aşa îmi zicea un om tare-tare scump. Şi zicea aşa de interesant: i se umezeau ochii, i se domolea glasul şi rostea “huuulpe, ce eşti, mare hulpe”  …aşa-mi spunea. Şi-mi era tare drag acest alint.

p.s. Şi gîndeam că o să spună odată … “huuulpe bătrînă, ce eşti…”.

Sau mac … îmi plac macii. Merg în cîmp şi ascult cum respiră tăcerea lor. Sunt atît de fragili şi totodată, se leagănă cu atîta încredere şi demnitate ca şi cum ar stăpîni puteri supranaturale. Acum cîţiva ani, de ziua mea, i-am adus mamei “cadou”; un mănunchi de maci pe care am rugat-o să-i pună în grabă mare de-a lungul cărării ce urcă de la bunei spre casa noastră. Mama, în mintea mea, i-a pus din loc în loc….. Anul acesta, …. puzderie de maci. Toată grădina. Ei, şi ca să o bucur pe mama, iau şi-i mai aduc cîteva pachete de iarbă ca să înnoim “gazonul” Şi … cum i-am comunicat mîndră noutatea, dar şi dorinţa mea de a o bucura pe mama cu un gazon ca la carte, of, …. stai, Diană, şi ascultă: “Da, dragu mamei, mi-ai făcut ograda – toloacă şi grădina vrei să mi-o faci imaş….”. Cum să vă spun, la auzul acestor “acuzaţii amuzante”, mă umflă un rîs de m-am ales mai – în – glumă – mai – în – serios cu un sucitori pe şale.

Seara i-am zis tatălui că ar fi bine să-i tai cu sapa ca să nu se mai înmulţească. M-a liniştit: “Vezi, că am plivit eu vreo doi care ajunseseră în usturoi şi mam-ta o aruncat cu o “doshechkă” (cum dracu se scrie că nu ştiu, în schimb ştiu că amestecam cu ea mîncarea la păsări) după mine şi o zis că-mi “plijeşte” capul dacă mai pun mîna pe maci…”. Într-un cuvînt, cred că mama tot mac a fost în altă viaţă.

Apropo de “doshechkă”… Cînd se rupea scîndurica aia magică, mă trimitea mama să aduc una nouă de la bunica, din vale. Şi mă duceam, că eram copilă ascultătoare. Doar că mama nu-mi spunea de unde anume să o iau, iar eu nu ieşeam din cuvîntul părintesc. ;) (drac, nu copchil).

Şi … mă duceam; numai că de fiecare dată luam cîte o sudalmă de la mămuca pentru că ba scoteam o scîndurică de la lada sub care cloceau curcile şi ajungea Jucika…. cu lăbuţele ei dibace şi fura oule de sub curcă. Dacă nu cloceau curcile, lăzile erau ţinute în beci şi mă duceam numaidecît în fundul beciului şi rupeam o scîndurică anume din acea ladă în care erau ierburile bunicăi pentru borş, sau mărarul pentru murături şi împrăştiam totul, clar. Of, şi luam cîte un prosop pe spate, din alea pe care punea bunica mămăliga. Şi era al dracului de greu şi lung, şi scorţos de la atîtea bucăţele mici de mămăligă care se uscau cît îl ţinea aninat în gard, alături de nişte bucăţi de tifon prin care strecura laptele sau nu mai ştiu ce “feţe de pernă ;) ” minuscule, în care punea la scurs brînza.

Nu m-am gîndit că am să scriu atîta despre o scîndurică cu ajutorul căruia mama mesteca mai uşor macucul înmuiat în uncrop, dar uite că această minunăţie hand made …. mi-a răscolit atîtea amintiri. A, da, prosopul cela cînd ajungea pe spatele meu, mai şi zgîrîia. Era lege la bunica în gospodărie: mămăliga se răsturna numai pe un prosop din cînepă, vechi şi nu prea deschis la culoare, dar curat-curat. Bunica îl spăla o dată în săptămînă. Sîmbăta. În  celelalte zile, acoperea feliile de mămăligă care rămîneau. Cînd se termina, bunica îl scutura şi-l putea păturele în garduţul cu oale, ulcioare, căni şi căldarea de muls vaca. Copilărie … Poate şi o idealizăm, dar, credeţi-mă, cam greu mi-ar fi fără amintiri, fie ele şi dezordonate.

p.s. Unde am ajuns de la maci şi tăcerea lor. Nebună, ce mai. Nu mai iese nimic “putnoe” din mine.

Orfelinatul gîndurilor …

duminică, 31 iulie, 2011

Eu ştiu de la bunica meaa multe istorii de demult. Nici nu cred că-şi mai aminteşte cîte mi-a povestit odată…

Astăzi, o urmăream dintr-o parte şi m-a strîns ceva în piept…da taaare! O durere, din alea care vin pe neaşteptate şi pleacă la fel de repede, dar intensitatea cărora, te înfrigurează…am simţit o mare durere la gîndul că ar putea într-o zi să nu fie. Nu ştiu cum să explic senzaţia asta. Am să încerc, cel puţin. Ştii, sunt momente, care se întipăresc în mintea noastră, momente, care în cele mai grele clipe din viaţa noastră ne vin în ajutor. Astăzi am simţit că voi fi binecuvîntată cu încă un “colac de salvare”.

…Nu degeaba se spune că bătrînii seamnă cu copiii. Nu ştiu ce văzu ea în poală, dar cred că a tot adunat ceva cam o jumătate de ceas. Banal, nu?!

Banal, răspund, dar cu toate astea, acest flash-back…mă va urmări multă vreme. Stăteam deoparte şi îmi părea atît de neajutorată, atît de mică, atît de departe…

p.s.  Bunica mea nu mai este. Sunt orfană de copilărie, iar gîndurile astea, neterminate, tot orfane de copilărie au rămas…

Căutam prin ciorne şi am găsit aceste gînduri; cum spunea Claudia Partole în “Oameni şi destine” (emisiune ce va fi difuzată săptămîna viitoare), aceste gînduri trebuiesc trecute în “orfelinat”, “Orfelinatul gîndurilor mele”

Calamiţăţi sufleteşti…

duminică, 31 iulie, 2011
YouTube previzualizare imagini

La acest lucru mă voi gîndi …

miercuri, 27 iulie, 2011

Sunt oameni de care mi-i dor, apoi uit de ei şi iar revin în mintea mea. Cu insistenţă şi regularitate. Inima mea funcţionează ca mecanismul unui ceas elveţian; na… o mai laud şi pe ea uneori. Pentru ca merge bine, pentru că doare şi nu doare. Pentru că este.

Am să scriu despre inimi vreodată, mai ales că am cîntat despre una. Mare, rotundă …. ca o lună plină. În ea a încăput multe suflete, dar ştiu că m-a iubit enorm de mult. Şi o mai iubesc şi-acum. E a mea.

… am luat-o razna. Cred că mi-aş dori ca tastatura asta să funcţioneze exact cum funcţionează inima mea. Să înregistreze orice mişcare, orice răsuflare, să scrie tot ce gindesc (nu, nu chiar tot …). Vreau să spun că de cele mai dese ori vreau să scriu mult mai mult decît scriu, dar nu întotdeauna îmi iese. Nu mi-a venit deloc să scriu cînd a încetat să scrie un suflet drag mie. Nu ştiu cum s-a făcut, dar m-am pierdut parcă, nu-mi venea să cred, nu ştiam şi cred că nu învăţasem în ultimii 2 ani să trăiesc fără rîndurile ei…

Vezi ce face inima asta? Face ce vrea ea … Adăposteşte pe cine vrea ea… E ca şi cum mi-ar fi luat coşul pieptului în chirie. Semnat contract şi …. gata. Ţi-i drag cineva, te obişnuieşti cu el, începi să respiri mai altfel şi-ţi convine şi cînd colo – contractul a expirat. Duuuuus e. Iar tu, tu fa-ţi cardiograma, ia-ţi suplimentul care te va ajuta să respiri de sinestătător şi mergi înainte.

Iar am luat-o razna. Bun. Pentru această dimineaţă, ajunge. Mă car după două “perdele” şi o galerie. Sunt la casă nouă.

În seara asta am să-mi iau îngheţată de la “Incomlac” (e cea mai bună) şi am să adorm fericită admirînd frumuseţea asta de film …. O zi frumoasă să aveţi!

YouTube previzualizare imagini

Între ieri şi azi …

miercuri, 27 iulie, 2011

Poate … cineva care mă aşteaptă şi mă primeşte aşa cum sunt.

Un cuvînt neînţeles, o aruncătură de ochi, o ţigară ce-şi bolmojieşte rugăciuniunea de “fine”.

Nicidecum, niciodată, nicicînd, sub nicio  formă.

O neînţeleasă durere şi o nesfîrşită întrebare  …

Febră şi frisoane de neputinţă.

Între ieri şi azi – un drum lung. Ultimul.

Între ieri şi azi…

… eu şi tu.

Foc! (ca la Stănescu)