iulie, 2010

Citea fără ochelari…

vineri, 30 iulie, 2010

Un sms sec, din trei cuvinte, a reuşit să spulbere… puţina lumină din ochii mei.

Pe la 20.20…. sora mea îmi scria: “Bunelul s-a stins.”

Tatăl meu e orfan de tată, iar eu…. eu mi-am luat rămas bun în această seara….. de la copilărie.

Am vrut să scriu ceva despre el, ceva senin, de pe vremuri, dar … încă-l văd. Încă îi simt suflarea… încă parcă îl am în braţe, ca acum o saptămînă cînd i-am adus… pepene.. şi a plîns… numai noi ştim de ce. Cred că fără să ne dăm seama, ne luam rămas bun.

Dumnezeu să te odihnească. Noaptea asta o să fie tare lungă.

…. ca un P.S. (dar fără să închei vreo frază. Doare.)

Tătuca era bătrîn. De cînd mă ţin minte. Iarna-mi plăcea cel mai mult de el. Avea un cojoc vechi, de oaie, lăţos şi mare. Nu ştiu cum îi purta că era tare greu. Cînd îl vedeam, îi ziceam mamei…. “Vine cojocul lui tătuca…”. Încălţările parcă au fost cusute odată cu acel cojoc. Erau şi ele mari, nişte ciubote înalte, cu tureatcă răsfrîntă, peste care se zăreau nişte ciorapi de lînă albă, iar în cap avea o căciulă… de cîrlan.. (am să revin)

P.S. Mi-i dor tare de tata. Îmi pare acum atît de mic, mai mic decît mine chiar. E doar un copil… care şi-a pierdut părintele şi în acest caz… eu sunt mai “mare” şi ştiu că are nevoie de mine.

Plecată … în tăcere

marți, 27 iulie, 2010

Am plecat fără să scot un cuvînt. Răsunau în urma mea paşi, dar nu aveau cum să fie ai mei; ai mei…. erau mereu înainte, mereu departe. Prea departe… Păşeau, elegant, grijuliu, de parcă erau urmăriţi. Paşii mei bătătoreau un alt drum. Întotdeauna a fost aşa; eu încă sunt, eu încă mai respir aici, iar ei…. de multă vreme bătătoresc un alt drum. De asta, ca să ajung la ei, mereu mă tîrăsc. Afară nu mă aştepta nimeni. Nu mă petrecea nimeni. Mă întîlnea…. Întunericul. M-am oprit şi l-am privit drept, sfidînd ironia de pe chipul lui.

- Nu mi-i frică de tine, i-am zis. De mine mi-i frică, de paşii mei care mă duc, dar pe care nu-i aud.

Îngenunchind în faţa prostiei mele, mi-a răspuns într-un tîrziu, cu un oftat: “Du-te acasă!” L-am ascultat. Îmi era frică, …. dar n-am mai vrut să întorc capul. Nu ştiu dacă a fost un geamăt sau un strigăt. Dacă am strigat eu sau altcineva. Nu ştiu în general ce a fost, dar a oprit lumea mea în loc: LUME!!!!! Unde mă duci?! Nu mă auzea nimeni. Îmi auzeam glasul, de o tristeţe cuminte… Parcă înţelegeam că e vis, dar parcă…. vedeam şi luna, iar ea, nu mai era ca altădată. Le-am zis paşilor să mă lase în parc. Spre surprinderea mea, m-au ascultat. Cîtă linişte… şi …. nelinişte. Într-o maşină, parcată alături, respiră doi. El îşi mănîncă unghiile şi fumează în acelaşi timp. Ea, puţin distrată aşteaptă cred că cererea în căsătorie, sau să o sărute prima oară. Pe el îl cred, pe ea nu. Îmi pare superficială. Îmi caut un loc dosit ca să nu fiu observată… apoi îmi zic… nu, nu e bine. Decid, să-i las în pace, cînd… din maşină se auzi o voce piţigăiată care mi-a stricat şi mai tare dispoziţia: “Pentru Galina…. cea mai frumoasă fată… piesa preferată a lui Gicu”. Oare ce-i place tipului, mi-am zis… Visam?! Nu ştiu. Poate… da poate nu. După un minut, aud şi eu… Ducu Bertzi. Mă gîndesc că ar fi bine să stau pînă dimineaţă aici, să nu mă mişc…. numai pentru piesa pe care mi-au inclus-o, fără voie, şi mie…. Ascult-o…. şi mai vorbim….

Pînă atunci am să mă strădui să zăpsesc pe cei care patrulează şi poate chiar le voi spune o minciună…. doar să-i lase în pace. Dacă un bărbat include iubitei lui …. “Atît de singur” de Ducu Bertzi… înseamnă că singurătatea lui a luat sfîrşit…

(revin, acum ascultă…)

YouTube previzualizare imagini

…. cînd eram mică, verile, ieşeam seara afară şi întindeam mîinile ca să prind stele căzătoare. Tata, se apropia şi îmi unea degetele ca să nu curgă stelele printre degete. Seri în şir “cătam” spre cer… şi îmi venea să zbor după fiecare stea ce murea pe diagonală…. Nu-mi amintesc cine mi-a zis că o stea cade atunci cînd se stinge un om… şi eu plîngeam şi credeam cu disperare că dacă o prind în palme, atunci omul, care n-o fi el, o să trăiască….

Nu am prins nicio stea.

YouTube previzualizare imagini

Se luminează de ziuă. A cui zi să fie asta?! Pentru cine vine ea?

Linişte şi nelinişte…. prea întînsă, prea deasă. Ascult cu încordare cum ventilatorul leşină de la atîta învîrteală, şi nădăjduiesc ca măcar un zgomot, cît de mic să ajungă pînă la mine. Departe în mine. Să găsească cineva o scîndură prinsă prost, de o mînă leneşă, în “gardul” gîndurilor mele care mai mult seamană cu un zid. Să dea scîndura la o parte şi să aprindă o lumînare. Să se facă lumină.

… de ce nu intră în casa mea niciun greier, ca în copilărie….

vai, ce luam de la mama… Mă cetăra… Prostuţo, e doar un greieraş… face cri-cri… Cît aş da pentru un cri-cri, cît a da pentru o ceartă între cei doi greieraşi care mereu mă speriau în copilărie… Doi, aveau viză de reşedinţă în casa nostră şi cîteva mii … în troscotul din faţa casei… ţr, ţr, ţr… . Unde sunteţi?! Pe la care case aduceţi bucurie?

Am deschis uşa… spre un hol larg în care, peste cîteva ceasuri se va întîlni ziua cu noaptea.

Noapte…. Fără greieri, fără stele căzătoare, fără singurătăţi care au luat sfîrşit.

Noapte…. plecată în tăcere.

Alice… nu mai e… dar sunt iepurii…

luni, 26 iulie, 2010

Da, aşa este…. sunt în rai. Şi nu mai contează cum îmi duc zilele şi ce visez nopţile…. cînd merg într-acolo, totul se schimbă. Poveştile s-au sfîrşit. Unele au avut final fericit, altele… trist. Am trăit poveşti … atîtea…. Dumnezeule, dacă aş sta să le pun pe foaie aş povesti o-mie-şi-una-de-nopţi…. da, multe au fost. Numai că nici una nu mi-a dat atîta cer, nimeni nu m-a făcut să rîd atît cît m-a făcut tatăl meu, nimeni nu m-a făcut să simt atît cît m-a învăţat mama, nimeni nu m-a aşteptat atît încît să simt pe pielea mea…. nerăbdarea lor.

Am fost azi acasă. Soră-mea…. gata de prostii (cîte aveam să-i povestesc), mama- ‘năduşită la bucătărie (udătura ei… de pui… cu mămăligă care te face să asuzi… şi peştele prăjit…..)

Tata, a fost la peşte…. despre cei care l-au însoţit, istoria… tace: au făcut cam 50 km pînă la iaz, au prins 6 chitici, …. unul fiul meu l-a scăpat….. şi au cumpărat de pe drum încă vreo două kile….. Rezultatul a fost …. delicios; doar din cînd în cînd mai pufnea mama… cînd întreba soră-mea…. “Da… auziţi…. ăsta-i prins de voi, sau cumpărat”. De rîs, s-a rîs…. cu aceeaşi poftă…. ce a nenorocit şi zeama, şi mămăliga, şi peştele… :)

Acuş…. nişte fotografii… să le scot la suprafaţă…

Aripi…. stinse

sâmbătă, 24 iulie, 2010
YouTube previzualizare imagini

Pînă cînd te lasă rărunchii….

sâmbătă, 24 iulie, 2010
YouTube previzualizare imagini

Urlă, muşcă, cazi, încearcă să te tîrăşti cît timp nu poţi să te ridici, încearcă şi cazi iar…. dar nu renunţa niciodată. Nici dacă nu mai ai voie, nici dacă nimeni nu te aşteaptă, nici dacă nimic nu mai e ca înainte.

Chiar dacă luna îşi ascunde obrazul pălmuit de un soare neiubit, nici chiar dacă gutuiul copilăriei tale nu mai vrea să-ţi protejeze poveştile, nici chiar dacă nimeni în asta nu crede…. nici chiar dacă nu ştii cum arată şi nici atunci cînd ştii sigur: Nu-ţi trebuie! Nu e omul tău….

Nu renunţa.

Chiar dacă niciodată nu se va întîmpla acea mare şi neuitată iubire…. nici atunci…

Nici cînd ploaia, mereu complice, te lasă baltă…. Nici atunci cînd nu mai ştii ce nume porţi şi la ce Porţi .. s-ar cădea să baţi……. Nici atunci.

Niciodată. Renunţă laşii, iar o iubire laşă nu poate fi… O iubire poate doar să fie…. Aşa că nu renunţa.

p.s. Şi-apoi, ţi-a spus ţie cineva…. că asta e prima şi nu ultima ta iubire?!

Nu renunţa!