Învaţă-mă să rîd… În hohot.

Uneori mă înec…

Da, mă înec. În apă sărata şi multă. E peste tot.

… mi-i frică de apă. Nu ştiu să înot. Am auzit undeva, sau a spus-o cineva….. Nu-mi mai amintesc. Cu cît suferi mai mult, cu atît mai puţin îţi rămîne. Cred ca e ultima oară, ultima raţie, doza, zi… Nu se poate. Nu e logic. Nu e corect. E stupid. De-a dreptul … la dracu.

Am să iau o licenţă.

Am să-mi fac o afacere. A mea. Numai a mea.

Industrie bancară.

Atipică.

Banca suferinţei…

Şi voi acorda credite. Fără dobîndă. Oricui… . Obligatoriu sau obligatorii.

“Credite de suferinţă” nerambursabile. Celor care au rupt din mine, m-au dat la cîini şi la … ţigani pentru două cuvinte minciunoase…. numai pentru că nu eram ca ei, celor care mi-au otrăvit existenţa, care m-au judecat fără să mă cunoască, care mi-au pus pe nerv tocul pantofilor cu flecuri rupte, care “m-au băgat” în patul tuturor impotenţilor naftalinizaţi, care mi-au zîmbit ironic în faţă salivînd gras de plăcere.

Vreţi?! A… nu vreţi?! Vedeţi să nu se lungească lista celor care vor să vă acorde credite…. de genul ăsta, nerambursabile… şi nu mai spuneţi că BNM-ul are probleme.  N-are, “omul” nicio problemă! Doamne fereşte… Credite se găsesc…. Numai să vreţi… Aşadar, ce trebuie să înţelegem noi din această lecţie, copii?! (mai ţineţi minte cum ne învăţau în clasele primare?)

Nu vă ascundeţi. Nu deznodaţi vieţi, nu “mînjiţi” suflete.  Lăsaţi-le în pace că aţi împuţit cu răutatea şi invidia voastră tot pămîntul…

Lasaţi LUMEA în pace că se “supără” Cărţile TARO!

p.s. Îmi amintesc… că îi spuneam unui bărbat, suflet drag, anume aceste cuvinte… acum… mai multă vreme… exact aşa…. exact îmi venise ideea cu “banca suferinţei”.

Şi mi-a zis atunci: … timpul lor nu a venit!

Acum, zis şi eu: …sunt ZILE din ANI (vorba cîntecului) care te judecă. De ele mi-i frică. De asta niciodată nu m-am băgat în vieţile oamenilor, nu am căutat prin casa lor, nu am inventat mizerii, nu m-am pus cu proştii. Nu am primit în casa mea străini, dar nici nu m-am cerut în casele neamurilor… Nu am pierdut timpul cu invidii mizerabile. Mi-am făcut meseria cum am ştiut mai bine. Nu am aşteptat susţinere, protecţionism… Nu m-am dat de ceasul morţii… “cît de bun e omul ăsta”, apoi … să  ”vai, ce mizerabil, minciunos şi mojic”.

- Regrete?!

- Niciunul!!!!! Poate doar nişte ani pierduţi…. da, la urma urmelor, cîte nu pierde omul în viaţa asta. Iaca eu, am pierdut carnetul de student şi telefonul, da mă bucur că nu m-am pierdut pe mine. Mă bucur că pot să mă trezesc… tot eu, tot aia… în fiecare dimineaţă. Mă bucur că ochii care mă văd …. nu-mă-uită… mă recunosc. Iaca asta, da, e important.

Iar…. “banca suferinţei”, scriu aici… pentru cei care caută… prin “gunoişti”, e doar o METAFORĂ.

p.s. V-am dezamăgit, da… ?! Hi-hi… ştiu. Aveam o colegă care… mereu repeta un “refren”… “Ce?! Vedeţi că mi-e bine şi vă otrăjiţi, da?! Otrăjiţi-vă…. otrăjiţi-vă!”