ianuarie, 2010

Cronica unei călătorii…

vineri, 22 ianuarie, 2010

immagine-386Neaţa. Că oricum spre dimineaţă mă duc. Noaptea odată şi odată se duce. Citeam pe http://www.unimedia.md/ ultimele ştiri, apoi am trecut pe http://www.jurnal.md/ şi nu ştiu ce-mi veni  mie să-mi verific la unu de noapte poşta. Am găsit un mesaj de la omprietenă de a mea care îmi spunea că tot ce faci din mare deschidere şi lumină din ochi… sau suflet, tot ce faci fără să te aştepţi la mare rezultat, va avea neapărat sorţ de izbîndă. Tot nu am postat nimic despre ultima mea călătorie la Roma, pentru că … aşteptam un moment potrivit. Aşteptam să scot mai mult material, să vorbesc despre oamenii care-şi duc existenţa ştearsă acolo.
Zic ştearsă, pentru că mulţi dintre ei sunt acele “suflete moarte”, despre care nu ştie nimeni. Sau poate se ştie, dar toată lumea se preface că nu se ştie. Am să-ţi aduc date statistice.

immagine-612Am să-ţi aduc nişte istorii care sensibilizează, dar care răscolesc şi taie-n carne vie. M-au răscolit şi pe mine. La un moment dat, am întrebat de o Doamnă dacă pot să fac publică declaraţia ei, adică istoria ei… Mi-a răspuns, oarecum sec ţi în doi peri: “Nu! Ce ştii tu despre viaţa mea ca să o pui în două alineate?!”. M-am înecat. M-am simţit mică şi mizerabilă… şi îmi venea sî intru în pămînt, deşi aveam şi eu nevoile mele şi visam la pămînt de ceva vreme.

immagine-365Am stat o săptămînă, după care m-am întors. Pe 31 decembrie, îmi luam zborul spre Chişinău, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Cum a fost Anul Nou şi de cîte ori “am numărat pînă la 12″, nu povestesc. (am eu o scuză… poate altădată).

Pe 1 ianuarie, după amiază, mi-a dat telefon un suflet drag, care mă chema la la ea… să mai punem de-o cafea şi să-i povestesc despre ARTIFICIILE din PMAN (sau din viaţa mea…. cum spuneam… altădată).

immagine-475Peste o oră, o cautam pe Doina, de la “Corina Travel”. Cînd m-a auzit şi a înţeles ce vreau de la ea, cred că….. “mi-a trimis o înjurătură”, dar totuşi… a lăsat patul, şi programele la TV, şi iubitul (mătincă nu-l are. Cine vrea într-adevăr o fată cumsecade…. scrieţi-mi, să vă fac cunoştinţă… E superbă! Şi deşteaptă! Şi-şi face meseria cu dăruire!). Aşadar, se gătea Doina de dus la ţară, spre Căuşeni, dacă nu greşesc.

I-am zis scurt: Doina, am nevoie de un bilet spre Roma.
- Cu plăcere, dar dacă nu e prea greu, daţi-mi un telefon săptămîna viitoare.immagine-360
- Doina, am nevoie de un bilet spre Roma pentru azi-seara, sau cel tîrziu mâine dimineaţă.
- Dar, …nu lucrăm azi.

- Doina, te rog…. .
- Bine. Mă duc la lucru. De fapt, mă porneam la părinţi, dar nu-i nimic. Mă duc mâine. Cum ajung.. şi dacă găsesc, Vă sun.
- Doina, nu. Nici nu vreau să mă gîndesc. Vreau să fiu mâine la Roma.
- O să fiţi.
immagine-190
…… a doua zi…..

Aterizez la Roma. Niciodată nu am fost mai liniştită şi mai fericită şi mai încrezută că aici este locul meu în acest moment şi aici este ceea ce îmi dă aer şi trebuie să rămîn cît pot de mult. Am ieşit de parcă locuiam de ani de zile la Roma. Am luat rapidul spre Termini de la Fiumicino…. şi cînd am ajuns acolo, primul lucru la care am visat, a fost un capuccino grande…

Trăiască Roma!

immagine-399Şi totuşi, o vacanţă la Roma, poţi avea numai o singură dată în viaţă. O singură dată! Şi eu am avut acea vacanţă. În noiembrie. Acum veneam pentru altceva. Şi căutam altceva. Căutam răspunsuri! Nu le-am găsit, dimpotrivă…. mai tare a durut. M-am înpotmolit în durerea altora. În durerea celor care au lăsat tot, pentru a fi departe.

În durerea celor care nu mai ştiu ce simt, care umil îşi duc existenţa, avînd o singură motivaţie: “cîştig un ban pentru copii”.

immagine-620Uite, despre asta, am să-ţi povestesc. Nu ştiu dacă cu regularitate. Ştiu că nu vreau ca ei să rămînă suflete şterse, într-o ţară în care încape atîta durere, …. nu şi a lor.

p.s. Vreau să-i mulţumesc Doinei Buliga pentru sufletul ei transparent şi receptiv. Pentru că ştie să zică “da!”, atunci cînd tu aştepţi un “nu!” sec.

p.s.1. Săptămîna trecută, duminică, era o zi cam …. incertă pentru mine şi tot ce am acum în jur, dar mi-a dat aer o Doamnă; acea Doamnă care aduse un afront orgoliului meu… acum două săptămîni. A trecut durect la subiect.

immagine-273Indiana. M-am gîndit la ce m-ai rugat tu. Sunt gata să vorbesc deschis. Nu are cine să roşească, decît copiii mei, dar nu au pentru ce.
Vreau să înţeleagă bărbaţii noştri că nimeni nu vine în Italia să facă prostituţie. Ar fi prea simplu. Venim aici ca să cîştigăm în locul lor.
Ceea în ce scuipă ei, îi încălzeşte, îi hrăneşte, le achită chitanţele. Vreau să văd un bărbat care i-a zis femeii lui să stea acasă că se duce el.”
Mila, îţi mulţumesc. Pentru încredere.immagine-540
p.s. 2. Mila, am văzut un bărbat, care a ales să stea acolo 5 ani, în timp ce soţia lui şi-a crescut frumos copiii. Copiii lor, care după ani, au avut şansa, de Sf. Vasile să-şi vadă tatăl acasă. Dacă mai văd unul, am să fiu onorată să-l cunosc. Alexei, bine ai venit acasă. Eşti un om rar!

p.s.3. Am să postez de fiecare dată fotografii. Sunt stîngace, făcute de mine, dar învăţ. Şi sunt o elevă silitoare, numai lasă-mă să învăţ.

Neaţa!!!!

joi, 21 ianuarie, 2010

Am citit undeva… şi probabil mi-a plăcut… pentru că am găsit această frază tocmai acum cînd nu mă ia somnul cu niciun bumb… masa-n… locul cela de bumb.
“Fă, Ileană, nu ai vreun bumb de dureri di şăli?!”, aşa o auzeam pe vecina bunicii mele… de cînd mă ţin minte tot căta bunghi … şi bunica Ileana, femeie blajină, îi dădea… da, cum să fac… să o spun mai delicat?!
Îmi zicea mie, sau Lilienei(Lilianei)…sau fratelui meu, sau verişorului meu Artur (ăla hoţomanul se pricepea deja la … măscăreli… şi o mai înjura uneori pe lelea Catinca)… şi cum spuneam ne “trimetea” bunica în tindă să căutăm în cutia aia colorată, în care altădată hodinea ceaiul chinezesc un bumb. Şi, dacă “dracii” scapă de căpăstru… urlă pe toată mahalaua… Da de care?
- De ăia mici. …. Şi aduceam primul care îl găseam… şi, bunica, il dădea peste gard şi se întuneca lelea Catinca… şi o lua repejor la rost…
- Fa, Ileană, d-apu data trecută era galbăn, fa.
- Auzi, Catincă, vrei bumbu? Că îţi dau să te slabească, nu-ţi dau ortavă…, fa!

Nu ştiu de ce mi-am amintit acum tocmai  de bunghi… cred că am nevoie de unul.

Aşadar,…… ce căutam, ce-am găsit…Parcă Mark Twain spunea:
Şcoala este totul. Piersica a fost odată o migdală amară, conopida nu e altceva decît o varză cu facultate.

iaca….na.

A nimănui.

luni, 18 ianuarie, 2010

Am scris multe litere în această perioadă, dar nu ştiu cum se face că aparte ele clădesc ceva frumos, aproape un alfabet…. bine învăţat, dar cum încep să le separ…. rămîn sunt seci, stinse, orfane.
Şi…….. nimic nu e mai trist decît o literă orfană, poate doar un copil… orfan şi el. El vine speriat şi a nimănui.
Mulţumesc Oly, mulţumesc Claudia, mulţimesc celor care mă aşteaptă. Am să vin. Curînd. Într-o noapte în care va încăpea mult întuneric şi prin care, trecerea mea, va rămîne neobservată, ca să nu-şi identifice ţinta, cei ce se pricep la aruncat pumnale.

Am vazut multă apă. Multă. Atît cît să spele orice trotuar, orice piatră, orice greu, orice ochi.
Deşteaptă fata asta… uşoară, fără culoare, cam rar observată…. da atîtea minuni face. Cel mai bun e că se pricepe să spele… iar eu am maaare nevoie de curăţenie. Traiască APA!

În puncte-puncte se scrie-o durere.

marți, 12 ianuarie, 2010

Într-o zi…, aşa începe orice poveste.
Cel care a scris prima poveste cu… “A fost odată ca niciodată…”, cu siguranţă, a trăit o mare iubire în viaţă. Apoi, o trădare, durerea căreia nu încape în cuvintul pe care Dex-ul îl “înţelege” drept înşelăciune, predanie sau vînzare.

Într-o zi…, aşa sfîrşeşte orice poveste.

Astăzi am să ies din tăcere…

duminică, 10 ianuarie, 2010

După multă vreme de tăcere, astăzi… cred că am să ies. Şi am să vă povestesc despre tot. Despre cum e să ajungi la audienţă la Papa, cum e să intri la Vatican şi să nu ai nici o emoţie, pentru că gîndurile îţi stau în alt colţ de lume…. Astăzi, mi-am zis că am tăcut din nou prea mult.