iulie, 2009

Ziua de naştere a “maşinistului de la Noroc”

marți, 28 iulie, 2009

O nouă zi…zi specială. E incredibil…îmi fug cuvintele, se încîlcesc, se ascund şi nu vreau nicidecum să mă asculte. E ziua de naştere a colegului meu,Vlad, cel care a trăit alături de mine toate bucuriile şi ploile ultimului an.
Încerc să spun ceva ce ştiu că i-ar face bine, l-ar bucura, dar….gura-i mută. Spun fîsticită şi banal “La Mulţi Ani!” şi simt cum mă strînge cineva de gît…aşa că las poezia asta să-i spună totul printre rînduri…

De ziua ta

de Eugen Cioclea

Puţin mai fericit azi decît mîine,
pic în oraş ca dintr-un pod cu fîn.
Exact la ţanc
cînd ţie ţi-i mai bine
şi nu te-aştepţi
c-aş îndrăzni
să vin.
De ziua ta.
Halal de timp şi spaţiu,
Cum ne-a mai adunat şi găvozdit!
Să nu mă-ncurci, iubito, cu Horaţiu,
măcar de-aceea că-s
mai zăpăcit.
De ziua ta,
deci ce-ţi doresc eu ţie?
Sînt lefter, nu, n-am să te bat cu flori,
Ia-ţi grija! poartă-ţi boiu-n veselie
cei douăştrei de ani,
conchistadori.
Septembrie să-ţi cadă pe fereastră
cu-adolescenţi îndrăgostiţi şi blegi,
fă răcituri din Pasărea Măiastră
şi-mparte-i rînza, drept,
printre colegi.
Eu îţi doresc să nu te ieie vîntul
din orice parte mîine ar sufla,
să nu te doară niciodată gîtul,
o replică să ai
şi-o voce-a ta.
Nu neapărat să te gîndeşti la mine -
chit că pe lume nu-i doar Eugen,
deşi mi-ar mai plăcea să mor cu tine
pe-o insulă-n Pacific,
ca Gauguin.
Eu îţi doresc
să-ţi crească părul lung,
să ţi-l desfac pe sîni, pe şold, cu dinţii,
ca un frizer de sentimente, ciung,
din rîs cu limba
să-ţi culeg
arginţii.
Regină fii,
dar nu scuipa-n pioni -
tot ei îţi torn profilul pe monede.
Ah, de-aş avea vreo patru luizoni
să-mi cumpăr pîine, brînză
şi şosete.
Eu îţi doresc,
chiar de nu ştiu ce vrei,
să-ţi iasă pasienţa. Pirpiriu,
în cinstea ta voi şterge-o şi din rai
şi-am să descarc
vagoane
de rachiu.
În cinstea ta
azi intr-un sărbători.
Am jumulit cuvinte şi te strig.
Cocorii pleacă. Toamna e cu ciori.
Îmbracă-te mai gros.
Se face
frig.

p.s. La Multi Ani, Vlad.

luni, 27 iulie, 2009

dsc_0018
….Şi dacă tot am ajuns să ascult Imnul Radio Noroc, înseamnă că a venit a doua oră de Expres şi căutînd o poezie, am dat de asta…amuzantă, potrivită şi tare adevărată…
Chiar e bună.
Scrisă de ceva vreme, dar actuală pentru fiecare dintre noi şi azi…
De vină-i Ioana

Alexandru Andrieş
Eram la pământ,
Eram la podea:
Într-o astfel de clipă
A apărut ea.
Ea mi-a zâmbit

Şi eu i-am zâmbit;
I-am dat sufletul meu,dsc_0017

Ea l-a mototolit,
L-a aruncat pe jos…
Te-ntreb: aşa ceva, cui i-a fost de folos?
L-am luat de jos,
Am vrut să-l repar.
Meşterul mi-a zis:
“Te zbaţi în zadar!
Uită-te la mine,
Am păr alb în mustăţi:
Sufletul tău e făcut bucăţi,
Mai bine lasă-l jos!
Te-ntreb: aşa bucăţi cui i-ar fi de folos?
dsc_0015
L-am rugat frumos:
“Nu mă lăsa aşa,
E imposibil
Să nu fie ceva!”
El a zis: “Există,
Da’ e foarte dureros,
Şi nici măcar nu ştiu dacă-i de vreun folos,
Mai bine stai aşa,
Şi-n loc de suflet îţi pun
O bucată de tinichea!”

joi, 23 iulie, 2009

Am ajuns în a doua oră a “Expresului de seară”. Căutînd poezii pentru concursul “Versuri pe verso”, am găsit una tare frumoasă şi pentru mine…şi pentru voi, pentru noi toţi:

Expunere de motive

George Topârceanu

Întâi, fiindcă mi-a fost lene…

Al doilea, nu-s modernist

Sentimental ca Demostene

Şi nici ca Blaga – futurist…




Al treilea, mi-e imposibil:

Eu dezaprob şi versul şchiop

Şi orice premiu divizibil…

Al patrulea – sunt mizantrop.

Al cincilea, din fudulie…

Al şaselea, fiindcă n-am

Încredere-n Academie

Şi nici la cine s-o reclam…

Al şaptelea, – mi-a fost ruşine…

Al optulea, n-aveam nici eu

Părere bună despre mine…

Al nouălea, îmi vine greu

Să mă prezint cu opu-n mână

Pe la iluştrii mei confraţi

Din Academia Română,

Să zic: “E bun – mi-l premiaţi?…”

Al zecelea, nu pot admite

Să fiu învins la handicap -

Şi când m-ar scoate din sărite

Le-aş da, pardon, cu opu-n cap!

Al unsprezecelea, – valuta

Reduce-o parte din talent.

Când mia face azi cât suta,

Ori dai un spor echivalent,

Ori tragi oblonul la fereastră…

Şi-al doisprezecelea – nu pot,

Fiindcă printre dumneavoastră

E unul cârn şi idiot…

(Pentru ce n-am concurat niciodata la premiile Academiei.)



Poezia care îmi place…de tare mulţi ani

miercuri, 22 iulie, 2009

dsc_9992-2


Ion Minulescu

Romanţă policromă

Nu-i cer nimic…
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic…
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.

Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.

Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni…

Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.

Ce-a fost…

miercuri, 22 iulie, 2009

65-165