Arhiva categoriei «RECUNOŞTINŢĂ...»

“Oameni şi destine”, proiectul pe care mi l-am dorit şi care mi-a luat 1 an…

marți, 10 mai, 2011

… dar a meritat. Mulţumesc tuturor din suflet pentru susţinere.

Mulţumesc celui mai scump om din acest proiect – montatorului meu, Vasile, care m-a răbdat, m-a îndrumat şi a avut grijă ca să înţeleg tot ce mi s-a arătat.

Mulţumesc lui Victor, Vlad, Sergiu Tăbăcaru (care a uitat “udliniteliu” ;) ) la noi… şi aşa, cu acel “prelungitor” …. prelungim şi filmările.

Mulţumesc mult d-ei Feodora pentru grija ei pe care chiar nu o merit, mai ales în cazul în care cos o rochie cîte 3-4 luni şi ea… se îngrijeşte de imaginea mea. Mulţumesc Alinei Leancă, designer-ul inimii mele şi “capsula” în care ma ascund ca să fiu frumoasă, pentur că-s femeie.

Mulţumesc lui Ghenadie Plunghean care e cel mai serios (de el şi de tata mă tem cel mai mult), dar îl ador pe el pentru tenacitate şi ştiu: chiar şi atunci cînd mă “ocărăşte”, el ţine la mine, iar eu …. vreau să pot citi spoturi ca soţia lui Diana, care mi-i dragă şi ea, aşa, pe gratis.

Mulţumesc D-lui Goghi (îngerul nostru păzitor); un om de o bunătate tăcută care pur şi simplu tace atunci cînd ai nevoie de linişte şi asta costă, oameni buni, costă!!!!!

Mulţumesc Nataliei Mîrza, pentru căldura ei şi prietenia noastră care aşa de “interesant” a pornit şi aşa de firesc se dezvoltă. E una dintre cele mai “stahanoviste” fiinţe pe care eu am putut să cunosc.

Mulţumesc Martei Zberea. Codiţa ei seamănă cu cea a surorii mele; noi plîngem des, dar ca ploile de vară…. dacă aş avea o fetiţă, aş vrea să fie ca ea.

Mulţumesc Marianei Jolondkovski (aşa şi nu ştiu cum se scrie); ea mă întîmpină şi îmi schimbă culoarea ochilor de fiecare dată cînd ei vor să plouă.

Aici, intervine încă un suflet – Nata Bodiu, PR-managerul meu; umărul meu, inima mea, ochii mei şi “florăreasa mea” ;) Te iubesc.

Mulţumesc lui Sergiu (şeful meu de la radio) pentru că m-a învăţat arta “umorului fin” şi mi-a făcut cele mai frumoase promo-uri; am înţeles că el e “cu mine” şi îi pasă de ceea ce fac. Da, îl credeam mai “rău”, dar îl iubesc pentru fetele lui despre care mereu îmi vorbeşte şi despre creioanele pe care le-a ascuţit fiicei lui: pentru asta merită să-ţi fie drag un om.

Muţumesc lui Anatol Adam. Şi el seamănă cu cineva (el ştie); nu citeşte blogul meu, dar dacă nu are cine sp-mi spună că-s cea mai-cea mai, Anatol mereu o face. Şi e tare cald; şi e cu mulţi “7 ani de acasă”.

A, da, cum puteam să uit…. Nistorică… Carevasăzică, nu-i ajung pe mail rubricile mele. Vrea să-mi facă o “padlă”, dar nu am ce face, talentaţilor li se iartă …. Mi-i drag, pentru că-i de-al nostru. ;) şi are limba ascuţită, dar ştie el ce mai e acolo (la mijlocul “drujbei” noastre)

Mulţumesc Verei Nastasiu. Fata asta o să ajungă departe şi spun asta fără ghioc şi ghicit în cafea. Tare departe. O iubesc pentru că e mamă şi pentru că rupe tot ca să muncească. Şi tot ce face, face singură.

Dacă am uitat pe cineva, vă rog, iertaţi-mă. Eu sunt artist (cel puţin aşa crede mama şi tata, şi încă cîţiva ;) ). La sfîrşit, vreau să mulţumesc unei familii; poate că la un moment dat m-am simţit aici mai “în familie” decît în familie.

Credeţi-mă, eu ţin mult la voi. La toţi!

Pe lista mea de “mulţumesc” mai vine Artur, şeful de la TV (fiul seniorului). Nu ştiu cîţi copii trec aşa de uşor de la viaţa de “tînăr” la cea de Adult. Îl respect şi ştiu, dacă mi-ar fi imposibil odată să respir – aş apela la el, cu siguanţă. Şi mă va înţelege.

Iar şeful cel mare, Seniorul “Noroc Media”, ştiţi … despre oamenii care mi-s dragi eu scriu în cuvinte banale. LUI vreau să-i mulţumesc pentru că este; m-a certat cînd era cazul să îmi dea cu ceva în cap (eu aşa aş fi făcut;)); m-a sunat cînd îmi era atît de rău, încît mai rău nu avea unde să fie şi m-a întrebat de ce am nevoie. M-a susţinut întotdeauna şi am simţit, departe de casă, o frică nebună că aş putea să nu mai fiu … în echipa asta.

Pentru cei care nu ştiu: la noi înveţi să vii la muncă din plăcere. Şi pentru asta, Vă mulţumesc tuturor.

Eu pot spune, cu mîna pe inimă. Aici, cu voi, sunt fericită.

Proiectul ăsta o să traiscă numai în “echipa” Noroc Media.

YouTube previzualizare imagini

p.s. Pentru răbdare, înţelegere, implicare şi vot de încredere, mulţumesc lui Sandu, zis “pre” acte oficiale – Alexandru Blajinu (Numele ţi se potriveşte!!!!) Pentru dragoste şi aer atunci cînd vine răul de departe, mulţumesc lui Didutz. Pentru că numai ea ştie să-mi facă cel mai cald ceai de pe lume, Oti-Oti, mulţumesc. Noi niciodată nu o să instigăm la răutăţi, invidie şi “despărţire forţată”   Şi vă mai mulţumesc tuturor pentru că sunteţi. Ai mei. Cei mai buni şi atît de puţini.

Cînd bucuria nu are margini cum să o ții lîngă tine?

joi, 13 ianuarie, 2011


Mai întîi vreau să-i mulțumesc Adrianei Ochișanu, pentru acest dar minunat, apoi lui Corneliu Botgros că a acceptat să împartă bucuria lor cu mine (au și ei unul, Motzart), apoi lui Cristi Botrgos JR pentru că a acceptat să negocieze … :) .
Iar acum,, pot să vă povestesc ce fac. De fapt, nu fac mai nimic.
Rîd de 24 de ore încoace, de cînd în casa noastră a poposit o mare și atît de mică Iubire.
Richie…. minunea care mereu e nedumerită. Nu vreau să lucrez, nu mă stresez atît de tare la stomatolog, deși îmi scoate mințiele pe ață de cîteva zile cumătrul Ion, nu reușește nimeni să-mi strice dispoziția (de fapt a reușit o proastă, dar nu pentru multă vreme… :) ).
La mine pe pat doarme Iubirea. Un botic negrișor, patru lăbuțe pătate și un suflet mare care a oftat toată noaptea trecută și s-a trezit doar o dată, a văzut că am deschis ochii, m-a lins pe nas și s-a culcat înapoi.
Dimineața m-am trezit cu o parte de corp amorțită, asta pentru că îmi era frică să mă mișc ca să nu trezesc minunea cu ochi albaștri…..dar, așa amorțită cum eram, cînd am deschis ochii și l-am văzut lîngă mine, mi s-a părut dimineața așa de însorită, cafeaua atît de bună și agenda deloc încărcată…

Bucuriile mici sunt dăruite de suflete mari. Îl privesc acum și am impresia că voi căpia de plăcere…. Minune, hai la culcare… și să nu dea Domnul să-mi fosăi toată noaptea. Nani, pitic. Nani.

Recunoștință…

marți, 11 ianuarie, 2011

Mulțumesc mult pentru acest articol și pentru grija acestui portal. A fost una din surprizele lui Moș Crăciun.
E greu să postezi pe blog-ul meu lucruri despre mine, dar Nătălița, managerul meu “furios” ;) , crede că PR-ul e ”rupt din rai”.
Mulţumesc Cristinei Zavatin pentru revelaţia întîlnirii cu un Jurnalist, nu cu un Zvoner. Diferenţa e maaaare, plăcerea de nedescris. Ştia despre mine mai mult decît aş fi vrut :) .

…….

“Nu poartă oglindă în geantă, îl citeşte pe Baudelaire şi suferă când cineva vorbeşte de rău despre ea. De la tiza ei din roman a prins pasiunea, de la autoarea Georges Sand a luat ambiţia şi curajul. Este Indiana – femeia care spune „da” provocării şi „nu” pseudovalorii.”

Nume, muzică şi lectură

Că numele i se trage de la eroina din romanul omonim de Georges Sand, ştie oricine a citit revistele autohtone. Ceea ce ştiu mai puţin cititorii e faptul că şi-a început cariera abia după 26 de ani, având în spate o căsnicie şi în braţe un copil.

Istoria ei porneşte într-o mahala de lângă Bălţi, mai exact în satul Pîrliţa Bălţilor. „Părinţii mei erau profesori în şcoală, iar eu, după ce am prins toate buchiile, citeam incontinuu, era o mare pasiune mi-a rămas şi acum.”

În clasa a doua a mers la şcoala muzicală de la Bălţi. „Atunci s-a terminat copilaria mea. Mă trezeam dimineaţa şi veneam acasă seară pe întuneric. În schimb, sâmbăta şi duminica nu mă deranja nimeni, eu citeam.”

La un moment dat, un teribil accident a zguduit întreaga familie. Despre asta, Indiana nu vorbeşte foarte mult. „Când s-a stins fratele, aveam 18 ani. Nu-mi mai ardea de cântat, nici acum nu pot să cânt la pianul de acasă. Am încercat după 17 ani şi a durut”, mărturiseşte Indiana.

A urmat o căsnicie, un copil şi rutină… Până la un moment, când, la 26 ani, Indiana şi-a zis „gata, plec!”. „Nu mai eram de acolo, nu mă mai duceam cu plăcere la serviciu, aşa că mi-am luat copilul şi am venit la Chişinău.”

Un start târziu
Oare câte alte tinere femei au venit din provincie la Chişinău, câte n-au trecut şi ele prin experienţa „cuceririi capitalei”, cu tot ce înseamnă asta…

Pentru Indiana, schimbarea a însemnat un serviciu la radio şi încă unul la şcoală. Şi încă: chirie, lipsuri, despărţirea de părinţi şi de copil (dupa primele 2 luni, a fost nevoită să-l ducă pe băiatul său, Ovidiu, înapoi la părinţi).

În tot acest timp, unica motivaţie era să nu dezamăgească. „Trebuia să rămân la Chişinău, pentru că odată ce am venit nu puteam să mă întorc înapoi.”

Nu se lamentează de primii ani ai aflării sale la Chişinău, însă recunoaşte că experienţa a responsabilizat-o: „După asta, nu mai poţi trece pur şi simplu pe lângă un om care îţi cere ajutor.” Pe de altă parte, adaptarea i-a scos la iveală noi trăsături: „Poate am devenit şi mai rea, dar nu în sens de căţea, dar în a păstra ceea ce este al meu”, adaugă Indiana.

Anticipare din prima clipă
Muzica a intrat în viaţa ei repede, dar delicat ca o cucoană. La acest capitol, Indiana spune că a avut o presimţire, pe care astăzi o probează prin fapte.

„Eram la un concert de 27 august în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi eram împreună cu o elevă de-a mea. Privind la scenă, i-am zis: „Lily, îţi promit că la anul eu voi cânta între Natalia Barbu şi Ion Suruceanu.” Şi exact peste un an, aşa s-a şi întâmplat. Am şi acum filmările de la concert”, povesteşte zâmbind Indiana.

În viaţa reală, împlinirea „nebuniei” a însemnat o colaborare cu Andrei Sava şi înregistrarea primei piesei „Ultima iubire”, apoi încă două piese semnate de acelaşi compozitor.

A urmat apoi piesa cu Adrian Ursu „Drumul spre inima ta” şi colaborarea cu Georgeta Voinovan la piesa „Ultima oară”. Astfel, Indiana şi-a împlinit nu doar visul de a înregistra o piesă în studiou, dar a ajuns să cânte şi în PMAN, şi la Palatul Naţional.

Recuperarea esenţei de femeie
Între timp, Indiana şi-a adus băiatul lângă ea, s-a recăsătorit, iar viaţa particulară s-a refăcut, ca o dovadă în plus a zicalei „Norocul îl favorizează pe cel curajos”. Despre actualul soţ nu vrea să dea prea multe detalii, spunând doar că este un om cu capul bine circumvoluţionat şi pantofii bine lustruiţi.

Iar în viaţa de zi cu zi, Indiana este DJ şi prezentatoare la radio, pentru că de la microfon transmite emoţie; are un blog, pentru că scrisul este o pasiune şi cântă, pentru că acesta i-a fost visul.

Cristina Zavatin

sursa: http://pentruea.md

“Istorii în detalii” la CTC sau eu încă mai cred în Moş Vîj… :)

marți, 28 decembrie, 2010
YouTube previzualizare imagini YouTube previzualizare imagini

Mulţumesc fetelor: Danei Marchitan şi Olgăi Popa pentru invitaţie şi receptivitate, dar şi pentru imagini, bineînţeles. :)

Vă cuprind, pe toate trei (şi pe aia mică, din burtică.. :) ).

A fost odată ca niciodată … 27 decembrie.

marți, 28 decembrie, 2010

În această zi a venit în viața mea o poveste, pentru că toate fetițele citesc povești. Mai mult decît atît, nu pot să spun. Îi mulțumesc că este. Povestea mea… 

Cîte am să spun, toate sunt pe “mute”, pentru că aşa e mai sigur, e mai confortabil. Cu cît mai puţin ştie lumea, cu atît mai cald e în casă. Cu cît mai departe e lumea, cu atît mai dragă îţi este. Cu cît trec zilele, cu atît naraţiunea e mai captivantă şi mai plină de “neînţelesuri” numai de NOI DOI înţelese. La Mulţi Ani, povestea mea.

Povestea noastră şi-a ales eroii, aşa încît să nu trebuiască să-i schimbăm scenariul.