O piesă frumoasă semnată: Grigore Vieru şi Anatol Chiriac
şi văzută aşa de fiul meu, astăzi, 25.08.2010
Scump, mami îţi mulţumeşte tare mult pentru acest dar… Tu eşti marea şi unica mamei iubire…
Am scris… prostii. Nu mai spun cîtă vreme în urmă… că se vor lega noduri-noduri… pînă cînd vor ajunge.. să facă scară, iar mai încolo… şi cuib în capul meu (“căchiţa de fîn”, da, mătincă fraza nu-mi aparţine… că de cînd s-o pornit lumea cu “blog-ovoritu’ “, nu mai ştiu care sunt cuvintele mele.. şi care sunt ale celorlalţi…).
…. tot am eu un ritual.
Aşadar, … de primăvară.
Mi-o trimis Cucoana Depresie facturile. Iar s-o scumpit.
Nu pot scrie nimic. Niciun cuvînt. Sunt proastă şi leneşă de put, cînd mi-i greu.
…..
Şi cînd parcă-parcă….. găsisem pe google (hai, că am început să numar ou-ăle sau o-urile… de frică să nu fac greşeli…) un proverb înflorat ca şi tendinţele din 2010, primăvară-vară, îmi vine …. un comentariu (ştiu eu tare bine de la cine e “epuraşul”…) în care Eugen Luchianiuc, tot el, http://luchianiuc.com şi http://soacramica.ladyclub.md/ au dat de postul meu înainte de Paşti… ăla cu Epuraşul…. Doamne…. ruşine maaaare. (NU PE CAPUL LOR!!!! pe al meu…)
……..
La început, am căutat cu disperare… ce o fi spus Eugen de bine…
. Aha!….. pe naiba… nică. Rîde omul…. de nu mai poate. Rîde şi soacramica.
Mie, la radio, încep să-mi tremure mîinile, să se facă cafeaua aluat în gură şi caut geanta să iau vreun bumb. Nu găsesc. Numai ascorbincă (ştiu…. că mai crezi în ascorbincă)
Îmi vine să-i scriu şi ei, şi lui (aici se pune virgulă, sau nu?!
)….
Ies afară…. (nu spun ce fac). Intru că tre să încarc publicitatea. Nu ar fi rău să fac şi o intervenţie, dar parcă mi se scurtează limba, ca înainte de moarte…
- Da dacă te ascultă şi la radio?! îmi sună în căşti, deşi în playlist e Mărgineanu…. (ca şi cum Luchianiuc şi soacramica nu-mi erau de-ajuns).
- Şi ce?!
- Da dacă faci greşeli…..? Dacă spui o prostie? o să scrie pe twitter… îmi şuieră o mie-de-draci în urechi….
- Doamne… ce am făcut?! Ce e cu postul ăsta?! Ce… naiba fac?!
…….
- Fa, cuscră…. tu ai, fa, soveste?! Eu te citesc, fa! În noaptea invierii te-am cetit, fa, pînă cînd o venit mama-soacră de la biserică.. şi eu, ca o nesimţită, m-am prefăcut că dorm… că mi-era ruşine… Fa, eu tuturor…. spun că aşa nevastă (neFastă, spune Iurie Nistorică) grijită şi hîtrîşoară nu am văzut nicăieri în lume….. fa,…. şi tu… . D-apu tu, de asta-mi eşti, ai?! Să mă scoţi pe mine în prăjină?! D-apu eu te am fa…. la mine pe “glavnaia” şi îţi fac, fa promotion (tre să-ţi trebuiască ţie promotion-ul meu
)… am scris de tine di ghine…. (ce-i drept…. te-am ….c…. de cîteva ori cînd mi-ai prins ideile… sau eu pe-ale tale…
), şi-ţi ziceam în sinea mea ….. grijania cui te are… tare trebuia să scrii tu despre asta. Da, după ce-mi trecea…. ciuda, eram mîndră că mai funcţionează cerebelul şi la mine, ce-i drept numai sîmbăta, ca şi băile publice de pe vremea cînd eram eu la mama “pe ogor” şi îşi punea mama halat de cit “Steaua Roşie”… şi tapci cu ozor de la “Floare” şi ne duceam acolo unde se adunau toţi gospodarii… of…. iar …. împleticesc cuvintele.
…………..
Pe twitter… (la naiba, aşa se scrie?! ca mi-i lene să caut pe google) Eugen şi soacra “decid” soarta mea, în timp ce la mine zornăie telefonul.
- Eşti toantă?! De ce ai plasat comentariul?
- Îs toantă. De asta l-am plasat. Ca să ştie lumea cum NU TREBUIE să te blog-ovoreşti.
- Dacă vrei îţi dau numărul lui Eugen.
- Şi ce să-i zic?! Salut, Jănel… Te sună Proasta?!
- (nu am înţeles ce a răspuns… rîdea)
…..
Am început să tremur. E adevărat. De nervi. De ciudă. Nu pe ei. Pe mine. Îl respect. Nu ne cunoaştem, dar îl urmăresc. Cu regularitate. Am o mare slăbiciune la oameni deştepţi. (asta despre el).
Pe soacramica am descoperit-o anul trecut. Primăvara, cred. Sau poate mai devreme. Mă enerva la început. Voiam să scrie mereu, fără întrerupere. Incontinuu. Nu-mi ajungea.
Nu caut acum cuvinte care să dea bine.
Pe mine nu mă curveşti cu una-cu două. Dacă mi-i dragă, mi-i dragă.
Am zis mai sus. Nu pot scrie. În aprilie şi august. În aprilie, pentru că…. mi-a dat Dumnezeu, în august….. pentru că mi-a luat.
De la concertul Larei…. nu am mai putut să scot nimic din mine. Îmi vine constant un nod în gît. Şi mi-i greu. Da atît de taaaare….. încît. (nu, mai bine nu…)
p.s. După ce citisem comentariile… am venit acasă… nu ştiu cum ….străină. Străină mie. Am intrat. Ovidiu m-a întîlnit la uşă.
- Eşti tristă?!
- Nu.
- Mami,… eşti tristă. Ştii, am să-ţi povestesc ceva. Azi,… m-am fotografiat cu d. Volosatâi şi părintele Ciuntu.
- Bine pui, mama e bucuroasă….
- Rămîi jos? Să-ţi aprind lumina la baie?
- Da, scump.
- Vrei să plîngi, aşa-i?
- Aha.
- Bine… da nu mult…
…………….. cum-aş-fi-trăit-Doamne-fără-copilul-meu?!
după vreun sfert de oră…
- Gata? Te-ai liniştit? Vrei să-ţi cînt?
- Da….
- Eşti atît de frumoasă… cînd plîngi…
- of… nu. Mai bine recită-mi.
- Ok. (rîde) Te iubesc.
- Şi eu.
- Ştiu… şi mai ştiu că tre să fac camomilla… să nu întreb dacă vrei cu zahăr sau miere, să dispar… şi să vin atunci cînd furtuna va trece.
- ………….
- Te iubesc mami.. ….. mami, nu plînge….
- Şi eu te iubesc… Tare, pui.
- Vrei să pui capul pe umărul meu?!
- …….
- Mami….. te rog.
- Te iubesc.
…….
p.s. Spuneam la început. Am eu un ritual. Orice nu s-ar întîmpla, intru pe http://soacramica.ladyclub.md/ ca sămi clătesc ochii, ca să-mi cumpăr inspiraţie, ca să-mi pun în funcţiune cerebelul, ca să-mi răscolesc amintirile, să mă caut… să mă bucur că scrie numai-pentru-mine (cum a cîntat şi Lara numai pentru mine).
Aşa că am să spun astăzi aşa cum mi-a zis odată Nata Albot: “Trebuie să ai curaj să-ţi admiţi necompetenţa….doar aşa poţi să creşti”. …… of, că numai curaj nu se numeşte ceea ce fac acum…..
.
E o lecţie ce trebuie învăţată. Ar fi o prostie să zic …. “Nu-mi trebuiţi, eu scriu pentru mine.
….. nu. Scriu pentru Un Nimeni, Un Cineva. Pentru coacramica, pentru Eugen, pentru nataalbot, pentru lacafeaua… şi pentru copilul meu, pentru mama care roşeşte… cînd prinde greşelile mele… .
Pentru că nu apuc. Fug mereu ca să nu fugă transpiraţia înaintea inspiraţiei…
Şi nu e bine.
Trebuie să fii bun dacă vrei să te citească cei buni (în cazul meu cei-mai-buni (nu “ling” nimic acum; eu şi “morojna” în copilărie o mîncam ca pe cartof, nu o lingeam)).
Ultimul p.s. În seara asta, încă un şoc (da sincer; spre că nu e o glumă). Am intrat ca să văd ce a mai scris. Ovidiu, îmi aduse ceaiul:
- Demult eşti pe pagina soacreimici?
- Cum?
- Demult te-a pus soacramica la categoria aia… cu femeile?
- Adică?
- Nu ştii? Da unde-ţi sunt ochii? Eşti pe pagina soacreimici…. numai… te rog, fără…. .
…..
… pe dreapta, văd trecut şi numele meu. Cedez nervos, oleacă. Vreau să mă smorcăiesc un pic, dar nu-mi reuşeşte. Dacă ar şti soacramică…. de cîte ori… numai de cîte ori… m-am uitat eu… dacă-nu-cumva…. poate-măcar-aşa, oleacă…. şi i-am scris, în tot timpul ăsta un singur comentariu.
De ce?!
Nu ştiu. Aveam nevoie să intru, dar nu am vrut să-mi las şi “periuţa de dinţi” la ea acasă…. . Parcă nu eram suficient de inspirată. Nu ştiu. Îmi plăcea “tăcerea” asta în care atîtea lucruri îi spuneam… Nu am vrut niciodată să-i spun cît de bună şi nebună este… ea ştie. E la vîrsta la care este conştientă de propria valoare… şi nu o ţine în servant.
… ceea ce face e mai mult decît un JOB, decît multe alte job-uri …. care au şansa să fie d-o-a-r “frecventate” de noi.
Citeşte “Povara “bunătăţii” noastre” din 11 aprilie( http://soacramica.ladyclub.md/) Ai să găseşti printre rînduri… multe răspunsuri. Dacă ştie cineva, de cînd am apărut în lista soacreimici, vă rog, spuneţi-mi. Pentru mine asta înseamnă foarte mult. Ăsta e Eurovision-ul meu.
Îţi mulţumesc.
Lista învingătorilor la concursul WebTop 2010
Autoritati Publice
Premiul de gradul 2
sursa: www.webtop.md /
Am preluat lista învingătorilor WEBTOP 2010 direct de la cei care au apreciat, au jurizat, au decis. Vreau să le mulţumesc din toată inima pentru distincţia pe care a luat-o Proiectul indianazlotea.md. Sunt tare bucuroasă.
Poate pentru că efortul, nervii, grijile… disputele… acidul…
tot ce am trăit cît timp am lucrat la acest proiect, a meritat. Am căutat aseară cu disperare pe multe bloguri ca să văd dacă e adevărat ceea ce mi-a zis Nadia, sau e o farsă… şi nu am găsit nimic (despre numele meu şi proiectul băieţilor, adică despre www.indianazlotea.md).
Te întrebi dacă m-a durut?! Nu. Îmi era milă de oamenii care au atît de puţine cuvinte pentru “străini”, de parcă limba ar avea oase.
Îmi amintesc cum îl sunam pe Dan… şi îl terminam psihic cu cerinţele mele. Mi-a spus odată, cînd i-am trimis un sms, cred că era ceva de genul: “am văzut, m-ai surprins plăcut… sunt mulţumită”. Mi-a răspuns, cu amabilitate (au fost şi altfel de cazuri…
)… şi mi-a zis că-i bucuros. Apoi, după cîteva zile, ne-am văzut, am mai pus la punct nişte detalii şi la un moment dat l-am întrebat dacă nu a obosit de colaborarea noastră?!
Răspunsul a fost unul extrem de spiritual… şi optimist:
- Indiana, după ce am lucrat cu tine…:), pot să lucrez cu oricine (da aici cred că Dan a vrut să spună că ar putea lucra şi cu dracu…)
Azi, cînd am citit că de fapt am luat Premiul I, mi-au dat lacrimile..
Dan, sincer, tocmai intrasem in casă după concertul Larei Fabian. Eram atît de fericită, atît de plină… de tot.. şi am deschis ca să postez… depsre concert cînd am văzut două comentarii. Nu ştiam despre premiul I. Pe la 17.00, cînd eram încă la Radio, nu erau afişate rezultatele… şi am scris şi eu într-o glumă….
Şi ce spuneam… am citit comentariul tău… mi-am amintit că ne venea să ne scoatem ochii cu acest proiect… şi mi-au dat lacrimile… Voiam să-ţi dau telefon şi să-ţi zic:
- Vezi?! Ţi-am zis… dacă mă apuc de ceva, trebuie să duc la capăt.. şi nu aşa, pur şi simplu.. da calitativ. De asta am venit la tine.
Mi-am amintit de momentele în care tu ţineai morţiş, la naiba.. poziţia ta. (ei da, bine, azi pot să recunosc, aveai şi dreptate), iar eu, ţineam poziţia mea.
…şi am lăsat lacrimile să curgă.
De bucurie. Probabil de prea multă bucurie. Pentru că simţeam, adică am ştiut din prima că puteţi face lucru bun, la fel cum ştiu că m-au înjurat colegii tăi ca la gura cortului.
Da, sunt încăpăţînată şi cam greu de suportat (ca să nu zic ceva mai rău, ceva de genul “căţea”) cînd vine vorba de muncă. Dar, ştiu sigur că în mintea ta, niciodată nu ai renunţat la acest proiect şi pentru asta îţi mulţumesc.
Ţie, echipei (poate punem mînă de la mînă să luăm o plăcintă şi un şip de jin :)), fetelor tale, designerului, programatorilor. Tuturor sufletelor care s-au rugat să le apar în cale ca să mă înjure în timp ce-şi făceau, cu dăruire, meseria. Nu vă laud. Nu mă am eu bine cu “linsul” şi cred că Dan (mai ales Dan, îmi va da dreptate
). Ce am de spus, spun. Tranşant, fără ”siu-siu-siu”.
Ceea ce vedeţi e munca lor. Cu muuult efort, multă dăruire, multă ”carte”, nu aşa, o-t b-a-l-d-î…şi iată rezultatul.
Aşa-mi spuneau ai mei în copilărie: “Vezi dacă munceşti, ai nota 5 (10)”!
p.s. Per aspera ad astra.
p.s. Dan, da îmi daţi şi mie Diploma să o pun pe blog…
p.s. Felicitări pentru toţi cei care au insistat asupra ideii şi calităţii, în aşa fel, încît să ajungă în Top. Sunteţi BRAVO!
Căutam pe youtube şi am dat de ceva care tare m-a senzibilizat… Mulţumesc acelui suflet care s-a gîndit la mine, sau nu la mine… ![]()
Poate la altcineva s-a gîndit, dar am fost plăcut surprinsă….
Îi mulţumesc din toată inima pe această cale… Am să încerc să tot postez piese de-ale colegilor mei care îmi plac mie şi, cu siguranţă, Vă plac şi vouă..
Poate facem un top aici.. subiectiv, dar adevărat pentru starea din “adîncul” tău pentru acest moment.
Dacă ai o piesă care-ţi place şi nu ştii cum să o găseşti, scrie-mi, poate o găsesc eu.. aşa cum am găsit-o şi pe a mea:
“Revenire” text: Tatiana Şişcanu, muz. Octavian Coteţ