Arhiva categoriei «PRIN LUME»

Galeriile sufletului… GALLERIA BORGHESE

luni, 7 septembrie, 2015

Anul acesta a fost sa fie incredibil de generos pentru iubitorii de arta. De succes si pentru galeriile de arta din Italia, dar mai ales pentru 20 dintre ele, cele mai cunoscute (si recunoscute pe plan mondial!). In ianuarie a fost organizat un concurs international pentru ocuparea fotoliilor de Director sau Curator de galerie.

Ceea ce mi s-a parut curios este cat de deschisi sunt italienii cand este vorba despre gestionarea, conservarea si valorificarea bunurilor culturale pe care le detin (eram convinsa de contrariu si ma mai incearca uneori si acum aceasta convingere).

Fotoliile multravnite au fost ocupate in mod egal de sexul feminin si masculin: 10 la 10, iar dintre acest total de 20 de experti in arta, 7 sunt “stranieri”, chiar daca cetateni UE si chiar daca au recunoastere mondiala, totusi in articolul care descrie acest eveniment, cei 7 candidati de origine straina, asa si sunt trecuti – “stranieri”.

Bun, astea sunt detalii imbucuratoare care intereseaza orice “stranier”, de parca au ales-o pe nana Marunea, dar niciodata sa nu spui niciodata daca competentele tale vorbesc pentru tine, nu tu despre ele.

E cu totul altceva.

Daca tot sunt bolnava de arta si tot ce “miroase a vechi” sa va povestesc despre aceste galerii si Muritorii care isi beau cafeaua printre pinacoteci unice.

Asadar, pentru …

1. GALLERIA BORGHESE (ROMA) a cooptat-o pe Anna Coliva, o veritabila italianca, nascuta la Bologna acum 62 ani. Cunoaste intrarea in aceasta Galerie inca in 1994, ca sa ajunga in 2006 Director. E ceva, nu?! Este autoarea a peste o suta de lucrari si cercetari istorice. Are o slabiciune aparte pentru Bernini, Caravaggio, Dosso Dossi dar mai ales, pentru pictura emiliana si romana a sec. XV si XVI. Este una dintre cei mai valorosi (3!!!) experti mondiali pe care ii are Galleria Borghese si a curat nenumarate expozitii de nivel international. E o colectionara inraita si cu un simt de pisica.

Ca sa vizitati Galleria Borghese, intrati pe http://www.galleriaborghese.it/

Galleria Borghese
Piazzale Museo Borghese, 5, 00197 ROMA

Poti rezerva biletul online, dar atentie: daca vrei sa cumperi un bilet pentru zilele urmatoare, s-ar putea sa ai surpriza neplacuta sa nu gasesti. Este foarte frecventata. Biletele pornesc de la 2 euro si ajung pana la 13 euro, unul intreg. Sunt mai scumpe in perioada 11 iulie – 25 octombrie 2015, pentru ca mai puteti vizita si expozitia: Azzedine Alaïa. COUTURE / SCULPTURE – “sculture soffice”.

Galeria Borghese ne este daruita prin inclinarea pasionala spre arta a lui Scipione Borgese (1577- 1633), nepotul unui papa. Daca e sa ne amintim de clanul Borgia, atunci ceea ce traim noi astazi in Moldova, este “grupa pregatitoare”. A detinut functii inalte, intre care cardinal si bibliotecar, dar si a facut parte din “Penitenzieria Apostolica ”, un fel de tribunal suprem al catolicilor – “daruia” iertari de pacate. Istoricii spun ca nu s-a lasat “obidit” nici pe sine insusi, or, folosindu-se de protectie si o avere uriasa, a adunat toate picturile valoroase ale vremii, prin metode mai putin catolicesti.

Pe Caravaggio la scapat de la moarte, iertandu-i o crima savarsita, in schimbul unor picturi. Cam pe acelasi scenariu a mers cand e vorba despre Cavalier D’Arpino, pe care l-a lasat de-a dreptul gol, luandu-i toate lucrarile pentru neplata darilor catre stat. Dar istoria a acoperit cu secole de uitare tot ce a facut in afara canoanelor catolicesti, pentru ceea ce a lasat. Astazi, datorita pasiunii lui, putem sa il admiram pe Caravaggio, Rafael, Tizian si Bernini. Mi-a luat doua aproape 2 ore. As fi stat mai mult, dar incepea o alta excursie si nu puteam sa mai raman. In plus ploua, iar cursul nostru trebuia sa ia trenul spre casa si sa se pregateasca de seminar. Tizian si Caravaggio erau la ordinea zilei. Nu am apucat sa vedem multe in afara galeriei. Ploua, dar voi reveni cu siguranta ca sa vedem si parcul care au fost rascumparate de catre statul italian in 1902 de la mostenitoriii Borghese, intrucat se aflau in dificultati financiare.

In apropiere mai gasiti Muzeul National de Arta Moderna, Muzeul national etrusc (Villa Giulia), dar si Gradina Zoologica. Da! Nu aveti voie sa faceti foto, dar aceasta interdictie ajungea cu greu la urechile turistilor japonezi si chinezi. Pana si rusii, se abtineau.

Zilele urmatoare, va povestesc despre ceilalti din lista, inca 19 destinatii turistice pentru iubitorii de arta, dar si despre Castello del Catajo, o destinatie de vis, dar si o locatie nemaipomenita pentru un eveniment de familie, lucru permis aici si un loc care tot a avut de suferit de pe urma mostenitorilor. Putin valorificat, dar in schimb, perfect conservat si incredibil de uitat.

Pana data viitoare, vanatorul de frumos! :)

Lago di Garda – locul unde timpul vine să-ţi ciugulească din palmă…

vineri, 4 februarie, 2011

De la o vreme, îmi este greu să mă surprind. Poate pentru că nu îşi prea face nimeni în jurul meu vînt să mă surprindă, sau poate pentru că frageda maturitate înaintează …. Mă poate înduioșa ceva pînă la lacrimi, mă poate supăra nepăsarea “bestiilor” (vezi în traducere, din italiană…), dar să mă surprindă plăcut ceva, asta mai rar. Acum ceva vreme (parcă într-o altă viaţa), intram în Italia pentru prima oară: rămîneam fascinată de la fiecare coş de gunoi, de la fiecare piatră pe care o puteam atinge, de la tot ce mă înconjura… şi, rămîneam prizoniera Romei. Mi-a ajuns dragă dintr-odată, fără să o cunosc de aproape. Pur şi simplu m-am îndrăgostit de acest oraş. Mă privea şi el, cu ochi îndrăgostiţi, aşa cum priveşte spre orice suflet rătăcit. Aşa cred acum. Atunci credeam altfel…

Mai devreme îmi plăcuse la nebunie Frankfurt-ul, pentru că acolo locuieşte cea mai bună şi tăcută, şi deşteaptă prietenă a mea. Pentru că acolo, Dominique, soţul prietenii mele, ne aducea amîndurora cei mai frumoşi trandafiri din lume, pentru că acest oraş a fost prima destinaţie din afară, tot datorită Zinei, pentru că acolo am învăţat cum se vorbeşte în şoaptă din dragoste, şi, tot la Frankfurt, am primit în dar cea mai îndepărtata stea… Mi-i drag Frankfurt-ul pentru că acolo fosăie acum Zina.

Apoi, am ajuns în Luxemburg. Un vis diluat cu o dimineaţă frumoasă de iunie, cu o liturgie, cu cea mai delicioasă cafea pe care am băut-o pe autostradă, cu încă o destinaţie bifată, cu un vin bun dat peste cap în grădina lor publică şi cu muuult ha-ha-ha, sau poate ha-ha-ha-ha-ha…
Apoi, ca să-mi ridice moralul întins ca o şopîrlă pe autostradă, Zina cu Dominique şi-au amintit ca nu departe de Luxemburg vieţuieşte un orăşel care are teren de fotbal unde putem bate mingea, dar totodată putem servi şi o cafea super tare. Zis şi făcut, aşa că ne îndreptăm spre Metz (Franţa). Ce pot spune eu despre Franţa e că … visam mereu să se îndragostească un prinţ de mine şi să mă ducă într-un castel medieval din Provence ca să împletesc nepoţilor ciorapi. Nu mai vreau nici prinţ, nici castel. Vreau sănătate ca să pot să-mi cumpăr o casă departe, tare departe… acolo unde vreau să îmbătrînesc.

… era dimineaţă; nu neapărat una dintre cele mai bune. Pur şi simplu eu nu ştiam că o să am cea mai frumoasă dimineaţă din acest an şi am să văd un loc în care cerul se întîlneşte cu pămîntul, unde soarele e altul, unde … totul e altfel şi nimic nu te poate ţine în deplinătatea facultăţilor mentale.
Citisem, auzisem multe, le ziceam prietenelor mele că destinaţiile astea sunt un moft, un fel de “pantof de damă cochetă”, nimic mai mult … şi nu ştiam că aici mă voi prăpădi pentru totdeauna. Lago di Garda, locul unde timpul vine să-ţi ciugulească din palmă…

Ar fi trebuit să-ţi povestesc mai întîi despre Florenţa, sau despre Toscana, regiune despre care mereu voiam să ştiu, să ajung, să văd şi “să mor….”, cum spunea bunelul meu …. sau, poate ar fi fost cazul să povestesc cum arată “dealul” ăla care se numeşte San Marino, sau cum e să faci un drum de 164 de km de la Rimini spre Florenţa (pe o autostradă de stat) şi să traversezi Emilia Romagna (regiune de care am rămas fascinată acum un an), cu avertizare de zăpadă şi un frig din alea care te face să opreşti la toate birturile, trattoriile, osteriile şi alte “zavidenii”, ca să ceri o cafea şi un cornetto pentru ca serpentinele să-ţi pară mai puţin întortocheate, iar distanţa de 164 km să nu o parcurgi chiar în 6 ore….

Ceea ce voiam să spun e că Italia, clar, e imprevizibilă, ca orice femeie … şi cu toate astea nu pot nici în ruptul capului să înţeleg cum oare pot înflori floricele mici şi albastre în Toscana în timp ce în Emilia Romagna ninge într-o veselie?!

Cred că e cazul să o iau uşor… să-ţi spun că de cînd mă ştiu îmi plac vechiturile, tot ce respiră istorie şi nimic nu mi se pare mai valoros decît fotografiile -ambulante, cele pe care le porţi mereu cu tine: în minte, în suflet, în inima ta. Am multe din astea. Ele călătoresc cu mine prin viaţă. Pe unele le păstrez în album, dar cele mai colorate le tipăresc direct în mintea mea.

Încet-încet, am să le răsfoiesc şi am să-ţi povestesc despre cărările mele: cele pe care le-am bătătorit şi cele pe care abia urmează.
La mine totul a rămas …Înainte.

Padova, orașul în care a plouat căldură…

joi, 25 noiembrie, 2010

(va continua)

Venezia sub apă…

miercuri, 24 noiembrie, 2010

 

Impresii întîrziate

miercuri, 13 octombrie, 2010

 Se împlinește o lună de cînd am respirat cu plămînii Moscovei și de cind am plîns de durere de picioare pe Piața Roșie. Nu pot să-mi explic ce m-a ținut să scriu cîteva cuvinte. Măcar cîteva cuvinte…

Impresii?! Bine. Iată-le: durere de cap și de picioare, senzația că m-a uitat mama la carusel și mi-a luat abonament anual pentru roata dracului. Da, m-a impresionat Piața Roșie; pentru că de copil am vrut să o văd, pentru că a fost prima oară și pentru că am prins o vreme foarte frumoasă.

În rest - ”numai tăcerea las-o să vorbească…”. Scchițasem ceva, dar după ce am citit ”Despre zborul moldovenilor ”, am zis că nu va fi rău dacă las să stea la întuneric și să se mureze oleacă impresiile mele ca și murăturile “de vară”, adică cele care nu stau mult.

Între o prezentare, o foame de lup și două înjurături ce se îndreptau tandru spre recepționistă (pffffai!!!) am mai apucat să fac un drum de la Naberejnaia (n-n-n-uuuu aia la care te-ai gîndit :) ) pînă în inima Arbat-ului, apoi direct spre Piața Roșie ….

Și cînd mă gîndesc că am întrebat de un băștinaș dacă e mult pînă acolo…. Mi-a zis că e aproape, taaare aproape; avea ochii albaștri-albaștri și senini-senini și se instalase sărmanul pe trecerea de pietoni ca și cum acolo îi era viza de reședință. Dacă știam că pentru ruși să mergi pe jos un cinci- șapte km înseamnă să “ajungi la alimentara de peste drum”, îi aminteam, cu siguranță de “aniversarea mamei lui”. Nu mai recunosc eu pe blog că am ieșit de la Expoziție pe tocuri iar în Piața Roșie împleticeam picioarele și enervam lumea cu o mutră de măgăriță proastă (poate sunt și deștepte)… Într-un cuvînt – “lajă” mare.

Ce a fost cu adevărat, îți spun mâine. Pînă atunci citește http://soacramica.eu/?p=8044

Mai bun decît așa, nu am să fac, dar cel puțin o să mai excludă o toantă (am o explicație, totuși!!! trebuia să ies în scenă și, pentru că nu era obligatorie ținuta de seară mi-am pus blugi și tocuri.. of… ) pantofii cu toc, de orice fel… Scoatem blugii…. stai, nu. Excludem tocurile de orice culoare, păstrăm blugii, adăugăm o geacă și unn șal… eh… iaca așa, m-aș mai plimba.

p.s. Pic. Revin mâine. Nu faceți crampe cind rîdeți și puneți ăn picioare adidași. Sunt super tare!

p.s. Partea II-a, de facto, e prima. O caut mâine printre ciornele salvate și o trag aici… :) sper să nu-și fi pierdut de tot din actualitate, da la urma urmelor, tre să pornesc și eu din ”prin lume” mai pozitiv. Noapte tuturor!

Încă un p.s. La ceea ce mă frămîntă mă voi gîndi mâine, parcă așa spunea Scarlett O’ Hara. Chiar, la toate mă voi gîndi mâine.