Arhiva categoriei «ORFELINATUL GÎNDURILOR»

Condiţionând prezentul…

duminică, 3 februarie, 2013

S-ar putea să îţi aminteşti vreodată că altundeva, stând în pirostrii, numărai firele de iarbă crudă şi scormoneai în pământ ca să văzi de ies lalelele sau de le-a tăiat pe toate tata, astă-toamnă.

S-ar putea să ajungi să îţi aminteşti că prima oară când ai zburat cu avionul ai numărat norii şi “ai văzut” chipuri cunoscute şi atât de tare ai crezut atunci în Dumnezeu, atât de aproape îţi era, încât nu ţi-a mai fost frică de turbulenţe şi de urletele unui copil care era pălmuit de mamă-sa chiar în faţa ta. Ai vrut să o iei la palme şi mai voiai să-i smulgi părul din cap, dar a liniştit-o însoţitoarea de bord.

S-ar putea să înţelegi că în loc de respiraţie adâncă şi pastile “stop stress” cu pasiflora, ţi-e de-ajuns să îţi aminteşti momentul în care ai văzut pentru prima oară Lago di Garda.

S-ar putea să ajungi, în momente grele, să fii singura care să-ţi întinzi o mână întru ajutorare.

S-ar putea să fi uitat cum, altădată, răsfoiai cartea de geografie şi simţeai, dintrodată, mirosul mării; până şi mâinile păstrau urme de sare, de parcă ai fi fost pe faleză şi nu în cabinetul 13, de la etajul doi.

Şi acum?!

Ajungi să nu vezi şi să nu simţi marea deşi ea se înşiră umilită la picioarele tale, rugându-te, ca o femeie disperată, să nu o părăseşti.

Şi tu, păcătoaso! Oare nu tot femeie?! Nu tot nemărginită şi singură ca marea?!

S-ar putea să nu îţi mai aminteşti că vorbeai cu toate buburuzele şi râdeai în hohot dacă reuşea soarele să-ţi mijească ochii.

Cat de uscată eşti şi, atât de singură.

S-ar putea să-ţi fi plăcut când ţi-a spus (El) că eşti mai frumoasă când plângi. Lui şi acum îi place: aşa şi trăiţi.

S-ar putea să-ţi fi plăcut al naibii matematică, odată ce ai uitat şi  problema coşului cu mere din clasa II-a: dacă erau 5 şi ai luat 3, apoi ai mai împărţit câte unul străinilor… câte mere îţi rămân în coşul tău amărât?! Daaaaa, eşti varză şi la “matematică”.

S-ar putea să fi uitat că atunci când îţi gajezi sufletul, trebuie să te informezi despre taxe, rate, dar şi penalităţile pe care urmează să le plăteşti: sunt ele fixe sau variabile? Ai uitat şi asta, nu?!

S-ar putea să nu fi numărat de câte ori ai zâmbit fals în fotografii; atunci nu-ţi dădeai seama că ele aşa şi vor rămâne cu tine: toată viaţa.

S-ar putea să fi uitat multe, dar azi aş vrea să recuperezi tot ce ai împărţit pe gratis: zâmbetul tău strivit pe caldarâm, învelitorile de la bomboanele “Чудо”, caietele cu versuri şi amintiri, fotografiile în care ţi se vedeau toate căriuţele, bulbii de zambile şi lalele galbene pe care le adorai, cărţile pe care le semnai cu “Ex meis libris”, genunchii jupuiaţi şi sticluţa goală de “Chat noir”, parfumul mamei, pe care îl mai încercai pe ascuns, turnând  câte un pic între paginile caietelor, dar şi cutia de la maşina de ras a tatălui tău, în care îţi doseai visele, cele mai aiurite. Eu îţi întorc azi tot.

Aminteşte-ţi … şi ia cu tine aceste “nimicuri” de preţ. Nu le pierde.

P.S. Lasă condiţionalul şi trăieşte azi!

Retorice…

joi, 4 octombrie, 2012


Când simţi… că o parte din tine se rupe….

Retorice…

miercuri, 3 octombrie, 2012

Retorice:

… timpul este cel care descreţeşte frunţile şi apleacă spatele, care înălbeşte tâmplele şi vindecă rănile. Nicidecum nu înţeleg…. care e fişa lui de post. Ce lucrează el….Ce meserie are…?!

Zâmbet în promoţie şi “iubire” pe stoc…

duminică, 1 iulie, 2012

Uneori uit să zâmbesc pentru că tot sfătuiesc pe alţii să nu uite: ajută, scoate la liman şi linişteşte. Cât de adevărat şi cât de rar fac acest lucru… Cât de mult aşteaptă cei care mă iubesc şi cât de fericiţi sunt cealaltă categorie. Ofticaţi-i, oameni buni, pe cei care nu zâmbesc. Zâmbiţi! Zâmbetul e în promoţie… ;)
p.s. Am să revin. Nu ştiu cum, “nescrisă”, sunt în ultima vreme. Mă rupe! La litere multe!

Iubire, eu îţi scriu scrisoare…

sâmbătă, 30 iunie, 2012

Iubirea mea, eşti ca o spumă de mare pe care nicidecum nu o pot prinde în culori reci, dar atât de pasionale.

Iubirea mea, eşti ca o umbră… O văd alţii, o calcă pe urme, numai eu nu pot să o prind. Eşti invizibilă, iubirea mea. Apari doar în rarele ploi torenţiale, ce îmi scriu scrisori pe care oricum nu le pot citi; le usucă vremea bună care numai bună pentru dragoste nu e.

Iubirea mea, eşti atât de capricioasă… ca o femeie gravidă şi dornică de atenţie. Ţi-o dau pe gratis şi tot nu-ţi ajunge. Te aştept lângă patul meu, da tu te duci, ca o curvă, prin alte dormitoare… Iubirea mea, eşti ca roua. Faci bine tenului, dar încă nimeni nu a apucat să se spele cu tine. Iubirea mea…mi-ai cerut fidelitate până la moarte şi, … ţi-am dat.

Ai râs, da?! Te-ai jucat cu mine?! Iubirea mea… ce lişiţă mai eşti. Iubirea mea, iartă-mă. Mă enervez şi eu. Te caut de atâtea generaţii, te scriu în atâtea cuvinte şi te rog în atâtea nopţi şi, tot mă laşi.

Iubire…tu nu ai inimă. Tu nu ai fost trădată! Tu nu ai fost lepădată şi târâtă prin singurătate de plete. Iubire…tu nu ai inimă! Tu nu ştii cum e să pierzi.

Iubire, tu eşti ca moartea. Vii când … ţi-a venit timpul şi pleci când … ţi se “termină” zilele.

p.s. Iubire… Eu îţi scriu scrisoare, da nu te rog nimic. Pur şi simplu vreau să ştii că eu ştiu…că tu uneori mai vii. Rămâi!