Arhiva categoriei «OAMENII MEI»

Tata

vineri, 20 martie, 2015

De ziua mea, el mereu scormoneşte între tufele de căpşuni până se coace măcar una. Parcă le aşteaptă. Mama vine şi ne spune: “Hai odată, treziţi-vă şi ieşiţi că tat-tu stă în genunchi de vreo două cesuri şi roagă căpşunile să se coacă…”. Râdem tustrele. Şi ce credeţi… Găseşte una,  necoaptă bine, dar… O ascunde să nu-l certe mama, aşteaptă să se ducă la pui în vale şi vine, val-vârtej, să ne-o dea. Şi e bucuros, şi ochii lui sunt aşa de ştrengari, ca în tinereţe, când fugea de “treabă” la mămuca pe cuptor, iar mama îl căuta prin toată mahalaua.

Când apar ghioceii langă fântână – să nu credeţi că e un lan, ia acolo un pâlc adus de mama – numaidecât are trebă să rupă măcar unu. Vine când dorm şi stă şi se uită la mine până deschid ochii şi-mi zice:

-          Ia ridică-te să vezi ce am găsit..

-          Ce-ai găsit, tată?

-          Ei, ce-am găsit, ridică-te!

-          Ah… au înflorit ghioceii, mă prefac eu, ca şi cum nu ştiu că e martie…

-          Da să nu îi spui mamei că ea îi numără… J

De Paşti, când trăia lelea Mariţa, se ducea la ea şi o ruga să îi dea un ied.

-          Îţi dau, Feghişor, da nu sunt buni de tăiat. Sunt fragezi. Poate de Ispas. Mai rabdă.

-          Nu, lele Mariţă. Vreau să li-l duc fetelor să le trezească că aşa le-am deprins de mititele.

-          Măi Feghişor, tu ai minte, măi?! D-apu Diana e de trezit cu iezi, măi?! Că are ea déjà ied. Şi e mai înalt ca dânsa.

-          Lele Mariţă… Ştii mata, nepotul mi-I mare, da ea – mititică. Că nepoţii cresc, da copiii – tot copii rămân.

Lelea Mariţa nu mai e, dar este moş Feghea şi el ştie şi acum rânduiala.

Abia aştept Paştele. Acolo retrăiesc ritualul Uitării: că prietenii – trădează, că oamenii buni – pleacă, că viaţa e aşa cum e.

Acolo am învăţat să privesc oamenii în ochi, să merg înainte, să nu uit de oameni şi să iubesc cât …. Iubesc.

Mai e un ritual pe care îl făceam în copilărie; de câte ori gătea mama zama (aşa se spune la noi), tata scotea osul ăla mic şi ni-l dădea să ne încercăm puterile. Acum, tot ni-l dă, dar nu-l mai rupe nimeni. Acum am să caut unul să îl port la gât, să nu se rupă niciodată!

Azi e ziua tatălui meu. Face 65 ani şi eu vreau el să fie veşnic. Ca-n poveste. Pentru că de poveste este dragostea lui pentru noi.

La mulţi ani, Tata.

“Oameni şi destine” cu Doru Petruţi

duminică, 3 iunie, 2012

Urmăriţi această ediţie. E un suflet fantastic…. ascuns. Deschis pentru cei … care nu ţin cu tot dinadinsul să-i intrăe în suflet. El îşi alege oamenii şi îi păstrează pentru el. Numai pentru EL. Literele mari … încep cu el şi cu felul lui de a se implica. Asta e una dintre cele mai rare calităţi pe care le-am întâlnit. Îl admir. Mult. De asta am zăbovit o vreme să postez ceea ce am făcut.

http://www.noroc.tv/video/emisiuni/new/oameni_si_destine/3149


“Oameni şi destine” cu Anatol Durbală

luni, 26 septembrie, 2011
YouTube previzualizare imagini

“Oameni şi destine” cu Alexandru Tănase

luni, 26 septembrie, 2011
YouTube previzualizare imagini

“Oameni şi destine” cu Ioan Ciuntu

duminică, 25 septembrie, 2011
YouTube previzualizare imagini