Da, înainte de asta…. 

Zîmbesc… Am atîta aer în plămîni că pot să fiu pernă de oxigen, și, anume asta m-a făcut să-mi amintesc de zilele cînd nu a fost așa; zile în care nicio pernă cu oxigen nu avea puterea să-mi ventileze plămînii și creierul ce se îneca în apă… Nu obrajii, nu sufletul.. creierul! Bîhlit(alt cuvît mai potrivit nu am găsit).

Azi, zimbeam. De la sms-ul fiului meu, de la nota de 10 la istorie… de la moșul care mi-a întins un măr frumos-frumos, în spatele Palatului Național… și m-a rugat în schimb să-i permit să mă sărute pe obraz…

I-am permis… a surîs, trist… și mi-a zis că soția lui nu mai este din primăvară și că plînge în fiecare zi… și că ei îi plăceau merele roșii, reci… L-am îmbrățișat…

I s-au împăienjenit ochii.

Nu am știut ce să-i spun. Mi s-au împăienjenit  şi mie. Mi-a zis că i-ar plăcea să mă mai vadă…

- Să nu vă faceți griji, Domnișoară. Sunt profesor universitar, adică am fost. Acum, mai citesc. Am predat filosofie.

I-am dat un  bilet la Potcoava de Aur, pentru spectacolul de muzică populară. A promis să vină. Mi-a dat întîlnire peste 2 săptămîni, la Delice D’Ange…. Am vrut să-i zic: “Cafeaua e din prtea mea. Fără zahăr..”

S-a întors şi am avut impresia că l-am deranjat cu ceva….

-Domnişoară, eticheta spune următoarele…..  .( Am rămas încuiată) Soţia, mea, Eugenia, a predat limba franceză. Am stat în Franţa aproape 7 ani. Acolo stau şi copiii noştri. După plecarea soţiei, ies de două ori pe lună afară. Iau o cafea şi o ţigară. Pe dumneavostră am să vă servesc cu cacao. Sunteţi prea tînără pentru cafea… A! Şi vom vorbi despre filosofia antică! Faceţi o excursie la bibliotecă.

Am scos i-pad-ul (ca o proastă) şi i-am zis că această jucărie e biblioteca mea… S-a apropiat, mi-a întins umbrela, să i-o ţin … L-a luat şi l-a mirosit…

 - Miroase a nou şi fals. Cartea miroase a vechi, cartea transmite, ca şi apa, informaţie… iar această jucărie, domnişoară, e un lucru deosebit de util cînd doriţi să vă rujaţi.

…. şi-a scos încă o dată pălăria de un gri ce mai mult dădea spre lavandă… a înclinat capul, abia sesizabil, şi,  a mai lăsat în urma lui un zâmbet … apoi, duuuuuus a fost ca şi cum nici nu am mai stat cu el 10 minute …

…. un pic confuză … nu-mi venea să cred; de ce Dumnezeu mi l-a scos în cale….?!

Simt că a dat buzna peste mine alaltăieri.

Eram adormită ca un motan bine hrănit. Abia de se luminase afară. Nu aveam mare treaba: sîmbătă…

Băiatul se cotilise încet-încet din patul lui în patul mamei, iar soră-mea adulmeca cafeaua de pe noptieră şi aştepta să o şterg la baie…. pentru că ştia ce ”are de făcut’! Mi-a uscat ceaşca… şopîrla (salamandra )

- Tinere, parcă te-ai însurat, îl întreb?! Ce cauţi în patul meu?!

- Mam’ numai pe facebook… şi, la urma urmelor, sunt minor şi am nevoie de dragostea mamei… cît mai sunt sub aripa ei, aşa că ridică aripa şi primeşte-ţi puiul…

- Treci, pui… nu ştiu ce cuvinte să aleg ca să-ţi spun ce simţeam…

Peste vreo jumătate de oră – “ambuteiaj” la bucătărie.

Ninge! Ninge! Asta am auzit! Îmi vine să cînt … “Ninge iar cu dragostea mea….”, dar bahurii se înăduşă de rîs….

- Mam” da Decembrie vine aşa nepoftit?! Maşina ta stă azi pe trotuar, da?!

- Da, stă şi bine face.

- Mam’ da ce mîncăm?!

- Întreabă-ţi nevasta, puiul mamei… Nu vreau să o supăr…

- Da-da, Ovidiu, intervine soră-mea. O să zică că nu vrei să mănînci din mîna ei…

- Auziţi?! Hai-hai!!!!

Îmbulzeală, ceai, cafea…. zahăr şi miere toată masa… hahaha. Bună dimineaţa, Decembrie… dacă tot ai venit mai devreme.

Ne ducem să vedem cu Otilia o casă nouă. Rămînem mască, muţim, nu comentăm… rîdem … şi, după vreo două ore, alegem să mîncăm ceva…. ca să ne treacă şocul. (aş vrea să aprind şemineul de crăciun în casa ceea..)

Ea, cu gîndul…. (nu ştiu la cine), eu cu gîndul la ceea ce şi ea odată o să vrea …

Vine Decembrie  în cîteva zile deşi abia de am uitat cum a fost în concediu.

- Otilia, da tu vreodată te-ai întrebat ce ai reuşit sau ce nu ai reuşit să faci, întreb eu ca o proastă ce sunt pe un copil de 16 ani…

- Nu, de ce?

- Sorry, aşa pur şi simplu…

Decembrie ăsta m-a luat prin surprindere.

- Stai, scumpa, mai e aproape o săptămînă…

- Da, o săptămînă … pentru un decembrie fericit ca niciodată…

Un decembrie discret, cu alint de pisică ce toarce politicos… fără să deranjeze, un decembrie care îmi aduce atîta iarnă afară şi atîta căldură în suflet. Un decembrie pe care atîta l-am aşteptat… Un decebrie… în care nu mai aştept nimic de la Moş. Pentru că am tot ce-mi trebuie…

Un decembrie în care iubirea e bună la suflet şi cîntă în major…

O iubire care are două nume.

Fiul meu şi sora mea… au crescut fără ruguri de Paşti, fără “zareadka” de dimineaţă la şcoală, fără “politzaneatie”, fără tabără pionierească… Au crescut cu facebook, skype, iPad şi telefoane mobile, cu Harry Potter.

Fiul meu nu are mare frică atunci cînd fuge de la ore… Azi, intră frumușața mea de colegă, Mariana, și-mi gădilă nervii pînă cînd sunt gata să expodeze… “Tare-i frumușel băiatul tău…”. L-ai văzut pe facebook, întreb eu?! Nu, îmi răspunde Mariana. Numai ce l-am văzut; la EuroFotoArt…

Simt că-mi ies creierii și se înșiră ca și tomberoanele pe marginile străzilor din Chișinău… unde și unde cîte un gram.

Trag aer… și, îmi iau și cheile de la mașină ca să am unde-l cîlțîi, fără să-l vadă fetele…

Ajung la Euro Foto Art…

- Ovidiu-Darius, da matale ce cauți aici?

- Ăsta, tot el sînge din sîngele meu… fără să se bîlbîie, fără să se sperie și să înceapă să bîiguie ceva, nu atrage nici cea mai mică atenție la ceea ce zic eu și-și începe să-mi prezinte colegelel lui. Apoi s-a apropiat și m-a pupat de două ori pe frunte, ca să nu se aplece, mi-a ciufulit căpița de paie pe care o aveam azi în cap și mi-a amintit că odată, am mai făcut niște poze în acest studiou… Hai să mai facem vreo două, mi-a zis. Hai, am susținut și eu ideea, dar fără să o abandonez nici pe cea cu flocăiala… Iatp ce a ieșit…

Așadar, azi… amintiri muzicale, cîteva poze de familie și multă-tare multă speranță.

Mi-i jenă să recunosc, dar pînă nu a apărut Harry Potter 3 sau 4, eu nu pusesem mîna pe cărţile cu acelaşi nume să citesc ceea ce demult citise copilul meu.

Pentru I volum, i-am cerut un “10″ la mate şi mi l-a adus, pentru al doilea încă ceva, al treilea i l-am luat pentru că luasem un onorariu mai “dolofan”, al patrulea mi-a stors o lacrimă pentru că “slăbise” onorariul şi se scumpise cartea, aşa că am înjurat-o pe Rowling ca la uşa cortului: că nu are de conservat, că nu se linişteşte ca o femeiuşcă, că o apucat-o scrisul ş.a.m.d  .

Eu înjuram, iar fiul meu înghiţea volum după volum…. şi eu mă enervam şi nu reuşeam să mă dumiresc cum să-i trec pe lista de lecturi un Cehov, un Maupassant sau un Flaubert.

Ei bine, lucrurile s-au rezolvat de la sine… “S-a citit” şi din Maupassant şi din Flaubert, apoi, cu răbdare, am trecut la lecturi mai serioase, lucru care mi-a “linguşit” mîndria de mamă … iar acu cîteva zile m-am trezit cu o rugăminte care nicidecum nu semăna să vină de la fiul meu.

Ei bine, la asta voiam să ajung…. Pentru asta pierd timpul acum, deşi ar trebuie să văd pe unde găsesc o carte recomandată de un prieten în caz de depresie “de unică folosinţă”. “Предисловие Чеслава Милоша к книге Льва Шестова “Киргегард и современная экзитсенциальная философия”"…. iaca o tot caut, deocamdată caut cartea, după asta… mă bunghesc şi la “predislovie”. Cine are “druji” la Moskova, faceţi-mi un ghine… să scap de depresia asta de unică folosință “”….

Asta… despre carte, dar să revin la rugămintea fiului:

- Mami, vreau spă merg la Scorpions. Crezi că pot?!

Am rămas interzisă… Dacă îmi zicea de Dan Bălan, de Lady Gaga, dar Scorpions…

Scorpions a trăit în urechile mele de pe vreme cînd făceam pianul la Bălți și fugeam de la solfegiu la un coleg acasă, un evreu tare simpatic .., și care mi-a dat acces la Elvis, la Beatles… Dumnezeule….

Ce vremi?! Fugeam de la ore…. da nu ne trimiteam …. nu ne scoteam.. (cred că înțelegeți la ce mă refer…). Acultam muzică, bunica lui ne facea tartine cu unt și pește roșu, cu caviar… și mîncam portocale pînă ne îngălbenam la față….

Și peste exact 20 de ani, fiul meu îmi cere un bilet la Scorpions…

Știu, încă nu-i totul pierdut. Dacă peste atîția ani, fiul meu ascultă “My way” a lui Elvis… si Wind of Change…. Înseamnă că manelele… și persoNiitățile  vor sta departe.

Show-ul de ieri a fost unul incredibil. Incredibil…

…. si încă unul care îmi stoarce mereu lacrimi… una dintre ultimee prestații a unui Mare Artist, prea mare ca să găsesc acum civinte pentru el.

P. S. Cu toate emoțiile și cu fotografile astea, am uitat să-l flocăiesc…. pentru că a plecat de la lecții… of,….