….cînd cuvintele muțesc de durere și admirație. De ce avem nevoie de exemple de nemărginită nedreptate din partea lui Dumnezeu ca să înțelegem cît de mici suntem în fața lui….

… nu gasisem cuvinte. Cautam ca o nebuna, prin toate culcusirile inimii mele, pe la toti vecinii sufletului meu. Oriunde stiam eu ca voi gasi… si nu am gasit. Ascultam cea mai frumoasa si ametitoare muzica, aveam in plamini cel mai curat aer, macinam intre dinti un baton de scortisoara ca sa-mi treaca durerea de cap … si nimic.

-      Ochi! Ochi! Ca un blestem, ca o mintuire, ca o intrare in biserica lumii intregi, auzeam aceste cuvinte zi si noapte si nu puteam sa ma linistesc. Aveam ochi, dar nu privea nimeni in ei. Urlam, ranita … si nu auzea nimeni, sau le era frica … sau imi era frica mie sa ma aud…

Nu gasisem cuvinte, eu, cea care parca mereu le aveam intre degete.. Nu gaseam cuvinte! Deschideam pagina cu pagina si inchideam zilnic ciorne… neterminate, neastimparate. Ciornele nelinistii mele. Citeam din ceea ce scriau fetele care mi-s dragi si voiam sa le las comentarii, sa le rog sa nu scrie ceea ce vreau eu sa scriu. Citeam si plecam, cu coada-ntre vine, ca o hoata. Si le numea hoate! Hoatelor! Imi luati cuvintele! Ma lasati fara cuvinte si nu stiti ca fara elee u in general raman orfana. Eu am nevoie de ele si de hrana pe care o iau in asa fel.  Nu e vorba, mi s-a intimplat si mie sa citesc cuvinte pe care parca le mai citisem, le simtisem chiar si imi erau dragi pentru ca … am trait si eu emotii frumoase, asemanatoare celor pe care le buchiseam. Dar, atunci cind esti coplesit de prea multa frumusete si prea multa tristete, atunci…. Unde fug cuvintele?!

Poti oare sa ceri unor cuvinte fidelitate si dragoste vesnica??!! Si cum sa-i spui ca nu le mai iubesti si nu le mai vrei? Cum sa le spui ca nu le mai recunosti si ca odata “iubesc” inseamna altceva decit ceea ce inseamna acum??!!

Cum sa spui asa ca sa nu le ranesti?!

Am gasit cuvinte frumoase pentru cei pe care i-am intervievat, am gasit singuratice metafore pentru lucruri ce nu au meritat, dar am crezut. (Degeaba!)

Am ajuns sa ma complac in situatia de fatuca care se pricepe oleaca la scris si… cind am ajuns sa am nevoie de cuvinte simple, spuse aiurea, asa cum respiri, rostite in fata, am pierdut. Am pierdut in fata ciornelor. Incepute…. Clar, neterminate.

Si am nevoie de curaj si de demoni multi ca sa recunosc si sa rostesc ceea ce am ajuns sa recunosc. Sunt atit de dornica sa spun ceea ce stiu ca nu am sa spun niciodata. Sunt atit de dorita de cuvinte curate, adevarate se seci, incarcate de OCHI!!!! Si nimic mai mult. (… da nu-s!)

Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara…

Nu știu de unde vine iubirea…

Unele vin cu anii, altele se nasc odată cu noi, mai sunt din alea care pur si simplu sunt: fără motive, fără impedimente și prejudecăți, fără greutăți și “împrejurări nefavorabile”, fără întrebări şi cu răspunsuri “de sus”.

Sunt iubiri în aşteptare şi aşteptate… dar sunt şi din alea care nu se încadrează în tipare; nici măcar nu-mi dau seama dacă sunt iubiri sau doar proiecţia unor inimi dornice de orice fel de emoţii…

… sunt emoţii. Sunt şi e de-ajuns.

Da sunt şi … Iubiri. Altele…

Furate de pe buzele copiilor, din cîntecul de leagăn al ploii de vară, din ochii mamei şi tăcerea tatălui. Sunt iubiri pe care nu le înţeleg şi nu le aşteaptă cei care iubesc şi … iubiri … care nimănui nu trebuiesc.

Sunt iubiri care se nasc ca să moară şi iubiri care niciodată nu se vor naşte. Iubiri pasagere şi părăsite. Iubiri călătoare şi ”călărite”. Sunt iubiri care nu pot fi numite iubiri şi iubiri care numai iubiri nu sunt deşi aşa le este ‘’strigat” numele.

Sunt iubiri fantastice ca şi toamnele,  fără de moarte şi … muribunde.

Sunt … şi e minunat.

Şi din tot ce am înşirat vreau să-mi iau ceea ce știu că e al meu.

O iubire tăcută, neafișată, neîntinată și fără ”aranjamente”. O iubire depăşită, deocheată şi care nu seamănă cu cea din cărţi. O iubire fără scenarii, una pe care nu o rescrie fiecare trecător ce-ţi bate la uşă. O iubire-scînteie şi una leneşă, vorbalniţă şi mută cînd vreau să tac; o iubire care nu are început oficial şi sfîrşit ce să dă “în spectacol”.

Vreau o iubire vie. Seacă şi plină, ascunsă de ochi din afară şi nebună…

Vreau ceea ce ştiu că am şi ceea ce nu aş fi avut dacă nu aş fi cunoscut-o. Am ceea ce nimeni nu-mi poate lua.

… şi e minunat.

p.s. De ce am ales titlul acesta?! Pentru că vreau să te întreb … cînd ultima oară ţi-ai privit copilul în ochi, cînd ultima oară l-ai ţinut de mînă, cînd ultima oară i-ai pronunţat numele …. cînd ultima oară te-ai plimbat cu el prin parc…

Nimic nu mă poate sustrage, deşi au fost şi ate timpuri odată. Nimic nu e mai important decît ceea ce e cu adevărat IMPORTANT. Nimic nu mă poate rupe de cei pe care-i iubesc şi alături de care vreau să trăiesc cea mai banală iubire – cea pînă la Doamne – Doamne şi înapoi…

p.s. 2 Nu mă întorc să verific puctuaţia şi ortografia. S-ar putea să fac schimbări, iar ele, nu sunt întotdeauna ceea ce-mi iese cel mai bine.

p.s. 3 trebuie să vezi acest film. Clar, nu eşti… de-acolo, dar oricum trebuie văzut. E cel mai oribil lucru pe care l-am privit în ultima vreme.

… vreau o iubire ca o partitură de pian; da nu în patru mâini, ci în opt…

O iubire pe care eşti nevoit s-o păzeşti nu reprezintă nimic.

(Octavian Paler)