Arhiva categoriei «GÎNDURI»

Luni

luni, 28 martie, 2011
YouTube previzualizare imagini

Mai întreabă-mă uneori ce fac …

sâmbătă, 26 martie, 2011

(în fiecare zi aruncam cîteva cuvinte, dar nicidecum nu-mi ieşea “pasienţa”). Azi am revenit la ciorne şi le dau voie să trăiască pentru că trăiesc şi eu; de ce să le mutilez primăverile?!

Nu simt cînd vine, nu observ cînd pleacă. Ea trece pe sub picioarele mele, eu o caut în altă parte: printre “bondarii” de pe foaie, printre punctele pe care mama, fără să-mi dau seama, mi le preface în virgule (prea multe virgule, mam’), printre semnele de întrebare pe care mi le lasă pe obraz copilul meu înainte de somn, printre … nu, semnul “strigării” nu mi-a fost drag niciodată.  Mai bine punct.

…..

Calc primăvara în picioare … şi scriu. Iar cînd unghiile mele, tăiate scurt de cînd mă ţin minte, nu mai au niciun strop de cerneală, îmi promit, laş, să scriu altădată. Azi, mâine… ieri. Invariabil, ajung să mă mint zilnic.

….

Gîndurile – curajoase; creierul – ud, ochii – închişi. Ca un copil, ciuntesc cuvinte din nerăbdarea de a le spune, mutilez amintiri, din neputinţa de a le retrăi şi îmi promit, laş, să scriu. Altădată.

Răbdătoare şi ordonate, moţăind în cuvinte, mi se odihnesc gîndurile; Nu-mi chinuiţi mintea şi să nu-mi mai fleşcăiţi emoţiile, scrie pe “pagina” lor de pe Facebook.

Hître mai sunt uneori, hulpile. Sub dictarea mută a inimii, scriu ceea ce simt şi numai atunci cînd simt. Altfel, scrisul e o nesimţire.

Astă-noapte mi-au venit în vis “Cei unsprezece cocori”. Ai înţeles bine, am visat povestea lui Andersen. Cuvînt cu cuvînt… Spre dimineaţă, veni şi Zîna Morgana şi se făcea că îi ceream voie să locuiesc în palatul ei de ceaţă. Ştie cineva să despuieze himerele nopţii?! Să citească visele/visurile (cum e mai bine, la dracu, ca m-am zăpăcit) sau nedormirile?!

….

Cocorii se întorc în mine, iar eu, eu … îmi calc primăverile în picioare.

Numai iubirea…..

marți, 22 martie, 2011
YouTube previzualizare imagini

….cînd cuvintele muțesc de durere și admirație. De ce avem nevoie de exemple de nemărginită nedreptate din partea lui Dumnezeu ca să înțelegem cît de mici suntem în fața lui….

Ciornele nelinistii mele…

duminică, 27 februarie, 2011

… nu gasisem cuvinte. Cautam ca o nebuna, prin toate culcusirile inimii mele, pe la toti vecinii sufletului meu. Oriunde stiam eu ca voi gasi… si nu am gasit. Ascultam cea mai frumoasa si ametitoare muzica, aveam in plamini cel mai curat aer, macinam intre dinti un baton de scortisoara ca sa-mi treaca durerea de cap … si nimic.

-      Ochi! Ochi! Ca un blestem, ca o mintuire, ca o intrare in biserica lumii intregi, auzeam aceste cuvinte zi si noapte si nu puteam sa ma linistesc. Aveam ochi, dar nu privea nimeni in ei. Urlam, ranita … si nu auzea nimeni, sau le era frica … sau imi era frica mie sa ma aud…

Nu gasisem cuvinte, eu, cea care parca mereu le aveam intre degete.. Nu gaseam cuvinte! Deschideam pagina cu pagina si inchideam zilnic ciorne… neterminate, neastimparate. Ciornele nelinistii mele. Citeam din ceea ce scriau fetele care mi-s dragi si voiam sa le las comentarii, sa le rog sa nu scrie ceea ce vreau eu sa scriu. Citeam si plecam, cu coada-ntre vine, ca o hoata. Si le numea hoate! Hoatelor! Imi luati cuvintele! Ma lasati fara cuvinte si nu stiti ca fara elee u in general raman orfana. Eu am nevoie de ele si de hrana pe care o iau in asa fel.  Nu e vorba, mi s-a intimplat si mie sa citesc cuvinte pe care parca le mai citisem, le simtisem chiar si imi erau dragi pentru ca … am trait si eu emotii frumoase, asemanatoare celor pe care le buchiseam. Dar, atunci cind esti coplesit de prea multa frumusete si prea multa tristete, atunci…. Unde fug cuvintele?!

Poti oare sa ceri unor cuvinte fidelitate si dragoste vesnica??!! Si cum sa-i spui ca nu le mai iubesti si nu le mai vrei? Cum sa le spui ca nu le mai recunosti si ca odata “iubesc” inseamna altceva decit ceea ce inseamna acum??!!

Cum sa spui asa ca sa nu le ranesti?!

Am gasit cuvinte frumoase pentru cei pe care i-am intervievat, am gasit singuratice metafore pentru lucruri ce nu au meritat, dar am crezut. (Degeaba!)

Am ajuns sa ma complac in situatia de fatuca care se pricepe oleaca la scris si… cind am ajuns sa am nevoie de cuvinte simple, spuse aiurea, asa cum respiri, rostite in fata, am pierdut. Am pierdut in fata ciornelor. Incepute…. Clar, neterminate.

Si am nevoie de curaj si de demoni multi ca sa recunosc si sa rostesc ceea ce am ajuns sa recunosc. Sunt atit de dornica sa spun ceea ce stiu ca nu am sa spun niciodata. Sunt atit de dorita de cuvinte curate, adevarate se seci, incarcate de OCHI!!!! Si nimic mai mult. (… da nu-s!)

Vesnic te-as urma pe-acest pamant
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntaia oara cant
La scandal renunt intaia oara…

Plina de cuvinte…

vineri, 7 ianuarie, 2011

Sunt plină de cuvinte.

Inițial voiam să scriu despre cadouri, or, e Crăciunul. Sunt la mama și acest lucru m-a liniștit un pic. Supărată am fost, dar mi-a trecut.
Despre ce voiam să scriu?! Da, despre cadouri …
Cred că nu mai vreau …. las tema asta pentru Sf.Vasile …. :) oricum abia ”încep” sărbătorile, dar un ”P. S.” despre cadouri, tot am să pun, altfel, crap.

Toți copiii dorm demult. Cei cuminți. Eu nu am somn: pentru că nu sunt copil cuminte sau pentru că sunt certată cu el de cind “am fost împrumutată vieții de către moarte” (nu dau garanție pentru precizia citatului, nici nu-mi mai amintesc cine spunea). Îmi place să dorm diminețile, dar mi-i milă de noapte. Nu vreau să o las singură.
Încerc să mă gîndesc la ceva anume, poate chiar la perechea de chiloți pe care am primit-o azi în dar de la o amică ce tot mă chema disperată să miros clătitele pe care le înfuleca cu atîta plăcere, încît încercam să mă concentrez și să-mi amintesc cînd am mîncat ultima oară în ultimii 3 ani. Am un cuvînt preferat pentru asemenea situații: “ужасно!!!!”
Așadar, pe la 9 mă sculă din somn, pe nepusă-n masă o tipă pe care n-o văzusem de vreo doi ani. Nu i-am răspuns din prima (sunt totuși fată educată … și îmi erau caninii nespălați).
Pun de cafea …. Nu-i cafea. Caut moara – caută, îmi răspunde moara și se joacă cu mine ”de-a ascunsa…” În sfîrșit, încarc o linguriță de cafea în ibric și mă tolănesc să văd ce spune Pro TV-ul. La ei se gîtuiesc oamenii după aghiasmă. Boboteaza. Turbă cafeaua, și, de atîta soare cît am în suflet cînd văd plita încărcată de zaț, simt că mă ia o bucurie greu de controlat.
Zzzzrn… Băstinașa a absolvit cursul “Tupeu … ziua de Ajun” (s-ar cădea o virguliță) coroniță.
- Alo! … Nu prea. E o urgență?, o întreb.
- Vai, sigur. Nu ne-am văzut de-atîta timp.
- Ne întîlnim numaidecît, după sărbători.
- Nu. Trebuie să te văd azi!
- Azi nu pot. Mergem la părinți… Poate luni.
- Te rog. M-am întors de la Vienna și am ceva pentru tine de Crăciun. E așa de frumușel.
- Nu rabda?
- Nicidecum, mai ales că mîine e ziua mea și vreau să bem și un ceai.

Îmi pică fața; parcă nu am probleme, dar nu-mi amintesc să fie ziua ei.
Dupa o oră, sunt gata să explodez. Nu am inspirație, nu știu ce să-i iau, nu-mi mai amintesc ce îi place, ce pasiuni are, ce ar vrea să primească, dar e ziua omului mîine.
Într-un tîrziu mă agăț de fraza ei: “pe mine mă îmbunezi cu un Chanel”.
Cum și pe mine “riști” să mă îmbunezi cu un Chanel (deși asta am scris-o așa… pe mine mă îmbunezi cu “Un jardin sur le Nil”).
Îmi zic că e prea mult Chanel în ea … şi îi iau o carte, de cam 5 kile, despre viaţa şi tot ce a înconjurat-o pe Chanel.
… Ajung mai devreme şi răsfoiesc cu atîta jale …. Şi mă doare sufletul să mă despart, şi sunt bucuroasă că am găsit ceea ce îi va plăcea cu siguranţă, şi nu e atît de rău să te întîlneşti cu cineva despre care nu ai auzit mai nimic de tare multă vreme.
Comand un lapte cu miere, rog să ne aducă o felie de tort şi o lumînare cînd vine “colega” mea şi nu mai am răbdare să vină.

….. (va urma…)