Am ieşit azi în parc.
Sufocarea mea din ultimele două săptămîni, nervii, greul şi lipsa parcărilor în Chişinău – totul s-a duuuuus.
Nu ştiu cît am stat… Mai nu am vorbit. Am ascultat şi am pus întrebări ca să întreţin o discuţie fără sens; ştiam eu asta, azi ştie şi ea.
Îmi spunea despre casa ei, viaţa ei, despre lacrimile ei – femeieşti, într-un cuvînt. Clar, am ascultat-o. Mereu ascult. Nu că aş fi tare altruistă, pur şi simplu, îmi asigur şi eu uneori “retrovizoarele”, în caz că oi avea sindromul ăsta de “nu mai pot!”.
Deocamdată - pot şi dacă vrea cineva să mă conducă la cealaltă, am să-i cînt: “În bot, în bot, în bot – nu mai pot!” (erau prin anii 2002 … doi băieţi super tari… şi aveau piesa asta în repertoriu). Nu de alta, da moldovenii, altă melodie decît asta – cu laptele – nu învaţă.
Ei … şi cum stăteam eu acolo, în fustă la modă şi cu pantofii cam largi (mi se micşorează mătincă de nervi piciorul … unde sa-l bag?!), mă aud la un moment dat întrebînd-o:
- Ţie sigur îţi trebuie măritatul ăsta?
(s-a aprins!)
- Sigur! Da ţie ce, nu ţi-a trebuit? Eu ţie ţi-am zis ceva cînd te-ai măritat?!
Fă … proasto, eu m-am măritat, da eu te întreb: “El ţie îţi trebuieşte?!”
- Nu ştiu, veni peste “vreo două zile” răspunsul ei ca un şuierat. Pur şi simplu, mi-i ciudă, înţelegi?! Am pierdut atîţia ani, am fost alături, am avut grijă. Nu a mai ştiut nici pămîntul ce are, cum rezolvă şi cît mă costă pe mine acest lucru şi acum, după 5 ani, el îmi spune, cu 3 luni înainte de nuntă că dacă nu l-aş pune la gard, el ar mai trăi aşa.
(am rîs…)
- Vezi, rîzi ca proasta! Eu de tine nu rîdeam.
(am mai rîs odată …)
- Fa, nu mă obosi că şi aşa creierul nu prea-mi merge că ţin post. El ţie îţi trebuie? Explică-mi şi mie, el ţie îţi trebuie? Şi în general, de ce a adus el discuţia asta, doar la voi era totul perfect….
- Perfect pentru că eu nu am cerut în 5 ani nimic de la el: eu găteam, eu mergeam la job, eu … mergeam la prezentări ca să aduc colecţiile, eu aveam grijă ca să nu uite de sărbători şi aniversări, şi de-ai lui, şi de multe altele … şi, acum, cîteva luni, prima oară, de Crăciun nici nu s-a obosit să-mi spună “La Mulţi Ani, iubita!”.
- Şi ce? Ăsta e motiv? Eşti obeză, nu poţi ieşi să-ţi iei un cadou? Nu ai colegi care să-ţi dea un sms, nu poţi la urma urmelor să intri pe nu-ştiu-care-site şi să-ţi trimiţi o felicitare?
- Dacă îmi cumpăr eu cadouri, la ce-mi mai trebuieşte el?
- Asta şi te întrebam? La ce? Ca să-mi omori mie ora asta de stat la soare? Ia întinde-ţi picioarele, închide ochii şi ascultă cum respiră libertatea …
(rîde …)
- Şi? Mă vrăjeşti cu metafore şi crezi că am să renunţ? După ce a ajuns unde a ajuns, după ce am mîncat mălai în doi şi am răbdat, şi am tras juvăţul, după ce au trecut atîţia ani, nu mai plac neamurilor? Nu mă mai înţelege, nu mai ştie ce vrea şi dacă vrea? Îţi dai seama, după Crăciun, a venit Revelionul şi, surpriză – nimic!!
- Nu mai spune… Eu sper că tu nu m-ai scos în parc ca să te “fericesc” cu daruri azi?
(iar o umflă…)
- Stai, vreau să mă înţelegi, adică, am nevoie de un sfat…
- Dacă tot suntem în săptămîna patimilor …. dă să fac o pomană. Da, zi tot. Repede!
- Nu mi-a adus nimic nici de Revelion.
- Ştiu, fă! Treci mai departe.
- Stai, deci nu asta m-a supărat, ci nesimţirea lui. Era … cum să-ţi spun?! Parcă era mîndru de asta, înţelegi? Şi mă tot lua peste picior… “ce, te distrugi de la faptul că tu mi-ai luat cadou, da eu nu…?”
- S-a revanşat de Sf. Valentin, nu?!
- Nu, nici nu avea de gînd. A lipsit de acasă…
- Numai nu-mi schiorlăi, te rog. Că dacă-mi spuneai că vrei să schiorlăi, îţi spuneam că am filmări. Trage aer şi povesteşte-mi.
- Acuş… (schiorlăie totuşi, da numai oleacă) Pe scurt, a lipsit de acasă.
- A fost cu alta?! (rîd tîmp, dar deja mă împunge … şi rămîn năucită)
- Da, am aflat mai tîrziu de acest lucru. După 8 martie.
- Cum?! A venit de 8 martie şi a anexat la flori şi cadoul multaşteptat şi noutatea adulterului?
- Nu rîde, te rog … A venit şi de 8 martie cu mîna … tot acolo, dar înainte de asta, îmi spuse că vrea să plece pentru cîteva zile şi se întoarce pe 8. Şi dacă pot, să-i dau nişte bani.
- Şi?! Nu se mai duce lumea? Nu are lumea probleme financiare? A lipsit, deci, pe 8 şi a luat alteia flori şi alte marafeturi pe banii tăi?! Nu! Nu cred! Că doar nu-i cretin (debil s-ar potrivi mai bine).
- Nu, că nu i-am dat bani.
- Fa, stai aşa, altceva vreau să ştiu. Repede! Dă jos cortina că fac ictus acuş.
… (iar schiorlăie) Am aflat că avea un fel de roman virtual în care i se confesează unei “doamne” că îl tot şicanează mamă-sa demult rugîndu-l să mă lase că merită mai mult; că eu nu-s de el … din astea.
Da, şi-i mai spunea că ar asculta-o, dar are prea multă omenie şi nu mă poate da afară din casa lui.
- V-aţi mutat?!
- Unde?
- Păi nu spui tu că îi este milă să te dea afară din casă?
- El avea în vedere casa mea.
- Stai, stai un pic că … am pierdut seria 876. Explică-mi şi mie cum se face că tu mă scoţi în parc, în săptămîna patimilor şi îmi spui nişte mizerii cînd eu ţin post şi vreau să mă ajute Cel de Sus să merg şi la o slujbă-două săptămîna asta. Nu ai putut tu, femeie, să-mi spui atunci cînd s-a întîmplat? Să mă faci tu să-i zic cîteva “seci” în Săptămîna Mare?
- Ce să fac?
- Pe mine mă întrebi?
- Da pe cine?
- Pe tine fata mamii, pe tine întreabă-te. (rămîn siderată …)
- Apropo, da unde ţi-i “mirele”?
- La yoga.
- Cum?
- Da, merge la yoga. De cînd a pornit-o cu yoga, îmi tot repetă obsesiv că el vrea armonie şi caută armonie şi nu e sigur că o va găsi în căsătorie …
- “Ladno” … respect. Şi eu vreau să îmi iau abonament, dar asta-i timp liber, ce face în general?
- Meditează şi caută armonie.
- Spune-mi, ce să-i ofer?
- Oaie, dă-i sufletul să-şi sufle nasul într-însu că e molcuţ ca o flanelă.
- Da poate să încerc?
- Exact, încearcă! Sugerează-i să-şi caute una de nasul lui: să aibă “za dushoi numai covrikul de la yoga”.
Şi lasă-i să se iubească. Fii sigură, va găsi armonia pe care o caută!!!!!
Da tu, încetează să te prosteşti că mă termini.
- Tu eşti aşa de cicălitoare… şi necruţătoare…. Îmbătrîneşti.
- Nu, iubita, prind la minte.
….
Câte o lumânare pentru fiecare treaptă, pentru fiecare zi, pentru fiecare scăpătare…
