Arhiva categoriei «GÎNDURI»

Calma, felicita … Veneto

marți, 17 septembrie, 2013

Mă gândeam ce aş putea să scriu despre cum e şi ce simt… Cuvinte multe – gânduri răzleţe, aşa că mi-am amintit despre ce cântau Albano cu Romina:

“Felicita… e un cuscino di piume, l’ acqua del fiume che passa e va. E’ la pioggia che scende dietro le tende … la felicita. E abbassare la luce per fare pace … la felicita…. felicita.”

***

Felicita … e un bicchiere di vino/ con un panino …. la felicita.

***

… e cantare a due voci/ quanto mi piaci … la felicita.

***

… e una sera a sorpresa/ la luce accesa, e la radio che va

***

… e una telefonata non aspettata … la felicita … felicita.

Uite aşa e şi la mine … calma, felicita, Veneto.

p.s. Despre cum e să treci cu traiul în altă ţară, despre cum e să cauţi şi să …găseşti casă, cum e să vrei să o iei de la capăt şi să fii fericit, într-una din zilele următoare.

Lapidare…

miercuri, 26 iunie, 2013

“Prefaţă”: Lapidare – Care evocă prin concizie (și vigoare) stilul inscripțiilor latine; laconic, scurt, concis. – Din fr. lapidaire.

Balul de absolvire a fiului… Rochii multe, copii mari, emoţii… Dorinţă turbată ca totul să o iau de la capăt: să fie mic-mic.. să citim poveşti şi să îi spun să ridice ochii spre cer când îi este dor de mine.

Stat puţin, admirat, plecat acasă.

***

Două piersice… apoi încă două. Se poate sau nu după miezul nopţii?! Călcat trei pijamale şi câteva prosoape. Mai mult nu vor mâinile să muncească astăzi. Am un chef  turbat să zbor cu avionul. Acum! M-aş ridica în cer ca o coţofană şi aş ateriza pe malul mării.

***

Lăsat fierul să cadă peste picior. Fript un pic. Înjurat (mai multă vreme). Chicoteli după geam. Plouă… Numărat picăturile. Puţine. Poate mâine, mai multe…

***

Căutat prin “lista” de dorinţe o listă de lecturi. Am patru cărţi lângă pat şi niciuna nu o pot lăsa. Citesc din toate: după orar. Dimineaţa… una, după masă alta… şi tot aşa. După dorinţă, dispoziţie, plăcere. Trei creioane colorane “haşurează” din aceste cărţi gândurile pe care le-aş fi vrut ale mele.

***

Azi nu vreau să citesc nici din “Psihologia minciunii” de M. Scott Peck, nici din Pastoureau şi “culorile” lui, nici din “Plânsul lui Nietzsche”. Nu am stare pentru ele azi. E târziu şi nu plouă. Asta mă deprimă, dar şi  mai tare, mă enervează. Pun ceainicul să îmi fac un ceai, apoi simt că nu voi avea răbdare să se încălzească, aşa că renunţ şi … bombănesc sub nas… ce vrei să citeşti?! ce ai vrea să citeşti?! ce te-ar relaxa acum?! ce ţi-ar plăcea, hai concentrează-te…. Insist “să am răbdare” cu mine şi mai pun o dată ceainicul. După două minute, renunţ, în schimb înţeleg ce aş vrea să citesc acum…

Ceva despre dezaurul României dat ( PENTRUTOTDEAUNA) spre “păstrare” Rusiei, dar parcă aş citi ceva şi despre cazul Enron… că îmi amintisem azi de el… şi despre “fenomenul Enron, multiplicat” în zilele noastre.

Cer sfatul omului în timp ce caut ceva printre “hăţişurile” rafturilor; ceva despre Scandalul Enron… ai văzut pe la noi?!

Mititica, tu te-ai stricat la cap sau cap nu ai deloc?! Ţie îţi trebuie, la ora asta, să-ţi îmbuibi capul cu asemenea prostii?! Care Enron?! Ce te-a apucat acum?!

Bine că s-a găsit cineva să îmi spună “noapte bună”.

p.s. Da despre tezaur tot am apucat să citesc… ;) Gata pe azi!

Ajun … cu mai multă bunătate

sâmbătă, 24 decembrie, 2011

Câte o lumânare pentru fiecare treaptă, pentru fiecare zi, pentru fiecare scăpătare…

Nu fac totaluri de Crăciun; nu răsfoiesc pagini şi nu răscolesc amintiri. Mă rog pentru toţi cei care m-au cunoscut, pentru toţi cei care au fost alături, pentru toţi cei care mi-au permis să le întind o mână atunci când au avut nevoie de ea şi le mulţumesc celor care m-au luat de mână atunci când nu vedeam pe unde calc.

Nu fac totaluri, nu vreau să-mi amintesc ce a fost din tot ceea ce mi-am dorit să nu fie.

Parcă nu-i momentul să vorbesc de dezamăgiri şi de deziluzii, despre cât de greu e să crezi în oamenii în care ai investit şi pe care i-ai investit în “rang” de “foarte aproape”. Şi, dacă aşa se spune, înseamnă că aşa şi trebuie să fac: să nu ne amintim de grele şi rele.

Bine, recunosc, nu-i uşor să îţi ţii limba după dinţi atunci când merg toate de-a oaia (mai potrivită sintagmă nu am găsit), mai ales dacă aceste “lucrături” sunt manuale, făcute cu bună-ştiinţă de oameni cu “frica” lui Dumnezeu şi “meşteşugarii” ăstia, pesemne, … nu au auzit că de sărbători trebuie să fii curat şi luminat ca lacrima. Dar, lasă, spune mama … lasă mamii.

Las, mamii, las… Pentru că mai presus de toate există ceea ce numim noi “lucruri neînţelese” şi ele cotrobăiesc prin mine, prin tine, prin fiecare dintre noi ca într-un sac cu minuni şi curăţă tot răul, toată spurcăciunea. Şi te simţi altfel, nu ştiu cum să explic, ca după boală; mai bine zis ca în primele zile de convalescenţă… când poţi spune: “Gata, lele, mă lasă… ce-a fost mai greu, a trecut. Iaca, în câteva zile, scăpăm de cumpănă”. Da, mă simt lipsită totalmente de vlagă, dar simt că am scăpat şi de virus.

De asta spun că nu fac totaluri, nu răscolesc şi nu cotrobăiesc prin minte ca să dau de rău, ranchiună, invidie şi alte “bunătăţi” pentru un “meniu” ce îţi “subţiază” încrederea şi puterea sufletească.

Doamne, îţi mulţumesc că eşti în inima şi casa mea, îţi mulţumesc pentru lumânarea asta sfioasă şi pentru lacrimile de astă-noapte, pentru fiinţa de lângă mine şi pentru tot-tot-tot despre care nu am să spun aici. Nu mă mai dezbrobodesc şi nu mă mai despletesc ca înainte despre tot ce am în gând şi în suflet: n-u-u-u-u-u-u-i.

De Crăciun devenim mai buni, vorba cântecului…

YouTube previzualizare imagini

Crăciun Fericit şi fiţi mai buni…

p.s. Când te rogi, nu uita de îngeri. Ei sunt alături mereu, chiar şi atunci când focurile bradului luminează pentru oricine, nu şi pentru tine. Crede-mă, am încercat şi, minuuuune! Focurile ard, ochii strălucesc. Da, a venit Crăciunul!!!!

Pînă cînd covoraşul de yoga ne va despărţi…

miercuri, 20 aprilie, 2011

Am ieşit azi în parc.

Sufocarea mea din ultimele două săptămîni, nervii, greul  şi lipsa parcărilor în Chişinău – totul s-a duuuuus.

Nu ştiu cît am stat… Mai nu am vorbit. Am ascultat şi am pus întrebări ca să întreţin o discuţie fără sens; ştiam eu asta, azi ştie şi ea.

Îmi spunea despre casa ei, viaţa ei, despre lacrimile ei – femeieşti, într-un cuvînt. Clar, am ascultat-o. Mereu ascult. Nu că aş fi tare altruistă, pur şi simplu, îmi asigur şi eu uneori “retrovizoarele”, în caz că oi avea sindromul ăsta de “nu mai pot!”.

Deocamdată  - pot şi dacă vrea cineva să mă conducă la cealaltă, am să-i cînt: “În bot, în bot, în bot – nu mai pot!” (erau prin anii 2002 …  doi băieţi super tari… şi aveau piesa asta în repertoriu). Nu de alta, da moldovenii, altă melodie decît asta – cu laptele – nu învaţă.

Ei … şi cum stăteam eu acolo, în fustă la modă şi cu pantofii cam largi (mi se micşorează mătincă de nervi piciorul … unde sa-l bag?!), mă aud la un moment dat întrebînd-o:

- Ţie sigur îţi trebuie măritatul ăsta?

(s-a aprins!)

- Sigur! Da ţie ce, nu ţi-a trebuit? Eu ţie ţi-am zis ceva cînd te-ai măritat?!

Fă … proasto, eu m-am măritat, da eu te întreb: “El ţie îţi trebuieşte?!”

- Nu ştiu, veni peste “vreo două zile” răspunsul ei ca un şuierat. Pur şi simplu, mi-i ciudă, înţelegi?! Am pierdut atîţia ani, am fost alături, am avut grijă. Nu a mai ştiut nici pămîntul ce are, cum rezolvă şi cît mă costă pe mine acest lucru şi acum, după 5 ani, el îmi spune, cu 3 luni înainte de nuntă că dacă nu l-aş pune la gard, el ar mai trăi aşa.

(am rîs…)

- Vezi, rîzi ca proasta! Eu de tine nu rîdeam.

(am mai rîs odată …)

- Fa, nu mă obosi că şi aşa creierul nu prea-mi merge că ţin post. El ţie îţi trebuie? Explică-mi şi mie, el ţie îţi trebuie? Şi în general,  de ce a adus el discuţia asta, doar la voi era totul perfect….

- Perfect pentru că eu nu am cerut în 5 ani nimic de la el: eu găteam, eu mergeam la job, eu … mergeam la prezentări ca să aduc colecţiile, eu aveam grijă ca să nu uite de sărbători şi aniversări, şi de-ai lui, şi de multe altele … şi, acum, cîteva luni, prima oară, de Crăciun nici nu s-a obosit să-mi spună “La Mulţi Ani, iubita!”.

- Şi ce? Ăsta e motiv? Eşti obeză, nu poţi ieşi să-ţi iei un cadou? Nu ai colegi care să-ţi dea un sms, nu poţi la urma urmelor să intri pe nu-ştiu-care-site şi să-ţi trimiţi o felicitare?

- Dacă îmi cumpăr eu cadouri, la ce-mi mai trebuieşte el?

- Asta şi te întrebam? La ce? Ca să-mi omori mie ora asta de stat la soare? Ia întinde-ţi picioarele, închide ochii şi ascultă cum respiră libertatea …

(rîde …)

- Şi? Mă vrăjeşti cu metafore şi crezi că am să renunţ? După ce a ajuns unde a ajuns, după ce am mîncat mălai în doi şi am răbdat, şi am tras juvăţul, după ce au trecut atîţia ani, nu mai plac neamurilor? Nu mă mai înţelege, nu mai ştie ce vrea şi dacă vrea? Îţi dai seama, după Crăciun, a venit Revelionul şi, surpriză – nimic!!

- Nu mai spune… Eu sper că tu nu m-ai scos în parc ca să te “fericesc” cu daruri azi?

(iar o umflă…)

- Stai, vreau să mă înţelegi, adică, am nevoie de un sfat…

- Dacă tot suntem în săptămîna patimilor …. dă să fac o pomană. Da, zi tot. Repede!

- Nu mi-a adus nimic nici de Revelion.

- Ştiu, fă! Treci mai departe.

- Stai, deci nu asta m-a supărat, ci nesimţirea lui. Era … cum să-ţi spun?! Parcă era mîndru de asta, înţelegi? Şi mă tot lua peste picior… “ce, te distrugi de la faptul că tu mi-ai luat cadou, da eu nu…?”

- S-a revanşat de Sf. Valentin, nu?!

- Nu, nici nu avea de gînd. A lipsit de acasă…

- Numai nu-mi schiorlăi, te rog. Că dacă-mi spuneai că vrei să schiorlăi, îţi spuneam că am filmări. Trage aer şi povesteşte-mi.

- Acuş… (schiorlăie totuşi, da numai oleacă) Pe scurt, a lipsit de acasă.

- A fost cu alta?! (rîd tîmp, dar deja mă împunge … şi rămîn năucită)

- Da, am aflat mai tîrziu de acest lucru. După 8 martie.

- Cum?! A venit de 8 martie şi a anexat la flori şi cadoul multaşteptat şi noutatea adulterului?

- Nu rîde, te rog … A venit şi de 8 martie cu mîna … tot acolo, dar înainte de asta, îmi spuse că vrea să plece pentru cîteva zile şi se întoarce pe 8. Şi dacă pot, să-i dau nişte bani.

- Şi?! Nu se mai duce lumea? Nu are lumea probleme financiare? A lipsit, deci, pe 8 şi a luat alteia flori şi alte marafeturi pe banii tăi?! Nu! Nu cred! Că doar nu-i cretin (debil s-ar potrivi mai bine).

- Nu, că nu i-am dat bani.

- Fa, stai aşa, altceva vreau să ştiu. Repede! Dă jos cortina că fac ictus acuş.

… (iar schiorlăie) Am aflat că avea un fel de roman virtual în care i se confesează unei “doamne” că îl tot şicanează mamă-sa demult rugîndu-l să mă lase că merită mai mult; că eu nu-s de el … din astea.

Da, şi-i mai spunea că ar asculta-o, dar are prea multă omenie şi nu mă poate da afară din casa lui.

- V-aţi mutat?!

- Unde?

- Păi nu spui tu că îi este milă să te dea afară din casă?

- El avea în vedere casa mea.

- Stai, stai un pic că … am pierdut seria 876. Explică-mi şi mie cum se face că tu mă scoţi în parc, în săptămîna patimilor şi îmi spui nişte mizerii cînd eu ţin post şi vreau să mă ajute Cel de Sus să merg şi la o slujbă-două săptămîna asta. Nu ai putut tu, femeie, să-mi spui atunci cînd s-a întîmplat? Să mă faci tu să-i zic cîteva “seci” în Săptămîna Mare?

- Ce să fac?

- Pe mine mă întrebi?

- Da pe cine?

- Pe tine fata mamii, pe tine întreabă-te. (rămîn siderată …)

- Apropo, da unde ţi-i “mirele”?

- La yoga.

- Cum?

- Da, merge la yoga. De cînd a pornit-o cu yoga, îmi tot repetă obsesiv că el vrea armonie şi caută armonie şi nu e sigur că o va găsi în căsătorie …

- “Ladno” … respect. Şi eu vreau să îmi iau abonament, dar asta-i timp liber, ce face în general?

- Meditează şi caută armonie.

- Spune-mi, ce să-i ofer?

- Oaie, dă-i sufletul să-şi sufle nasul într-însu că e molcuţ ca o flanelă.

- Da poate să încerc?

- Exact, încearcă! Sugerează-i să-şi caute una de nasul lui:  să aibă “za dushoi numai covrikul de la yoga”.

Şi lasă-i să se iubească. Fii sigură, va găsi armonia pe care o caută!!!!!

Da tu, încetează să te prosteşti că mă termini.

- Tu eşti aşa de cicălitoare… şi necruţătoare…. Îmbătrîneşti.

- Nu, iubita, prind la minte.

….

În loc de noapte bună…

luni, 18 aprilie, 2011

Nimic mai bun decît o noapte în liniştea şi în adîncul tău. Noapte bună.

p.s. Vezi, să nu adormi acolo… ;)