Arhiva categoriei «FRÎNTURI...»

… cetire din DEX-ul vieţii

duminică, 4 septembrie, 2011

Cucoană, iubirea, cucoană.

Împrăştiată, nesigură şi … . Vine şi pleacă cînd vrea ea: fără să te anunţe. Nu a auzit de „ 2 săptămâni conform legislaţiei în vigoare”, de termen de probă şi un altul de preîntîmpinare. Te năboieşte precum sîngele, te părăseşte precum anotimp-ii sau an-ii; cu schimbare de prefix sau număr de telefon, cu o viză străină de reşedinţă şi discursuri  … de pocăinţă.

Cucoană, iubirea asta, cucoană.

Nebună, sălbatică şi nesuferită. Necuviincioasă şi netrebnică. Necurată şi nacealnică. Năştruşnică şi… nu, năstruşnică nu e bine, adică e prea de bine, iar eu mă sfădesc azi cu iubirea. Nu cu-a mea. A mea e în siguranţă (relativă ).

(Numai vă rog, podrujte, nu mă sunaţi şi mă întrebaţi… „mioriţă laie, laie bucălaie…da al tău e acasă, da totul e bine?””. E totul la cald, dar „Moskow ne dremlet…”)

p.s. Zâmbiţi, aici am spus ceva amuzanz. Aşa cred eu, deşi nu îmi vine deloc să zâmbesc; mi-i somn mai tare.

În loc de năstruşnică  tre să caut un alt cuvînt, tot cu „n-” ca să iasă bine textu’… năbădăioasă, năpârlită (o! „Năpârlită … Minunat cuvînt pentru o iubire … ca-n viaţă, podrujtele mele, ca-n viaţă!).

La litera „N” mai pot găsi, cred, şi …. iubire năsălnică şi năucitoare….

Năucitoare. Aşa o vreau!!!! Năucitoare…

Nălucă, iubirea mea, nălucă.

Prin inima mea, prin ploaia ce o usuc în palme, prin toamna ce schimbă culoarea părului şi tăietura zâmbetuli, prin toată fiinţa mea care nu-şi prăpădeşte anii în frica de a nu pierde o iubire năpârlită.

Nălucă, iubirea mea, nălucă…

Am găsit!

miercuri, 17 august, 2011

Cine mai ştie cu exactitate ce o fi fost în celebrul cap a lui Arhimede (la sigur nici nu a realizat cît de genială îi e hîrca (ţeasta) şi ceea ce e sub ea!). O mers omul să se ghilosească şi cînd colo … nu găseşte gelul de duş Dove şi hai să ne ţinem de descoperit: Evrika!

Auzi … descoperire: volumul de apă dezlocuit trebuie să fie egal cu volumul unei părţi a corpului său, cea aflată în apă. Da volumul emoţiilor şi a “santimentelor” şi a surprizelor şi a copiilor frumoşi pe care i-am făcut şi îi creştem şi … îi dăm la casa lor; volumul nopţilor nedormite şi a degetelor umflate de la atîtea cotlete prăjite ca să le astupăm gura; volumul în metri cubi (nu găsesc altă modalitate de a scrie!) a lacrimilor pe care le pişăm (scuze, dar nu cred că puţine sunt celea care nu au auzit măcar odată în adresa ei aşa drăgălăşenie) în lungi ani de singurătate şi negăsire de omenesc; volumul of-urilor şi a ochilor fericiţi cînd ţi se spune: “Da ce ai păţit de te-ai gătit aşa…” (luat drept cel mai frumos compliment); volumul căldărilor de gunoi pe care tot noi le ducem şi a torbelor pline de la Nr.1 ….. trebuie oare acest VOLUM dezlocuit să fie egal cu “volumul” unor 7-ani-de-acasă pierduţi prin ciritei? Trebuie oare acest volum de dragoste jalnică şi cerşetoare să fie egală cu “volumul” unui individ care nu ştie cea mai elementară LEGE A FIZICII?!

p.s. Niciodată nu mi-a plăcut fizica, deşi e obiectul pe care l-a predat tata.

Legea lui Arhimede: Nu pot fi fericit cu fericiri de împrumut!

Printre rînduri…

sâmbătă, 6 august, 2011

Eu întotdeauna am vrut să am un scaun: stabil, frumos, din lemn masiv şi cu o căldură ademenitoare; un scaun pe care să-mi aşez dimineţile şi care să-mi audă toate secretele. Un scaun care să aibă şi o parteneră… stabilă, frumoasă, din lemn masiv. Ascultătoare şi fidelă.

Eu întotdeauna am vrut să am două scaune: stabile, frumoase, din lemn masiv de stejar, deşi mult mai mult îmi place nucul. Ascultătoare şi cuminţi.

Eu am vrut … întotdeauna. Să am o masă stabilă, frumoasă, rotundă. DIn lemn masiv de stejar, deşi mai mult îmi place nucul. Şi să întind pe ea o faţă de masă albă, veche, din pînză nobilă şi care să fie cusută de străbunica mea.

Îmi plac mesele rotunde şi scaunele stabile, frumoase din lemn masiv de stejar deşi mult mai mult îmi place nucul.

p.s. Masa mea încă nu trăieşte la casa ei.

Între ieri şi azi …

miercuri, 27 iulie, 2011

Poate … cineva care mă aşteaptă şi mă primeşte aşa cum sunt.

Un cuvînt neînţeles, o aruncătură de ochi, o ţigară ce-şi bolmojieşte rugăciuniunea de “fine”.

Nicidecum, niciodată, nicicînd, sub nicio  formă.

O neînţeleasă durere şi o nesfîrşită întrebare  …

Febră şi frisoane de neputinţă.

Între ieri şi azi – un drum lung. Ultimul.

Între ieri şi azi…

… eu şi tu.

Foc! (ca la Stănescu)

Cine e de vină?! O simplă uşă…

luni, 4 iulie, 2011

Totul a început ca în poveste … Cu prinţesă, cu palate şi … “am trăit pînă la adînci bătrîneţi”.

Aşa a început visul meu… Nu m-am visat niciodată la Moskova, nici la New-York, nici în centrul Parisului (deşi Parisul încă mai vreau să-l văd).

Russia …

Dacă e să aleg un oraş din Russia, aş alege Peterburgul. Pentru că mereu e umed şi posomorît. M-am îndrăgostit de acest oraş încă pe vremea cînd eram clasa VII. Da, au trecut ceva ani…

SUA …

Dacă aş alege SUA … Nu, nu aş alege. Mai degrabă Canada, pentru iernile ei vîntoase şi pentru … multe alte motive.

Franţa …

Dacă aş alege Franţa, aş da orice să am o căsuţă cît o cutie de chibrituri în Provence (da să am şi cîteva ha de lavanda …), iar dacă aş alege Italia (da cred că ea m-a ales pe mine şi eu ştiu că odată tot am să trăiesc acolo) m-aş duce în mai multe locuri.

Italia …

Ca să scriu şi să îmi duc cireada de gînduri la “păscut”, aş merge spre Como. Acolo totul e în shadow, cel puţin aşa mi s-a părut mie. Mi-ar plăcea să ies dimineţile, să-mi iau ziarul şi să mă cocoţez pe un scaun cu tot cu picioare ca să simt aburii unui cappuccino grande.

Dacă aş vrea să îmbătrînesc frumos lîngă un moşneag deag, aş alege Trentino şi un sătuc din apropierea capitaleiacestei regiuni, daneapărat să aibă o bisericuţă cu domul în formă de ceapă … sau cu livezile de meri care fac … da, mere de aur! Acolo, mă visez des.

Sau, poate aş alege un loc mai aproape de Lago di Garda să am acolo două ferestruici care să iasă spre Lago di Garda şi să încapă la balcon un mic fotoliu în care să-mi legăn anii şi nepoţii, iar dacă aş avea posibilitate, m-aş muta astăzi în Toscana.

Nu, astăzi, e tîrziu. Acum! Amu! Fără să pierd vremea căutînd un loc mai minunat. Cred că m-am născut acolo. Cred că barza care m-a adus părinţilor mei m-a găsit în viile Toscanei, altfel nu-mi explic cum caut orice copac înalt cînd merg spre ai mei ca să spun:Uite, pe cel deal, trei copaci… parcă-i Toscana. Mi-i dor de ea, pînă la lacrimi şi mă întreb de ce aşa de tare mi-i dor … De ce?!

Şi azi, în supărarea pe care am trăit-o odată cu ducere a ploii, mi-aş fi dorit o casă mică cît o cutie de chibrituri, iar în faţa ei … un foc mare în care să arunc toate zilele dogorite de ochii mei arşi, visători şi … (asta e o altă poveste)