Arhiva categoriei «ASCULTĂ-MĂ»
Is it true…
marți, 7 februarie, 2012
Atât de frumos. Ninge.
vineri, 27 ianuarie, 2012
Ningea pe nepregătite şi peste tot; peste căldura care răzbătea dincolo de ieri şi nu căuta, cu tot dinadinsul, să se ducă într-un mâine. Ningea peste ochi adormiţi şi nedormiţi, peste fruntea unui bătrân ce trecea pe alături şi peste pragul uşii mele, atât de drag. Ningea peste grele zile în care nu ai mai vrut să scrii pentru nu mai voiai cineva să te citească, să ştie cu ce şi pentru cine respiri, ningea peste serile în care îl intervievai pe Dumnezeu şi în care îi cereai protecţie. Ningea peste tot şi, … ningea.
…
Ningea peste dimineţile ciufulite şi peste clipe ascunse de lume, peste muzici uitate şi peste cuvinte lăsate pe drumuri.
Ningea … şi ninsoarea asta încălzea multe inimi şi ştergea multe urme.
Gata…
A nins.
Nimeni nu va mai şti pe unde a călcat iubirea şi în ce direcţie … dusu-s-a.
…
joi, 29 decembrie, 2011
Ajun … cu mai multă bunătate
sâmbătă, 24 decembrie, 2011
Câte o lumânare pentru fiecare treaptă, pentru fiecare zi, pentru fiecare scăpătare…
Nu fac totaluri de Crăciun; nu răsfoiesc pagini şi nu răscolesc amintiri. Mă rog pentru toţi cei care m-au cunoscut, pentru toţi cei care au fost alături, pentru toţi cei care mi-au permis să le întind o mână atunci când au avut nevoie de ea şi le mulţumesc celor care m-au luat de mână atunci când nu vedeam pe unde calc.
Nu fac totaluri, nu vreau să-mi amintesc ce a fost din tot ceea ce mi-am dorit să nu fie.
Parcă nu-i momentul să vorbesc de dezamăgiri şi de deziluzii, despre cât de greu e să crezi în oamenii în care ai investit şi pe care i-ai investit în “rang” de “foarte aproape”. Şi, dacă aşa se spune, înseamnă că aşa şi trebuie să fac: să nu ne amintim de grele şi rele.
Bine, recunosc, nu-i uşor să îţi ţii limba după dinţi atunci când merg toate de-a oaia (mai potrivită sintagmă nu am găsit), mai ales dacă aceste “lucrături” sunt manuale, făcute cu bună-ştiinţă de oameni cu “frica” lui Dumnezeu şi “meşteşugarii” ăstia, pesemne, … nu au auzit că de sărbători trebuie să fii curat şi luminat ca lacrima. Dar, lasă, spune mama … lasă mamii.
Las, mamii, las… Pentru că mai presus de toate există ceea ce numim noi “lucruri neînţelese” şi ele cotrobăiesc prin mine, prin tine, prin fiecare dintre noi ca într-un sac cu minuni şi curăţă tot răul, toată spurcăciunea. Şi te simţi altfel, nu ştiu cum să explic, ca după boală; mai bine zis ca în primele zile de convalescenţă… când poţi spune: “Gata, lele, mă lasă… ce-a fost mai greu, a trecut. Iaca, în câteva zile, scăpăm de cumpănă”. Da, mă simt lipsită totalmente de vlagă, dar simt că am scăpat şi de virus.
De asta spun că nu fac totaluri, nu răscolesc şi nu cotrobăiesc prin minte ca să dau de rău, ranchiună, invidie şi alte “bunătăţi” pentru un “meniu” ce îţi “subţiază” încrederea şi puterea sufletească.
Doamne, îţi mulţumesc că eşti în inima şi casa mea, îţi mulţumesc pentru lumânarea asta sfioasă şi pentru lacrimile de astă-noapte, pentru fiinţa de lângă mine şi pentru tot-tot-tot despre care nu am să spun aici. Nu mă mai dezbrobodesc şi nu mă mai despletesc ca înainte despre tot ce am în gând şi în suflet: n-u-u-u-u-u-u-i.
De Crăciun devenim mai buni, vorba cântecului…
Crăciun Fericit şi fiţi mai buni…
p.s. Când te rogi, nu uita de îngeri. Ei sunt alături mereu, chiar şi atunci când focurile bradului luminează pentru oricine, nu şi pentru tine. Crede-mă, am încercat şi, minuuuune! Focurile ard, ochii strălucesc. Da, a venit Crăciunul!!!!
În galben mă ascund …
marți, 20 decembrie, 2011
M-am trezit cu o foaie îngălbenită şi stinsă în faţa mea, cu un an greu ce se duce şi nu ştie pe cine îmi va trimite în locul lui, cu multe întrebări la care aşa şi nu am primit răspunsuri şi cu o listă scurtă de oameni care aşteaptă să le spun: „La Mulţi Ani!”. M-am săturat de banalele cuvinte şi de stupidele felicitări; dacă mă iubiţi – nu mă sunaţi.
Anul acesta a fost unul greu. De asta nu vreau să aud voci care să mă întrebe ce am mai făcut şi cum vreau să sărbătoresc. Vreau să aud acele voci timide care m-au sunat mereu, oricât de ocupaţi au fost şi oricât de greu le-a fost să mă înfrunte şi să mă susţină. Vreau să îi ştiu alături şi am pentru ei atâtea lucruri nespuse şi atâta iubire care fuge de canoanele recunoştinţei.
