Ninge…

În inima mea ninge cu dor. Pe nepregătite, peste tot; peste căldura care răzbătea dincolo de ieri şi nu căuta, cu tot dinadinsul, să se ducă într-un mâine. Ninge peste ochi adormiţi şi nedormiţi, peste fruntea unui bătrân ce trece pe alături şi peste pragul uşii mele, atât de drag. Ninge peste grele zile în care nu am mai vrut să scriu pentru nu mai ştiam că este cineva să mă citească, iar eu… eu nu scriam pentru mine. Eu scriam pentru cineva, măcar pentru cineva care să-mi înţeleagă literele şi să le facă să fie ale lui, sau ale ei. Ninge peste serile în care îl intervievam pe Dumnezeu şi în care îi ceream protecţie. Ninge peste tot şi, … ningea.

Ningea peste dimineţile ciufulite şi peste clipe ascunse de lume, peste muzici uitate şi peste cuvinte lăsate pe drumuri.

Ningea … şi ninsoarea asta încălzea multe inimi şi ştergea multe urme.

Gata…

A nins.

Nimeni nu va mai şti pe unde a călcat iubirea şi în ce direcţie … dusu-s-a.

2 comentarii la “Ninge…”

  1. Alexandru spune:

    Foarte frumos si emotionant. Sunt ganduri care te fac sa pretuiesti viata, fiecare clipa traita….Bravo!

Lasă un răspuns