Bungalow in propriul suflet…

Nu am avut concediu de 4 ani: fara munte, fara mare, fara acel zambet cretin si lenes care te face fericit.

Ce pot sa fac… Nu l-am avut si … asta e.

Mama mea nu a avut concediu pana la 50 de ani; de fapt avea in fiecare an cate-o vara, da marea tot nu venea la ea. Iar ea…. ea avea alte prioritati. Asta ma face sa ma simt cel mai idiot copil de pe lumea asta. As vrea sa o duc in jurul lumii, sa ii arat cerul – nu are vreme sa se uite la stele. Ele sunt doar becul slab care o ajuta sa vada daca a dospit bine aluatul, tot stelele o petrec in camara sa puna raciturile la prins. Tot ele ii zvanteaza mana de lacrimi aruncata pe fata – noaptea nu o vede nimeni. Astazi eram in starea aia cand iti vine sa te duci incotro te duc ochii. De o saptamana tot apucam sa vad cate un zece minute dintr-un film care nu ma lasase indiferenta, dar nici ostateca lui nu ajunsesem.

Azi am zdrobit imaginar un sac de ceapa alba, iar dupa asta am prins filmul. Si mi-a facut bine.

Daca te tot cauti prin lumea asta si nu te gasesti nicaieri cu viza de resedinta – te poti aciua aici. E ceva usor de digerat, dar in adancimile sufletului tau, ar putea declansa un sistem de autoaparare.

La mine a functionat. Daca nu te-am convins inca, da o raita si aici; o sa iti placa.

Mi-era dor de voi… Voi, putinii ce formati lumea mea.

Lasă un răspuns