Despre bunelul leremia

Săptămâna asta a început cu un mic succes, dar atât de emoționant, încât i-am fost recunoscătoare colegei mele de birou care pleca – nu a apucat să audă cum îmi clănțănesc dinții.

Când porneam această aventură nu știam ce înseamnă căutăre, arhivare, fonduri, inventare, dosare și tot ce presupune această enumerare … Așa că am cerut ajutorul și sfatul unui om care știe tot despre arhive. Pas cu pas, cu răbdare și un pic de nervi, cu episoade de dezamăgire și cu multe ore petrecute în sala de studiu.

“Dacă ești un om sensibil – ai să plângi, dacă ești tare sensibil – ai să ai impresia că îți plesnesc tâmplele”. Așa mi-a spus omul care m-a ajutat să descifrez toate “nodurile” istoriei familiei noastre.

Mamă dragă, dacă aș fi știut…

Astăzi am ajuns târziu. Bătea în amiază și năbușeala de afară se întețea în sala de studiu. Oameni, aproape, dragi. Nu ironizez. Nici măcar nu știu cum să explic. E ca și cum ai fi pierdut pe cineva foarte drag și ca tine sunt mulți. Toți pe cineva “au pierdut”.  Toți știu ce caută.

Unii își caută buneii, alții – alcătuiesc “livezi” genealogice. Eu tot  pentru  asta am ajuns la arhivă; pentru o “livada” genealogică, nu un arbore. Nu am pretenții princiare, dar nu m-aș supăra dacă vreo joncțiune a destinului m-ar aduce în grădina cu “arbori” a Cantacuzinilor.. (hai, te rog, nu aiuri! :) ) Eu vreau o claritate în mintea mea și cum sunt a dracului de chițibușară, vreau să fac regulă și în acest “sertar”; că oricum viața ne e un dulap cu muuulte polițe. Punem, aranjăm, ștergem praful, iar punem, mai scoatem – de noi depinde “regula” din el.

Am mai spus-o, în copilărie auzisem despre bunelul de pe mamă, că se trage din greci. Mi-a plăcut tare povestea asta și, în spațiile dintre vise, aproape mă vedeam o grecoaică adevărată. Suntem mulți. Suntem prietenoși. Nu ne judecăm pentru pământ, pentru case și averi (că nici nu avem pentru ce, la drept vorbind.. :) ). Cred că sunt suficiente argumentele care mă fac să cred că o “jiță” de grec, tot curge în mine.

Da cum am crescut oleacă, vreau să știu dacă povestea din copilăria mea pot să o transmit copiilor mei. Așa am ajuns la arhiva națională.

Și de cum am ajuns, mi-am înnebunit verișoarele: să îmi dea toate informațiile despre mamele lor, tații… căsătorii, cununii. Tot ce știu!

Ca să nu se uite. Ca să nu trecem unul pe lângă altul fără să știm cine suntem. Și nu numai de mine e vorba. Vreau să știe fiul meu că pe lumea asta trăiesc oameni minunați pe care nu apucăm să-i vedem foarte des, dar suntem rude. Apropiate!!!!

Ai mei, m-au susținut și m-au încurcat, deopotrivă ;) . Că Părintele Ionică (unul din frații străbunelului meu de pe mamă) a fost călugăr la Curchi și că numele lui acolo era Inochentie, că străbunica de la Căzănești ducea zarzavat boierului Uvaliev (gata! mi-o picat “tronul”:)), că sora ei, Marușca, a primit de la una din fiicele lui Uvaliev o umbrelă pe care o văzuse și mama, după mulți ani. Multe povești frumoase-frumoase, care fac deliciul serilor de toamnă și care colorează viața unei istorii de familie.

Cu istoriile stăm bine. Nu la fel de bine stăm la capitolul detalii exacte, documentate. Asta urma să fac. Să caut tot ce m-ar ajuta să știu din cine mă trag și ce sânge curge în oamenii care mi-au surâs în copilărie.

Altfel, anume buneii și străbuneii nu m-au lăsat să dorm. La propriu.

Pelagheia și Filip Zaporojan, ridicați în 1949. Despre ei am să scriu altădată, atunci când am să am mai mult aer, când am să-i visez și îmi vor spune ce era în inima lor când au plecat goi… în gol.

Îmi pare rău că nu pot să găsesc acum mai multe cuvinte. Când ești în “mijlocul lor”, când o însemnare zgârcită te duce “atunci”, nu e ușor să ordonezi frumos gândurile. Despre bunelul Filip și mâca Bătrâna (așa-i spuneam noi, nepoții) o să povestesc … într-o zi, când voi avea mai mult decât o însemnare zgârcită.

Azi, despre emoții. Puternice.

Venisem târziu, parcă am mai spus-o. Am luat unul dintre fondurile cărților metrice… În jur, musca nu zboară. Doar, arareori, se aude un aparat care mișcă diapozitivele. Peste o vreme, vine cea mai tânără dintre colaboratorii sălii de studii și îmi aduce două cărți metrice. Trebuia să caut cu exactitate datele de naștere a străbuneilor de la Căzănești. Am dat și de Chițcanii plasei Telenești și am răsfoit până când  privirea mi-a căzut asupra unei însemnări – Ieremia Racu…. fiul lui Stefani Vasile Racu și Ecaterina Ioan… La început a fost o bucurie nebună… nu putem să încalec pixul… îmi părea că cineva îmi va lua îmediat această carte metrică și … gata – nu mai am ocazia să fixez ce am găsit.

Ei…. asta era doar începutul. Peste câteva zeci de secunde, am realizat că mă luase un frig și îmi clănțănesc dinții. Serios! O rog pe D-na din față să îmi confirme că acolo e scris exact ceea ce vreau eu să văd. Ea zâmbește și îmi spune: “Dacă vă îmbolnăviți de istorie, o să îmbătrâniți aici. Cei pe care îi cunosc, sau pe care i-am îndrumat vreodată, acum tot aici sunt. Istoria e o boală tare delicată, iar simptomele ei sunt curozitatea și dorința nebună de a afla mult, și mai mult, și mai mult.” Ca prin minune, după ce a încheiat această remarcă, s-a întors la dosarele ei ca și cum nu ar fi vorbit niciodată cu mine.

La plecare, doamna a ieșit după mine.

- Nu vă supărați!

- Da!

- Ați auzit clar totul ce v-am spus eu adineaori?

- Da! Absolut tot.

- Înseamnă că ați prins virusul ăsta.

- … (adică?!)

- Eu nu v-am vorbit în voce, nici măcar nu am șoptit. Ați citit pe buze.

- Nu… nu pot face asta.

- Tocmai ați făcut-o. În sala de studiu nu se vorbește. Noi ne-am obișnuit. Din 10 cuvinte, poate, două le rostim cu voce șoptită. Restul – le citim pe buze. Succes!

Nedumerirea mea e cu atât mai mare, cu cât bucuria nu mă lasă. Bucuria că l-am descoperit pe tatăl bunelului meu, bucuria că mama, în sfârșit, va cunoaște cine au fost buneii ei.
Da, azi am trăit un mic succes! Real! Și asta mă face să vreau mâine să merg mai devreme.

Ah…. ;) eu încă mai trăiesc emoția.

p.s. Dacă vreți să vă cautați strămoșii de acasă, accesați arhivele mormonilor. Eu nu am avut noroc. Tocmai cărțile metrice ale satelor care mă interesau, nu sunt. Multe documente valoroase veți găsiți acolo.

Cărțile metrice ale Basarabiei

Молдова, перепись подушного налога (ревизские сказки) и переписи населения, 1796-1917

Un comentariu la “Despre bunelul leremia”

  1. Foarte frumos si avansat ! Cand veti finisa cercetarea(daca o veti finisa vre-o data-Al.M) practiv cartea va fi scrisa, din aceste mici capitole, adunate din curiozitatea unui Om care ;tie ce cauta si stie ce vrea! Felicitari ! Sunteti pe cale dreapta.

Lasă un răspuns