Ochi… aer… note!

Când repeți până la prostie… Sevara – pune-o pe repeat!

Când degetele aleargă într-aiurea pe tastatura care, altădată, era a voastră. Amețite de tăcere și confuzie scapătă pe clapele albe – doar albe – ale unui pian ce a rămas în inima ta; un sigur motiv, o singură linie. Și e fără sens, or, clapele negre au rămas să fie la balanța inimii mele…
Când notele se frâng fără să apuce să iasă și cuvintele, sinucigașe, își spulberă vocalele ca să rămână surde. O fac conștient, știi?!

Cuvintele – asemeni cerului – au aceeași culoare. Poate doar nuanțele sunt altele, în fiecare zi.

Când ani și ani… numai astfel. Pentru că altfel nu știu. Iubesc.

Lasă un răspuns