Hoaţa inimii…

Ea nu ştie de „ho!”. Vine în „casa” mea şi o lasă vraişte. Mi-a intrat în cele patru camere, pe care le am, răscolindu-le, chiar şi atunci, când am fost plecată. A tăbărât în atriul drept (antreul), apoi a dat busna cu cotrobăitull în cel stâng, după care şi-a lăsat bagajele în ventriculul stâng şi s-a dus să vadă dacă nu cumva, dreptul, i-ar plăcea mai mult. Ventriculul drept avea şi un “balcon” mic de unde se deschidea o privelişte frumoasă, cred, spre sufletul meu dezgolit.

Asta i-a fost puţin.

A tot dat în uşa „casei” mele cu 100 de bătăi pe minut, până când a bucurat-o debitul cardiac care o luase razna.

Nu s-a liniştit. I-a s-a părut puţin.

I-am spus că e încăpăţânată şi fără obraz – nu a funcţionat. M-am trezit zilnic neodihnită, enervată şi străină în „casa” mea. Ea nu îmi mai aparţinea. Şi-o luase. O acaparase şi era bucuroasă. Trăia în ea, dar nu respecta regulile Casei Mele.

Şi i-a fost puţin. Nu s-a liniştit.

M-a terorizat până când am vrut să-mi las „casa”, am vrut să o donez, să o dau cu chirie – numai s-o văd dusă de-acolo. Da nu avea de gând. A rămas. Şi de atunci, rămâneam a Ei. M-a sedus. M-a dominat. M-a făcut să cred că am puteri neomeneşti, apoi … m-a coborât cu un cuvânt, m-a făcut să uit de Ea. Cu o neatingere, cu o tăcere grăitoare, cu o îndoială şi cu o … privire de Străină.

p.s. Aşa mor iubirile. Aşa pleacă ele din casele inimilor noastre. Cu o tăcere care a spus – mult prea devreme – mult prea mult.

Un comentariu la “Hoaţa inimii…”

  1. A patra cameră spune:

    Cel mai bine a fost în ventriculul stâng…))) În rest e trist, dar e acel caz când savurezi din plăcerea amintirilor…

Lasă un răspuns