Am “plimbat” duminica prin ploaie…

Scundă, timidă… posomorâtă.

Ţine să plouă şi eu, numaidecât, ies să mă întâlnnesc cu ea. O caut pe “Gismeteo” de când am ajuns aici. Vreau să văd dacă mă recunoaşte. Vreau să-i spun cât de mult o iubesc şi ce greu îmi e să respir fără ea.

Mama ei de fată… că tare rar mai vine „pe-acasă”.

Ies şi-mi ordon să fiu cuminte. Să nu mă ia zburdatul, să nu calc prin băltoace şi nici bolborositul vreunei melodii ce-mi stăruie în minte, dar şi în căştile (luate fără voie!) odorului meu, să nu ne tulbure comunicarea.

Mi-era dor de Ea. Să o văd dezlănţuită şi dezgolită ca o păpădie.

Păşesc atent, măsurând fiecare bătaie de inimă, fiecare îndoitură de genunchi – să nu pierd nimic, nici o clipă din alea pe care le las în urmă pentru totdeuna, fără să regret. Să nu fiu neglijentă cu nicio frunză pe care am lăsat-o să cadă fără să observ că s-a mai “dus” o viaţă.

Înghet de bucurie şi de un sentiment sălbatic de fericire care, aparent, nici nu are de la ce să se aprindă – plouă. E urât, da mi e aşa îmi place. Eu căpiez de fericire când lumea îşi dă, pe asemenea vreme, depresia “la curăţătorie”.

Ei, zic eu ca o zblehudă… nene… Ce ştii tu…  Plouă pentru mine, pentru gândurile mele care însuresc, pentru sufletul meu ce caută o inimă ca să îl doară.

Păşesc. Trec pe alături maşini sure, de aceeaşi culoare … necunoscute. Trec … şi asta mă bucură. Şi “inimile” lor, tot se duc undeva – la copii, la iubitele lor – oriunde. Se duc să Trăiască.

Păşesc şi surâd.

Gândurile mi se ordonează ca şi cu mar fi întreţinute de un bibliotecar.

Vreau să înşir ce simt, dar nu îmi iese – prea altfel e ceea adulmec acum. E ca şi cum aş fi reuşit prima oară să mă concentrez asupra vieţii, asupra fiecărui lucru pe care îl fac.

Îmi e straniu cum păşesc şi cum fiecare pas e acompaniat de mişcarea braţului. E un fel de SF. Scriu şi râd ca proasta. D-apu cei ce vor intra pe-aici.

Îşi lărgeşte şi îşi “grăbeşte” pasul. Mă atinge. Sfioasă şi … tomnatică. O simt pe faţă, pe palme, dar şi pe frunte. Mă răpăie… Bate în mine cu insitenţă—- Coboară şi îmi spune: “Trăieşte!” Simte! Plângi şi taie-ţi degetele când faci salata, simte gustul sării şi observă cum cresc brioşele în cuptor, aminteşte-ţi de copilărie şi gustul primului sărut. Nu amorţi. Nu te grăbi nicăieri… Rămâi aici şi acum.

Cad frunze… Păşesc. Atâtea “surori” de-ale mele cad… Îmi vine să le plâng pe toate, dar ştiu că ele simt. Ele mă văd. Mă aud cum îmi foşnesc ghetele şi  … le las.

Una, care îmi seamănă, s-a aciuat în gluga mea. O iau acasă. Pentru că sunt ploaie. Şi frunză. Şi toamnă.

Pentru că trăiesc altfel, văd altfel. Pentru că prima oară  în viaţa mea am AVUT TIMP SĂ OBSERV cum saltă brioşele în cuptor, cum cresc şi cum se rumenesc.

Simţeam… Trăiam… Şi mă “ploua” toamna. Pentru că sunt doar frunză…

7 comentarii la “Am “plimbat” duminica prin ploaie…”

  1. Adelina spune:

    Indiana, m-a cuprins un fel de Bucurie, sa te vad ca se mai bucura cineva de ploaie, (inafara de mine) , de Frunze, de toamna. O poezie in proza, pentru fiica adorata a Toamnei-Ploaia… te apreciez!

  2. Ploiosul spune:

    Lãsând o droaie de lumi în veselie
    mă scald în ploaie…
    Priviţi, mă ştie
    cea luntre mică de pe-o baltă –
    se saltă-n ritmul gândului meu plin
    de gălăgie
    şi, pare-se, că se îneacă –
    mai are-oleacă…
    înc-oleacă…

    Mica mea amică din hârtie,
    meşterită într-un vis cu drag
    pe un prag numit “copilărie”,
    se îneacă! –
    Mai are-olecă!…
    Înc-oleacă!…

    • Indiana spune:

      Astăzi am făcut loc în mine pentru poezia ta. E … primitoare. Şi dorită. Şi aşteptată. Îţi mulţumesc tare mult. O aşteptam, da, chiar o aşteptam.

  3. Ploiosul spune:

    glumesti?

    • Indiana spune:

      Nu, Ploiosule, stii bine ca ai nevoie de mare grija si atentie. Iar eu, nu stiu cum sa iti spun, tre sa am o stare anume ca sa citesc o poezie. Pentru ca una e sa vezi ce a scris omul si alta e sa simti ce a scris. Asta am avut in vedere. Am facut loc in sufletul meu pentru Ea. Si mi-a picat bine. Multumesc.

    • Indiana spune:

      Cine stie ce oi fi vrut tu sa spui… ;) prin poezia ta…. Asta nu stiu. Am gasit-o primitoare şi asteptata. Şi trista. D

    • Indiana spune:

      Cine stie ce oi fi vrut tu sa spui… ;) prin poezia ta…. Asta nu stiu. Am gasit-o primitoare şi asteptata. Şi trista. D

Lasă un răspuns