Nu, încă nu am plecat, dar … .

M-au plecat într-o minunată zi de vară. (aici las pe cei cărora le “trebu”) să-şi lege mintea de o lespede ca să nu se “luşuie” cumva şi să îşi clătească coşul pieptului, năduşit de invidie.

Da, m-au plecat dorurile… Şi drumurile… Şi rănile, şi nespusele, şi necititele şi viaţa asta scurtă, mai netrăită.

Am nevoie de un DECRET, de un adevărat “декретный отпуск” (da-da, ştiu ce veţi gândi, da nu e bine să vă înbuibaţi capul cu ceea ce nu este. Deocamdată. sic!). Chiar nu am avut niciodată un adevărat concediu, de lungă durată; în care să speli toate borcanele din care ai tot uns pe pâine dulceaţă şi să faci ordine, odată şi odată în hainele de iarnă (sau de vară, după sezon şi după cum te apucă.. ;) ).

Când apăru pe lume Ovidiu, nu am avut un concediu de îngrijire a copilului, pentru că bătu la trei săptămâni după fericita şi multaşteptata “dezlegare”, sesiunea de iarnă.

La “родинэ” avui multă “lume”: “Dialectologia”, “Folclorul”, “Curs practic de Eminescu”, “Sintaxa” şi nu “uită” de mine nici “Cursul special de punctuaţie”. Aşa că somnul dulce alături de bebe şi clătitul în voie a scutecelor, se transformă într-un du-te-vi-no … cu nervi, scădere în greutate şi … nesomn.

Şi întrucât, la o anumită vârstă, unii au noroc de le vine mintea, eu mă bucurai că ea veni măcar alor mei şi ei, … mă luminară.

Dar despre asta, altădată. Vă voi povesti cum a fost pentru mine plecarea de … acasă, ACASĂ.

Până atunci, să revenim în iulie – august, când alergam ca apucată pe la toate instanţele pentru hârtii şi “hârtii ce confirmă hârtia”. Într-una din acele zile, îmi iese în cale o “măhăleancă” din rândurile colegelor mele care mă întreabă: “Ştii, Indiana, am auzit că ai lăsat tot şi ai plecat în Italia. Şi, parcă mi-i oarecum să te întreb, da …. dacă tot am auzit, tu lucrezi la o bătrână acolo?!”

*** *** ***

Cel mai interesant moment în tot acest “preludiul” e că doamna aşa cum m-a întrebat (aiurea în tram), aşa a şi plecat, fără să aştepte un răspuns. Un lucru cred că ar fi vrut să spună, dar nu a avut suficient tupeu…. “lucrezi badante”?!

Şi nici măcar ăst amănunt nu e cel mai interesant în ceea ce este, ce urmează să fie şi ce …. am lăsat în urmă pentru că a fost, şi asta – dragele mele – e trecut. ;)

*** *** ***

Să facem o listă… pentru curioşi.

  1. Respect oamenii care au curaj. Respect pe cei care nu “se scapă” în fotoliile lor, de frică să nu se schimbe ceva în viaţa lor, să nu scape vreun “vânt” cineva prin preajmă.
  2. Respect oamenii “nebuni”, mai ales că asta mi-au spus mulţi: “Fată, eşti nebună, să laşi totul?!”
  3. Respect pe cei care ştiu ce vor şi îşi urmează visul.
  4. Respect pe cei care nu s-au înfrăţit cu tupeul.
  5. Respect pe cei care merg spre locul muncii lor, zburând. Eu din această listă fac parte. La muncă, tre să zbor. Dacă îmi tai aripile, gata, îmi cânt ultimul cântec.
  6. Nu muncesc în Italia, nu sunt rezident. Am viza turistică pentru 180 zile, dar …
  7. Stau în casa mea şi sunt absolut fericită  şi …
  8. Ăsta e începutul visului meu.

Pentru cei care vor detalii, ştiţi unde să mă găsiţi. Pauza pe care am luat-o e pentru binele meu şi a familiei mele, pentru viitorul meu şi a copiilor mei, pentru omul pe care îl iubesc şi alături de care aş vrea să îmbătrânesc.

Şi da, dacă ar fi să am dreptul să muncesc aici, aş face ceea ce m-ar face să zbor. Dacă acest lucru ar fi să îngrijesc de o bunică a nimănui, nimic nu mi-ar sta în cale. Sora mamei mele munceşte aici de mai bine de 13 ani, profesoara mea de română, pe care o iubesc enorm, la fel, îngrijeşte de bătrâni. Care ar fi problema?!

Dar, deocamdată, scriu; pentru un portal italian care se îngrijeşte despre ce trebuie să viziteze, să încerce şi să guste un … italiano vero. Nu e muncă la negru. E un fel de “voluntariat” în jurnalism. Asta îmi perfecţionează italiana scrisă şi … mă pune cu burta pe carte. Tot acum, am grijă să nu îmi scape nicio oră de italiană, de yoga şi de grădinărit. Da, şi de brodat. (da nu râdeţi, e tare relaxant)

Cât despre ore de canto, am început să le iau fără să vreau. ;)

Mă plimbam de-a lungul parcului şi, obosind, m-am aşezat ca să îmi “hodinesc pulpele”. Bolboroseam “Amami” de Emma şi nu mi-am dat seama că ar putea cineva să mă audă.

M-a auzit. Îi spune signor Giovanni… şi stă pe via Boccacio. A făcut clarinet, apoi canto academic şi acum predă canto acasă pentru mulţi copii talentaţi. Luni, ne vedem a treia oară. E sever şi e înnebunit după pastă. ;)

Nicidecum nu pot să îi explic moşului că Ovidiu e fiul meu şi asta îmi place. Mă lasă câte o oră la pian, apoi cât el îşi “grijeşte” olendrele, mă nenoroceşte cu vocalizele şi exerciţii de respiraţie.

Da ieri am plâns. Pentru că nu mi se prind olendrele. Sunt vii, dar tânjesc şi am umblat turbată, la 60 de km de casă ca să găsesc un “doctor pentru plante”. Am găsit. Azi ele se simt mai bine. Şi ziua a fost minunată.

Da, sunt curajoasă şi chiar dacă nu întotdeauna ştiu ce mă aşteaptă, ştiu de ce sunt în stare. Ştiu că nu îmi este frică de muncă şi mai ştiu, că atâta timp, cât am cu ce să îmi umplu singurătăţile, pot să o iau de sute de ori de la capăt – doar să îl văd (capătul).

Cum sunt zilele mele aici – ziua. Că acuş mă prind zorii, iar mâine, Otilia e la aula studio, iar noi cu Ovidiu mergem să ne rătăcim prin labirintul Villei Pisani. Noapte bună, Lumea mea.

12 comentarii la “Nu, încă nu am plecat, dar … .”

  1. Soacra Mica spune:

    O , in sfarsit noutati de la tine :) Bine ca esti sanatoasa, ca asta e cel mai important cand incepi sa-ti realizezi un vis (treptat, ca nu cade din cer). Gradinarirul, pianul si scrisul. Iaca norocoasa femeie. Timpul pe care il ai pentru componentele astea trei e cel mai pretios, restul is detalii. Curaj ! :)

    • Indiana spune:

      Tu ştii, tu le simţi pe toate şi ştii mai mult decât pot sau are rost să îţi spun. Tu ai ceea ce eu caut. Sens. Cuprind cu dor. Sunt şi … vreau să mai fiu. Tu ştii de ce. Tu le ştii pe toate. ;) Voiam să te gândeşti la mine. Am avut nevoie de asta. Ah, cât de dor îmi e de tine şi câte “zăbale” am face povestind… ;)

      • Soacra Mica spune:

        Scrie tot si cand ne-om vedea vreodata sa deschiti carnetelul si sa-mi citesti notitele, sa nu uiti nimic, ca pe mine ma intereseaza fiecare detaliu. Si in genere, ia scrie tu mai bine o carte despre viata ta noua :) acum cat senzatiile is colorate si puternice, cu intriga, descriere, punct culminant si dezlegare :) P.S. Vreau in Italia, vreu si iar vreu.

        • Indiana spune:

          Scriu, sa stii ca sciu mult. Rup, injur, arunc, ma cert in oglinda si iar scriu. Apoi, chiar imi place uneori ce iese … si iar ma apuc de scris, pana ma iau rusalile din nou. Da tu, tu cand mergi in tara ca eu tare vreau sa nu pierd intalnirea cu tine. Am citit in comentarii la “Sultanica” ca vei merge in curand. Nu ma lasa cu ochii in soare, te rog… Si mai stii, vino la mine aici. Cand vrei. Ne-om duce sa ne roadem calcaiele la Sirmione, sau la Arqua Petrarca, sa facem turul vilelor din Stra si sa cautam si noua una… Vino, am atatea sa-ti arat… Oh, tare multe mai vad ochii mei si nu au cu cine sa impartaseasca. :) Om… tare-tare … da rabd.

  2. mda spune:

    În suflet, ascuns, de cutremur un dor ţin,
    De neînvinsã e starea cu nume Chin,
    Clipele trec – viaţa îmi trece în sec -
    Adio, Lume! Nu mai pot sta. Plec.

    • Indiana spune:

      Care suflet şi care dor îl poţi ţine ascuns?!
      “Mda…”, auzi?!
      Caaaaaare?!
      … ce graniţe, şi lanţuri, şi vremi şi vămi pot să ţină departe un suflet de alt suflet. Stelele pe care le vedem sunt cele mai sărace, cele mai “paiaţe”.

      Priveşte DINCOLO de ele!
      Caută-le pe cele mai mici, mai “ale nimănui”. Ele îţi vor răscoli rănile, şi chinul şi … clipele, ca să le transforme în Ochi!!!! Iar ei… văd şi simt totul. Acelaşi cer acoperă pe cei care iubesc şi urasc, care au pierdut şi chiar pe cei, pentru care Niciodată nu e Târziu.
      Curaj! Iată ceea ce ne lipseşte de cele mai multe ori. Curaj!!!
      Ai curaj să găseşti cele mai mici stele. Pe ele nu le dăruie nimeni, pe ele puţini le văd… dar ele, simt şi spun poveşti adevărate – veşnice – care te incheie la adââââânci bătrâneţi.

      ***
      Mulţumesc pentru comentariu. Foarte frumos ai scris.

  3. Maria G spune:

    In sfarsit dau de dvstra!
    recunosc, de mult n-am mai trecut pe aici, v-am tot cautat pe facebook, dar ati disparut… chiar si de pe odnoklassniki.
    Insa, astazi, am revazut emisiunea de la Ring-Star, de acum 6ani, si mi-am amintit de dvstra..
    Ma bucur sa stiu ca sunteti bine, alaturi de familie. Si chiar bravo pentru curajul de a lasa tot si ca ati plecat in cautarea frumosului! …adica a tot ce e frumos!

    Acum un an, doi, mi-ati spus ca veti veni in Spania, dar..n-ati mai venit… eu inca va mai astept :)
    … O mini vacanta in Barcelona pe cand planuiti?? <3

    • Indiana spune:

      Maria, iti multumesc ca m-ai gasit aici. Intr-adevar, sunt la locul meu si cu linistea langa mine. Ar fi trebuit sa ajung, numai ca zarurile nu cad intotdeauna cum le aruncam noi. Sunt sigura ca voi ajunge si in Spania. Intr-o zi… Pana atunci sunt cuminte si …. la locul meu.. :) , adica Acasa.

  4. D.A. spune:

    Dusă cu pluta, ca de obicei, de fapt. În sensu’ bun….!

Lasă un răspuns