Cel mai mare vis, în vis…

Am visat astă-noapte o cutie: banală, fără personalitate, tristă şi şifonată un pic. Cartonul ei nu îi dădea nicio şansă să ajungă vreodată cutia cu vise a unei femei care are multe de spus, sau de ascuns. Cu atât mai puţin, putea să viseze să ajungă vreodată locul tainic de depozitare a secretelor unei fetiţe blonde, cu zulufi şi rochiţe cu falduri.

Am visat astă-noapte o cutie. Obişnuită, ordinară, timidă şi resemnată, dar am iubit-o din prima clipă.

Şi mi-am aranjat în ea casa. Casa mea de vis…

Şi a încăput în cutia mea tot ce am adunat eu în 38 de ani: cărţile şi jilţul meu brodat, camera fetiţei mele şi bucătăria cu vitralii. Au încăput dormitoare cu geamuri mari, deschise spre soare şi rouă, dar şi odaia inimii mele. Am pus la uşă o rogojină, iar în salon, scoarţa mamei cu crini. Pentru bucătărie, am luat la “casă nouă”, dulapul cel roşu, vopsit de mine în câteva straturi ca să-l prindă patina timpului,  iar pentru bibliotecă – rafturi multe, înalte şi trainice. Ca şi dragostea pe care o am pentru ele.

Am dăruit geamurilor draperii subţiri, din pânză topită pentru ii … şi le-am lăsat să lunece pe podele. Să simtă şi ele răcoarea pietrei şi să-i mai vorbească din când în când. Apoi, am aerisit tot şi am mers să culeg din preajma “casei” margarete… şi am rămas acolo pentru multă vreme, dusă pe gânduri şi fericită.

*** *** ***

Am visat astă-noapte o cutie…

Avea o culoare greu de identificat şi capacul nu-i venea tocmai bine, dar alesese un loc magic. Alesese să “trăiască” acolo şi asta mă fascina.

Era pe  malul canalului ce duce spre Venezia, undeva prin Stra sau Fiesso… se aşezase cuminte acolo, dar rar cine putea să o vadă. Avea deschidere mare spre apă şi din două părţi era “îmbrobodită” de câteva tufe căţărătoare de trandafiri şi ţintită în faţa porţii de un copac de magnolie.

Cutia mea era timidă şi modestă faţă de “vecinele” ei. Numai că eu, nu voiam să mă privez de acest vis frumos şi am făcut-o să fie a mea.

O cutie banală, pe malul canalului ce duce spre Venezia. O cutie neobservată, văzută doar în vis şi neaşteptat de dragă.

De atunci am îndrăgit nopţile. Şi o mai aştept în visul meu; nu am fost demult “acasă”. Aş face curat, aş deschide geamurile ca să înveţe să zboare şi draperiile cum zboare visele mele şi … dorul.

Am să iubesc toată viaţa mea acea “cutie”: tristă, banală, fără personalitate. Ea m-a lasăt să îmi fac casă în ea, să îmi las acolo cele mai ascunse dorinţe, m-a lăsat să discut cu orice fir de iarbă şi să mă înrudesc cu orice strop de rouă. M-a lăsat să scriu despre magnolii şi să-mi clătesc ochii cu apă de trandafir.

*** ***

Mi-am făcut casă visurilor mele, în vis. Şi trăiesc acolo, deocamdată. Într-o cutie. Acolo umblu cu inima descheiată şi nu bandajez rănile.

M-am cuibărit într-un loc despre care nu pot scrie atât de frumos pe cât este, mi-am ascuns regretele, şi “apa” şi “sarea”. Acolo m-am lăsat pe mine. Ca să fiu în siguranţă. Într-o cutie urâtă şi tristă de carton, dar pe care nimeni n-o va iubi ca mine.

2 comentarii la “Cel mai mare vis, în vis…”

  1. silvia spune:

    Doamne,Indiana,esti fantastica! toate publicatiile tale-s cel mai bun sedativ si cea mai buna “hrana”pentru sufletul meu. Mai scrie.Imi place.Ma regasesc.

Lasă un răspuns