Lume-lume…

Ah, lumea mea…

Te înconjor cu atâta atenţie şi tu îmi dai telefon să îmi spui că te doare-n cot. Ştiu că mă minţi; te doare-n orgoliu şi în obrazul tău pătat, în mâinile murdare şi în “manichiura” franţuzească pe care ţi-o faci cu atâta grijă – poate – nu o mai observa nimeni  smârda de pe ele.

Ah, lumea mea…

Te “năşeşte” vulgaritatea şi “te spovedeşti” de sărbători invidiei. Da nu e nicio grijă.

E de când lumea… Lumea.

Aşa e săvârşit, vorba cronicarilor, să ne spălăm obrazul în minciună, să ne mânjim unul altuia ochii cu otravă şi să zâmbim cangrenat atunci când ne reuşeşte să mai îmbolnăvim de lingoare o inimă şi nişte mâini curate. Apoi, sfârşim spăsiţi, în regrete, ridicând ochii spre cer şi cerând îndurare.

Ah, lumea mea…

Nu e mare problema. Lumea e de când … Lumea.

2 comentarii la “Lume-lume…”

  1. Angela spune:

    …si mai intai a fost, cuvantul…. si el ramane cel mai mare mister si cea mai de valoare taina, cuvintele impreunate, fac rugaciunea, care ajunge tocmai la cer…..tot ele dau viata sentimentelor ce traiesc in noi, care ne rascolesc sufletul, cand iubim ori uram, cand ne nastem ori murim… nu-l puneti in “pucioc” , doar ca sa fie scris …isi pierde rostul si e pacat…

    • Indiana spune:

      Angela, nu am vrut să îl pun în “puciok”. Dacă ai şti cât de mult îmi e drag el, cât de mult înseamnă el pentru mine şi cât de dureros trăiesc şi eu “mânjirea” lui. Am urmărit ieri mai multe evenimente, am avut câteva discuţii şi am sfârşit prin a “claca” după o luuungă emisiune. Mi-a fost milă de noi, oamenii pentru care contează şi cuvântul pe care îl scriem, sau îl citim. Eh, aş vrea să spun mai multe, dar regret că le-am unit atât de prost, încât să nu mă fac înţeleasă. Mulţumesc.

Lasă un răspuns