Iubire, eu îţi scriu scrisoare…

Iubirea mea, eşti ca o spumă de mare pe care nicidecum nu o pot prinde în culori reci, dar atât de pasionale.

Iubirea mea, eşti ca o umbră… O văd alţii, o calcă pe urme, numai eu nu pot să o prind. Eşti invizibilă, iubirea mea. Apari doar în rarele ploi torenţiale, ce îmi scriu scrisori pe care oricum nu le pot citi; le usucă vremea bună care numai bună pentru dragoste nu e.

Iubirea mea, eşti atât de capricioasă… ca o femeie gravidă şi dornică de atenţie. Ţi-o dau pe gratis şi tot nu-ţi ajunge. Te aştept lângă patul meu, da tu te duci, ca o curvă, prin alte dormitoare… Iubirea mea, eşti ca roua. Faci bine tenului, dar încă nimeni nu a apucat să se spele cu tine. Iubirea mea…mi-ai cerut fidelitate până la moarte şi, … ţi-am dat.

Ai râs, da?! Te-ai jucat cu mine?! Iubirea mea… ce lişiţă mai eşti. Iubirea mea, iartă-mă. Mă enervez şi eu. Te caut de atâtea generaţii, te scriu în atâtea cuvinte şi te rog în atâtea nopţi şi, tot mă laşi.

Iubire…tu nu ai inimă. Tu nu ai fost trădată! Tu nu ai fost lepădată şi târâtă prin singurătate de plete. Iubire…tu nu ai inimă! Tu nu ştii cum e să pierzi.

Iubire, tu eşti ca moartea. Vii când … ţi-a venit timpul şi pleci când … ţi se “termină” zilele.

p.s. Iubire… Eu îţi scriu scrisoare, da nu te rog nimic. Pur şi simplu vreau să ştii că eu ştiu…că tu uneori mai vii. Rămâi!

Lasă un răspuns