Îmi plac uşile, clanţele curate şi…

Şi… despre asta mai jos….

Uşile, sunt ca şi drumurile; răzmuiate şi umflate de ploaie, din fier, rămase de la alţi stăpâni sau din stejar uscat bine. Sunt uşi colorate şi primitoare, dar şi dintre cele de nedeschis.

Am bătut, de-a lungul anilor mei, la multe uşi. Unele s-au deschis, altele s-au prefăcut că nu “sunt acasă”, dar ce cele mai deseori am bătut la uşi-suflete, dar acele suflete nu mi-au dat cheile. Nu m-au lăsat să rămân între pereţii care erau încuiaţi de cheile pe care mi le doream cu disperare… Asta a durut mai mult decât uşile cele de care m-am lovit.

Ele au fost de învăţătură.

Şi am continuat să bat, cu insistenţă şi dor la uşile dorurilor şi iubirilor neîmplinite, la uşile unora care mi-au luat cu împrumut sufletul, iar apoi l-au “dat” în lombard când aveau nevoie de lichidităţi şi mi l-au lăsat acolo, pentru totdeauna, pentru că nu puteau achita nici ratele, nici penalităţile.

Şi m-am lovit ades.

De uşi de dor, de clanţe spălate cu lacrimi (că-mi plac clanţele curate). Şi le curăţam pe cele pe care le iubeam, le lustruiam cu ceara ochilor mei şi le lăsam să strălucească ca să pot să văd chipul celui pe care-l iubeam, ogindit în ele. Că doar nu aveam chei de la uşa lui. Veneam când nu era acasă, îi admiram chipul şi amprentele pe uşă, o mai lustruiam odată… şi iar plecam. Şi nu-mi dădea cheile de la uşa lui: era mai important decât ar fi făcut un copil cu mine, decât s-ar fi însurat….. Îmi trebuiau “cheile”.

Cheile încrederii…

Să pot să îmi strâng picioarele sub mine atunci când dormea… (ca şi cum ţie nu ţi s-a întâmplat să îţi priveşti iubitul când dormea….).

Am bătut la multe uşi.

Lângă unele din ele, din aşteptare, mi-a amorţit sufletul, mi-au scăpătat picioarele…. şi am căzut. De atunci am rămas cu semne peeste tot: cicatrici urâte, care dor când se schimbă vremea şi prefixul anilor.

Da, am bătut la multe uşi…

şi m-am gândit să mă fac hoaţă. Să fur cheile iubirii şi să-mi fac un set, dar am fost laşă. Am lăsat pe altele, mai curajoase să-şi facă dubluri.

Da, am  bătut la multe uşi…

Lângă unele din ele, am întâlnit vazoane imense de flori şi am vrut să fiu pământ şi să îngrijesc de rădăcinile acelor flori, sau într-un preş viu, peste care să se calce zilnic, şi… poate într-o zi să fiu observată.

Şi am bătut la uşi

… şi am fost penibilă şi ridicolă şi … tot nu mi s-a răspuns.

Apoi au trecut ani şi am înţeles. Ca să ai clanţa ta, tre să ai uşa ta, şi iala ta… şi preşul tău…. unul obişnuit. Şi trebuie să le lustruieşti, să le întreţii, să ai grijă de ele, să le vopseşti şi să le vorbeşti la vreme despre străinii şi laşii din viaţa ta. Şi… mai e ceva. Încă un lucru important: Dacă ai o uşă nu o deschide tuturor. Nu da cheile oricui. Nu fă dubluri.

Uşa Ta … e numai a ta…

Ţine-o încuiată pentru cei dornici de a dormi sub uşi străine.

5 comentarii la “Îmi plac uşile, clanţele curate şi…”

  1. Oti spune:

    Стучу.
    Стучу в открытую дверь.
    Хочу.
    Хочу тебя, теперь!
    А за дверью никого…
    А я стучу. Стучу ещё!
    Стучу упорно: бом-бом-бом!
    На ушах стоит весь дом.
    А что им делать против Грома?
    Тем более что я с дурдома.
    :D
    (Станислав Блажински)
    http://www.stihi.ru/2006/04/20-2524

  2. valentina spune:

    …eh, draga mea…ma gandesc asa,dupa ce citesc…oare cati inteleg profunzimea gandurilor tale.Eu te-am admirat mereu…acum sa nu fiu nesincera,nu pentru muzica ta, ci pentru ceea ce esti.Inca de pe cand ai aparut pe coperta VIP magazin, am citit ce era scris acolo despre tine si viata ta.M-am asemanat cu tine pe undeva,iar de atunci te urmaresc mereu….oare de ce nu avem mai multe femei, Doamne de calitate….oare de ce nu sunt intelese si pretuite cele ce sunt….?

    • Indiana spune:

      Valentina, eu azi citisem pe undeva niste … franturi de fraze… si mi-am amintit de mesajul tau si de faptul ca atunci nu am avut aer sa iti raspund. Eu inca tac…. dar odata am sa raspund.

  3. Mizzy spune:

    Profund articolul, mai ales pt cine il citeste printre randuri (asta daca poate). Ii dau dreptate lui Marin Sorescu “Ar trebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet.Ca sa nu se bage nimeni in el cu cutitul…” Poate asta ar trebui sa facem….sa punem gratare peste gratare…peste gratare… Sa auzim numai de bine@!

Lasă un răspuns