Sarabandă…

Nu am: nici timp, nici chef, nici stare. Nu pot eu scrie gândind şi scotând silabe ce gîfăiesc a putred. La mine literele trebuiesc furate; trebuiesc fugărite ca şi cum ar cânta o sarabanda, un motiv pe care numai eu pot să îl descifrez…

Nu-mi place să citesc, să recitesc şi să scoghesc prin frazele pe care le înşir aici. Nu scriu niciodată despre mine, de fapt, mai niciodată. De cele mai dese ori se întâmplă aşa, aiurea, pur şi simplu. Atunci când fac pireu, sau aştept să iau spuma de pe carne. Nu stau şi nu fac scenarii, nu pictez şi nu îmi imaginez că se va regăsi cineva în literele mele. Sunt şi ele ceea ce am eu şi nu îmi place să mă împart cu nimeni. Nu le arunc aiurea. Atunci când nu am ce să scriu, trag şi eu câte o “cântare” de-a celor ce cântă aşa cum vreau eu să cânte. Dumnezeule cât de greu îmi e uneori să îmi ordonez gândurile şi să-mi temperez emoţiile. Cât de mult aş vrea să înghit şi eu pe cineva într-o lingură de apă şi să mă răcoresc; să spun ce cred şi să-mi fie plămânii liberi atunci când vreau să respir.

Dar, nu… Nimic nu e mai greu decât să înduri şi să respiri în continuare în aşa fel, încât toţi cei din jur să simtă cât de curaţi îţi sunt plămânii, şi intenţiile, şi sufletul.

De azi, am intrat în Postul Mare.

Mă rog de mă iertaţi.

DEX: SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Numele unui vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr.sarabande.

YouTube previzualizare imagini

Lasă un răspuns