Buchisind simţuri…

….

Aceeaşi hârtie … Arunc cuvinte pe ea – le rabdă pe toate, iar dacă nu îi place, o pot da oricând la gunoi. Aşa cum facem cu oamenii. Hârtie – este, oameni – atât de puţini… şi de la asta îmi vine să plâng.

Ştii, Sofico, te trezeşti, mamii, într-o zi în faţa unei rufe de hârtii din astea, îngălbenite şi stinse. Această rufă de hârtie îţi va cere socoteală,  ca şi Dumnezeu. De ce nu ţi-ai urmat visul: de ce ai aşteptat să ţi se îndeplinească aşa, de la sine?!

Sofico, o rufă de hârtie, cea mai mică poate înveli ce ai tu mai scump pe lume – o aşteptare. Şi numai pe această rufă de hârtie pot descifra numele tău, sau al unui vis pe care l-am spus unui singur om şi mi l-a spălăcit …. Pe o rufă de hârtie poţi zgârâia o speranţă şi mototoli o viaţă…

Sofico, rufa aia de hârtie e greu de recuperat dacă o arunci; ea aparţine numai vântului, numai Lui, unui Nimeni ce niciodată nu ţi-o va întoarce: pentru că îi este dragă şi Lui. Sofico…..

Ştii, eu pot să te strig de o mie de ori şi te pot scrie o singură dată… şi când te scriu e ca şi cum te-aş avea.

Asta înseamnă, vis, mamii.

Asta înseamnă aşteptare cuminte şi, această cuminteţie a liniştii şi încrederii, nu mi-o poate oferi nicio rufă de hârtie.

… şi totuşi eu am să te scriu. Să te simt, să te văd, să te am mai aproape.

SOFICO…

Lasă un răspuns