Nu ştiu ce am fost în altă viaţă. Cred că …

Hulpe … Pentru că aşa îmi zicea un om tare-tare scump. Şi zicea aşa de interesant: i se umezeau ochii, i se domolea glasul şi rostea “huuulpe, ce eşti, mare hulpe”  …aşa-mi spunea. Şi-mi era tare drag acest alint.

p.s. Şi gîndeam că o să spună odată … “huuulpe bătrînă, ce eşti…”.

Sau mac … îmi plac macii. Merg în cîmp şi ascult cum respiră tăcerea lor. Sunt atît de fragili şi totodată, se leagănă cu atîta încredere şi demnitate ca şi cum ar stăpîni puteri supranaturale. Acum cîţiva ani, de ziua mea, i-am adus mamei “cadou”; un mănunchi de maci pe care am rugat-o să-i pună în grabă mare de-a lungul cărării ce urcă de la bunei spre casa noastră. Mama, în mintea mea, i-a pus din loc în loc….. Anul acesta, …. puzderie de maci. Toată grădina. Ei, şi ca să o bucur pe mama, iau şi-i mai aduc cîteva pachete de iarbă ca să înnoim “gazonul” Şi … cum i-am comunicat mîndră noutatea, dar şi dorinţa mea de a o bucura pe mama cu un gazon ca la carte, of, …. stai, Diană, şi ascultă: “Da, dragu mamei, mi-ai făcut ograda – toloacă şi grădina vrei să mi-o faci imaş….”. Cum să vă spun, la auzul acestor “acuzaţii amuzante”, mă umflă un rîs de m-am ales mai – în – glumă – mai – în – serios cu un sucitori pe şale.

Seara i-am zis tatălui că ar fi bine să-i tai cu sapa ca să nu se mai înmulţească. M-a liniştit: “Vezi, că am plivit eu vreo doi care ajunseseră în usturoi şi mam-ta o aruncat cu o “doshechkă” (cum dracu se scrie că nu ştiu, în schimb ştiu că amestecam cu ea mîncarea la păsări) după mine şi o zis că-mi “plijeşte” capul dacă mai pun mîna pe maci…”. Într-un cuvînt, cred că mama tot mac a fost în altă viaţă.

Apropo de “doshechkă”… Cînd se rupea scîndurica aia magică, mă trimitea mama să aduc una nouă de la bunica, din vale. Şi mă duceam, că eram copilă ascultătoare. Doar că mama nu-mi spunea de unde anume să o iau, iar eu nu ieşeam din cuvîntul părintesc. ;) (drac, nu copchil).

Şi … mă duceam; numai că de fiecare dată luam cîte o sudalmă de la mămuca pentru că ba scoteam o scîndurică de la lada sub care cloceau curcile şi ajungea Jucika…. cu lăbuţele ei dibace şi fura oule de sub curcă. Dacă nu cloceau curcile, lăzile erau ţinute în beci şi mă duceam numaidecît în fundul beciului şi rupeam o scîndurică anume din acea ladă în care erau ierburile bunicăi pentru borş, sau mărarul pentru murături şi împrăştiam totul, clar. Of, şi luam cîte un prosop pe spate, din alea pe care punea bunica mămăliga. Şi era al dracului de greu şi lung, şi scorţos de la atîtea bucăţele mici de mămăligă care se uscau cît îl ţinea aninat în gard, alături de nişte bucăţi de tifon prin care strecura laptele sau nu mai ştiu ce “feţe de pernă ;) ” minuscule, în care punea la scurs brînza.

Nu m-am gîndit că am să scriu atîta despre o scîndurică cu ajutorul căruia mama mesteca mai uşor macucul înmuiat în uncrop, dar uite că această minunăţie hand made …. mi-a răscolit atîtea amintiri. A, da, prosopul cela cînd ajungea pe spatele meu, mai şi zgîrîia. Era lege la bunica în gospodărie: mămăliga se răsturna numai pe un prosop din cînepă, vechi şi nu prea deschis la culoare, dar curat-curat. Bunica îl spăla o dată în săptămînă. Sîmbăta. În  celelalte zile, acoperea feliile de mămăligă care rămîneau. Cînd se termina, bunica îl scutura şi-l putea păturele în garduţul cu oale, ulcioare, căni şi căldarea de muls vaca. Copilărie … Poate şi o idealizăm, dar, credeţi-mă, cam greu mi-ar fi fără amintiri, fie ele şi dezordonate.

p.s. Unde am ajuns de la maci şi tăcerea lor. Nebună, ce mai. Nu mai iese nimic “putnoe” din mine.

2 comentarii la “Nu ştiu ce am fost în altă viaţă. Cred că …”

  1. Oti spune:

    la ochi semanati – tu si hulpita din fotografie ;)

Lasă un răspuns