Cocorii se întorc în mine….

Nu-mi placea luna martie.

Pentru că nu e constantă, nu ştie ce vrea … ba ţine în poşeta ei ieftină un pic de ninsoare, ba face cămătărie cu soare, ba campanie cu lapoviţă, apoi o vizită de curtoazie a vînturilor ce caută loc de înoptat în oasele singuratice ale muritorilor. Nimeni nu simte cînd se produce acest “eveniment”. Nimeni nu înţelege cînd …. a început să nu mai înţeleagă nimic. Probabil, numai cei care nu au nimic de pierdut sau cei pentru care pierderile sunt doar păreri de rău, sau pentru care “sfînt” poate fi o imagine de la televizor… şi priorităţile nu mai înseamnă ceea ce înseamnă cu adevărat acest cuvînt, numai ei înţeleg ceea ce nimeni nu mai înţelege.

Îmi e greu să raţionez aşa ceva cînd nu sunt din acelaşi aluat.

Venind azi de la părinţi, unde aşa de bine e apărată casa de “vînturi străine”, m-am prins la gîndul că ziua de naştere a tatălui meu a însemnat în acest an cu totul altceva pentru mine. Îl urmăream şi-i căitam mereu privirea….

La Mulţi Ani, tata! Scumpă şi sfîntă fiinţă din viaţa mea! Îl priveam şi eram atît de fericită că fericit e el, încît îmi veni milă de cei care trăiesc cu imagini sfinte, nu cu “sfinţii muritori” din viaţa lor.

Nu-mi place martie, deşi tatăl meu e nascut în 20 martie, nu-mi place dar mă bucur că după el, acest martie, vine luna care mă învie: atunci cînd deschid geamul dimineaţa şi vine o răcoare plăcută… atunci cînd mă trezesc în pat cu un iepuraş de soare, atunci cînd nimic nu mai contează: nici “grijile” îndepărate a străinilor, nici dispoziţia mereu neschimbată, nici … multe altele care nu mai poţi să le treci aşa, pur şi simplu, cu vederea. Pentru că totul are limite: şi nesimţirea, şi energia negativă care nu mai conteneşte, la dracu, să tot aterizeze în inima mea… şi atunci… atunci mă ascund şi îmi caut inspiraţii şi cer lui Dumnezeu să mă îndrepte pe calea cea care îmi aparţine şi trebuie să mă ducă.

Am avut azi un dor nebun să deschid aeroportul din mine ca să aterizeze cocori îndragostiţi şi gînduri bune şi am mai avut un dor să merg la masă cu un om care, privindu-mă în ochi, să-mi traducă emoţiile pe care le trăiesc.

Să fie oare chiar ceea ce de atîta vreme aştept??

p.s. De mîine, e deschisă o pistă de aterizare pentru cocori. Bine aţi venit în mine.

V-am aşteptat de atîta aman de vreme. Pînă cînd ajungeţi, mă duc…..

6 comentarii la “Cocorii se întorc în mine….”

  1. Vio spune:

    Am intrat pe la tine, am citit. Îţi las drept zăloagă poezia Lui:

    Ploaie în luna lui Marte

    Ploua infernal,
    si noi ne iubeam prin mansarde.
    Prin cerul ferestrei, oval,
    norii curgeau în luna lui Marte.

    Peretii odaii erau
    nelinistiti, sub desene în creta.
    Sufletele noastre dansau
    nevazute-ntr-o lume concreta.

    O să te ploua pe aripi, spuneai,
    ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
    Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
    mie-mi ploua zborul, cu pene.

    Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
    lasasem în lume odaia.
    Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
    cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

    Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
    si noi ne iubeam prin mansarde.
    N-as mai fi vrut să se sfirseasca
    niciodata-acea luna-a lui Marte.

    • Indiana spune:

      Cît debine ar fi sa stiu cine e “a Lui”…. :)

      • Maria spune:

        sa ma scuze Vio ca raspund in locul ei, dar ma gidila degetele sa raspund, pentru ca imi place atit de mult poezia. E de-a lui Nichita Stanescu!

        felicitari pentru blog, mai revin.

        • Indiana spune:

          … de poezie, stiam a cui este…. o întrebam asa, poate are ea o idee “metaforicadespre EL”. ;) Multumesc mult, Maria. Te astept.

          • Vio spune:

            Explic majuscula:
            pentru că-l inţeleg mai puţin, dar îmi place, nu ştiu cum, parcă organic; se joacă printre/cu idei şi cuvinte, aşa cum ne jucăm şi noi uneori cu viaţa noastră; pentru că n-a fost perfect; pentru că era plin de sine, pentru că era excentric, dar era suflet şi simţire;
            pentru că e din ultima frîntură din martie, ca şi mine;
            pentru că i-am împrumutat numele, dîndu-i-l băiartului meu,
            pentru că e cîntat de Alifantis…şi tot aşa!

  2. Indiana spune:

    Of, stai aşa: am citit, am stat …. am mai citit odată… şi am lăsat să rămînă. Pentru că am nevoie. Ştii tu…

Lasă un răspuna pentru Indiana