Prima suflare a toamnei…

Mă întorc … încet-încet … din concediu. Mi-i dor de o cafea… adevărată, în care să-mi răcoresc rărunchii…. şi mai e un SECRET: Mi-i dor de Toamna. Ea e marea mea iubire,  fără de care Primăvara în care m-am născut nu cred că ar avea sens. În general cred că mama pur şi simplu nu a avut de ales;  se grăbea sărmana, că tot venea vara, şi m-o făcut într-un  sfîrşit de primăvară … 

Tare vreau să-mi spună cineva de ce mie îmi place atît de mult toamna?! De ce aştept ploile ei reci, mute şi sterpe, dar atît de vii şi certăreţe pentru ochii şi inima mea. De ce mă doare şi, îmi vine să sar cu dinţii la gîtul celui ce se ia de EA, … parcă am fi surori.

Poate pentru că sora mea e Septembrie, iar plămînii ochilor mei… e Noiembrie?! Poate pentru că ea m-a încălzit de atîtea ori, luînd altora orice scînteie sau poate pentru că mi-a arătat mie ceea ce alţii nu văd?? Sau poate ei … îi e dragă de nebuna din mine, de copilul din mine care aşteaptă atît de tare 1 septembrie, ca şi cum va merge din nou la şcoală… sau poate …. ştie ea ce ştie, adică, vreau să zic că tot ştie ea vreun secret, altfel… nu cred că pot să înţeleg. Da la “paragraful” ăsta eu “nu am fost la şcoală” : tre să înţeleg şi gata! orice fleac! Nu pot să merg pe drumul cuiva sau să-i iau aerul cuiva fără să-i explic de ce…

Cine zice că toamna e un anotimp, nu a cunoscut-o cu adevărat … nu ştie ce înseamnă să fii singur; atît de singur încît să auzi cum cresc copaci în patul care te adoarme. Cel care nu cunoaşte toamna, nu va cunoaşte niciodată diferenţa dintre rece şi cald…

Toamna are o coloratura asemenea unei soprane… toate nuanţele pline…. tot ce poate să-ţi cînte înainte de somn o iubire tandră … tot ce poate să te ducă departe de rău.

Cine nu se înţelege cu toamna nu va înţelege niciodată ce înseamnă să ai Lumea Ta şi cum e să te împaci cu tine.

Cine nu o cunoaşte, trebuie neaparat sa o cunoasca.

Am ţinut azi în mînă prima suflare a toamnei şi m-am bucurat cum demult nu am mai făcut-o. Pentru că trăiesc cu adevărat numai în toamnă, şi, de fiecare dată cînd simt că e în sala de apşteptare, o rog să nu întîrzie, să ia primul avion, prima suflare a ei.. şi să nu mă dezamăgească.

Toamnă … şmecheroaica, ce litere frumoase şi-a ales. Hulpeaaaa! Pînă şi numele ei e altfel, e …. ca dînsa: tot cald, tot tandru, tot TOAMNĂ.

p.s. Am văzut cum se naşte toamna. A venit pe lume azi, în ochii mei, cu ochi mijiţi că-i bătea soarele în ochi, cam sfrijită … şi nu aşa de frumoasă. Am văzut-o. Chiar! Apărea iar şi iar, în fiecare ciorchine, în fiecare…. tufă de busuioacă sau cine ştie cum s-o fi numit…. şi mai ştiu, că mai încolo, va fi frumoasă-frumoasă… ca mama. Eu ştiu cum se numeşte mama mea – Toamnă.

Un comentariu la “Prima suflare a toamnei…”

  1. Natalia spune:

    Acesta e marele secret – trebuie sa AUZI si sa SIMTI TOAMNA ca sa o iubesti.

Lasă un răspuns