Citea fără ochelari…

Un sms sec, din trei cuvinte, a reuşit să spulbere… puţina lumină din ochii mei.

Pe la 20.20…. sora mea îmi scria: “Bunelul s-a stins.”

Tatăl meu e orfan de tată, iar eu…. eu mi-am luat rămas bun în această seara….. de la copilărie.

Am vrut să scriu ceva despre el, ceva senin, de pe vremuri, dar … încă-l văd. Încă îi simt suflarea… încă parcă îl am în braţe, ca acum o saptămînă cînd i-am adus… pepene.. şi a plîns… numai noi ştim de ce. Cred că fără să ne dăm seama, ne luam rămas bun.

Dumnezeu să te odihnească. Noaptea asta o să fie tare lungă.

…. ca un P.S. (dar fără să închei vreo frază. Doare.)

Tătuca era bătrîn. De cînd mă ţin minte. Iarna-mi plăcea cel mai mult de el. Avea un cojoc vechi, de oaie, lăţos şi mare. Nu ştiu cum îi purta că era tare greu. Cînd îl vedeam, îi ziceam mamei…. “Vine cojocul lui tătuca…”. Încălţările parcă au fost cusute odată cu acel cojoc. Erau şi ele mari, nişte ciubote înalte, cu tureatcă răsfrîntă, peste care se zăreau nişte ciorapi de lînă albă, iar în cap avea o căciulă… de cîrlan.. (am să revin)

P.S. Mi-i dor tare de tata. Îmi pare acum atît de mic, mai mic decît mine chiar. E doar un copil… care şi-a pierdut părintele şi în acest caz… eu sunt mai “mare” şi ştiu că are nevoie de mine.

5 comentarii la “Citea fără ochelari…”

  1. el spune:

    …condoleantze adinci pentru bunicul tau… cit mai traieshte el in tine.cit respira prin suflarea d-voastra!

  2. Oly spune:

    Ai avut un bunel frumos…..
    Pe drumul pe care ma intorceam acasa de la scoala cand eram mica,ma intalneam mereu cu un om batran care ducea de capastru doi boi enormi si frumosi- singurii din satul nostru. Isi ducea boii la cismea la adapat. Lumea il numea Mos Ion Robu. Era imbracat aproape la fel in toate anotimpurile. Cojocul, cizmele, caciula, erau alea de care vorbesti tu. Ma fascina la culme acest om. Cand ii dadeam buna ziua, imi raspundea cu ochii. Era singura data cand ridica ochii sa ne priveasca pe noi copiii. In rest, ziceai ca privirea lui era mereu in alta parte, departe departe de aici, aproape ramasa in alt timp, in alta epoca. Ma fascina atat de mult ca ma asezam la cismea si il asteptam sa vina cu boii lui. Era usor in preajma lui. Era usor pentru ca aveam impresia ca nu ma vede. Mi se parea ca face parte din alta lume. Era imbracat ca nimeni, avea boi ca nimeni si casa lui cu acoperis de stuf cu doua gemulete mici, cu prispa data cu smoala aproape ca era unica. Mi se parea ca omul acesta traise de cand lumea sau ca inghitise o enciclopedie de istorie. Cand il analizam cu ocii mei de copil mi se parea ca avea mereu lacrimi in ochi, ca ascundea atatea amintiri dureroase, lucruri nespuse, atata intelepciune. Ca gasise afectiune doar in preajma superbelor sale animale. Ca oamenii pe care-i cunoscuse de-a lungul vremii il dezgustase in asa masura incat sa faca alegerea de a locui singur cu boii lui.
    Intr-o zi cand ajung acasa de la scoala, mama imi zice cam suparata:
    -Da nu ti se pare conita ca trebuia sa fii acasa mai demult? Ia intreab-o tzacà unde a stat, sa vezi ce-ti spune prostutza?-i se adreseaza mama matusei Marioara care era la noi. Mama zambea deja cunoscand raspunsul si eu dupa intrebare raspund:
    -Am stat la cismea sa-l vad pe mosul cel frumos.
    -Fa diochet-o!!! – zice matusa razand in hohote dupa cateva lamuriri date de mama, – Dap’si, Mos Ion Robu ii frumos fa???…..
    Frumos, asa mi se parea mie ca-l descriu cel mai bine. Nu pentru chipul lui, pentru tot ce-mi procura mie imaginea lui….ca atunci cand admiri ceva frumos.
    Poza bunicului tau mi-a adus aminte de el. Aceasi privire inteleapta , acelas mister, acelas plin de istorie. Imaginea bunelului tip, asa cum fiecare copil viseaza sa-l aiba.
    Ai avut un bunel FRUMOS…. D-zeu sa-l odihneasca in pace!
    … sa-mi mai spui despre el…

  3. Raisa spune:

    Sa-i fie tarina usoara! si sa-i poarte Dumnezeu de grija!
    Eu mi-am amintit de bunicul meu, care tot citea fara ochelari, de fapt el nu a avut niciodata ochelari. Al meu bunic mi-a povestit multe, incit nici nu a fost nevoie sa merg la orele de istorie, mi-a povestit despre razboi pina unde a ajuns cu armata Romana, despre foamea care a indurato, despre copilul mort pe timpul foamei care s-a stins in bratele lui spunind: “papa mincare”!.
    Tot cu el am invatat in clasa a II-a alfabetul latin, pentru ca el a facut 4 clase la romani… multe sunt de spus… dar… de fiecare data il simt aproape… parca m-ar veghea de acolo de sus… triste si fericite amintiri in acelasi timp…

  4. OXANA spune:

    E foarte greu cind perzi o persoana draga…….. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace…..

Lasă un răspuns