… şi literele complotează… vor şi ele să iasă din ţarc. Da, am stat cam mult ascunsă… eu … şi închise ele… au ologit sărmanele. Da despre ce? Adică… ştiu eu despre ce aş vrea să scriu, dar nu e voie.
Da, mai iau nişte prune… şi mă întorc să vorbesc despre ceea ce se poate..
Mai fetita jucausa….
De ce nu e voie? Ba e voie. Unui copil ca tine i se poate ierta orice in domeniul “gadilitului cu litere”. Si apoi stii sa o zici cu atat tact si frumos ca unii nici nu si-ar da seama ca tocmai au primit doua palme peste ochi de la tine. Si alteori stii sa o zici atat de “incalcit” de ne trebuie noua la cei ce citim cateva minute de stoarcere de creer ca sa descalcim ideea, dar cand reusim ramanem in admiratia felulului in care a fost gandita si exprimata. Este deci imposibil sa fii prost si sa o poti citi pe Indiana.(chestia asta ma asigura un pic in privinta cantitatii de materie cenusie EVENTUAL prezente in capsorul meu) Scrii inteligent si” pildic” (de la cuvântul pilda adica exemplu – am inventat adgectivul acesta acuma proaspat de asta sa nu-l cauti in dictionar, ca nu-l gasesti..) Glumesc dar e adevarat ce spun. Iesi din ascunzis si scrie si despre cea ce nu e voie! Sunt sigura ca cuvintele nu au ologit de loc, vor sta tot la fel de drepte in picioare si frumos randuite, fiecare la locul lor, exact acolo unde le sta cel mai bine la fiecare dintre ele. Potrivite si juste asa cum iti place sa le alegi.
Dar ma rog, daca chiar nu e voie si nu e voie…..ce-ai spune de niste amintiri? Amintiri de ale tale. De alea cu mii de mirosuri de tot felul, cu soba calduta, cu voce blanda de a mamei, cu priviri tandre de a tatei? ….Scrie…..
… au fost bune prunele? Ultima data cand am mancat pe saturate prune din “perjul cel di dupa casa”, aproape ca a trebuit sa dorm in “cabana” din fundul gradinii.
PS: eu sunt rara dar sunt. E de vina vara.
….si nu uit ca mi-ai promis sa degusti o cappuccino cu paiul cu mine.
Mi-i cu adevarat dor sa te cunosc! …..Cu intentii cinstite (am precizat asta pentru cititorii cu spiritul “întortochiat”)
PS la PS: Ma simt atat de bine de fiecare data cand vin aici!!!
Mi-a fost atit de dor sa te stiu, te-am cautat atita printe buchiile mele “interzise” de atita dor, incit… acum, la 02.27… am plins…. scrieti, faceti ce vreti, dar aveam nevoie de ea….
Despre Pariju…. vin, intr-o zi. Asa spun gemenii. Asa traiesc ei. Rabda cit rabda, dar si cind o iau din loc nu-i opreste nimeni. Nici vintul, nici cuvintul, nici… pamintul. El urla ca trenul sub picioare… si-l duce…. il duce atit de departe, unde cresc prunii bunicii mele… copile din alea, “goldane”,…. ca si azi, mi-am luat un sac…
si ma tem ca am sa vind puieti la toamna, care o sa se prinda in urechi de la atitea prune….. dar imi plac…. si prunele…. si mai astept cu … sufletul la gura… perele alea pietroase vara si malaietze iarna… si mai astept… nici eu nu stiu ce… dar stiu ca astept cu sufletul la gura, ca pestele…. si….. astept, da?! Ai inteles.
si iti pun un cintec… pentru tine.
… si inca vreau sa-ti multumesc ca esti, ca esti, intelegi??????? stii cit de mult inseamna sa fii?! Stii fata, sau nu???? Imi lipseai. Acum pot sa dorm, pot sa rid.. pot sa… zburd… pot pur si simplu… sa ies si sa ma plimb prin ploaie… eh, ce viata frumoasa am avut azi…. (ca doar nu ai sa ma convingi… ca azi… e doar azi. Azi… e o viata… intreaga, rotunda, mare… anapoda… a mea).
p.s. Ma duc sa caut “cabana”.