… pre numele lor adevărat “Las Meninas”, au apărut cam devreme în viaţa mea.
Eram copilă, mică şi hazlie. Îmi plăcea fetiţa aia blondă şi voiam rochie ca a ei… Singurul lucru care mă putea ţine în loc, departe de nebunii, era o carte nouă.
Nu ştiu de unde apăruseră volumele alea mari, negre, pe care le punea mama una peste alta pe un taburet ca să ajungă pînă de-asupra geamului ca să-şi prindă draperiile… ceea ce îmi amintesc, era “scrisul”, inscripţia de pe ele, cu litere aurii…. (poate am uitat, nu mai ştiu). Da cred că scria: “Enciclopedia sovietică moldovenească”…
Acolo l-am descoperit pe Velazquez. De fapt, stai aşa, să fiu mai explicită. Pe Velazquez l-am descoperit mult mai tîrziu, atunci am descoperit doar ceva foarte frumos.
Poate totuşi în altă carte, dar clar că într-una din cărţile pe care le aveam acasă. Şi atunci m-am îndrăgostit de el. Nu ştiu dacă la 6 ani, înţelegeam clar că e vorba de o operă de artă care numără cîteva secole, că e vorba despre Infanta Margarita şi că îl găsesc acolo şi pe Velazquez în piele şi oase, într-un autoportret pictînd un nou tablou. Cred că pur şi simplu s-a întîmplat o ciudăţenie în capul negruţ al unui copil, un scurtcircuit, s-a imprimat ceva straniu în mintea lui care nu înţelegea şi care nici azi nu înţelege (poate) prea multe, dar care fuge… fără să conştientizeze cauza… de kitsch, de acea “minciună frumos ambalată” care omoară tot ce răsuflă altfel.
Am fugit de case încărcate de imitaţii, de ceea ce se numeşte platitudine într-un bărbat, de “opere” valorificate comercial… pe youtube, de oameni superficiali. Fug ca apucata.
A fost demult… dar acele momente cînd lăsam totul baltă şi mă întindeam pe pat cu pumnii sub bărbie, privind minute în şir la imprimarea glossy a celebrului tablou, nu mă face azi decît să vreau să ajung odată la Madrid… şi după o cafea, să mă îndrept spre muzeul Prado ca să descopăr şi să-i simt suflarea celui mai cunoscut, mai drag, să pun pumnii sub bărbie şi să privesc originalul ….primei valori, multiplicate într-o enciclopedie banală care a imprimat în mintea unui copil… decalogul adevăratelor valori.
Măi Velazquez…. nu degeaba… ai dat cu pensula la vremea ta. Să ştii asta.
p.s. Da…. încă ceva, măi Velazquez: versiunile lui Picasso ale tabloului tău, nu-mi plac şi gata. Iaca, să mă pici cu lumănarea, nu-mi plac. Nici prima, nici a doua…. nici a 58-a.
