Culoarea unei singurătăţi…

Astă-iarnă, mi-am luat o orhidee. De fapt, nu. Nu eu mi-am luat-o. M-am dus să-mi iau alte flori şi mi-a făcut cu ochiul. Purtam un pulovăraş colorat în aceeaşi nuanţă. Spun şi eu totul, ca proasta. Da ma rog, a fost demult.

Am adus frumuseţea asta acasă, dar trebuie să recunosc că sunt flori care îmi plac mult mai mult decît orhideile.

Cum spuneam, am adus-o acasă şi, am uitat cu desăvîrşire de ea. Avea mulţi boboci, aşa că vreo lună a tot ţinut-o într-o veselie cu înflorirea…

Apoi, muri. Rămase o beldea urîtă şi două frunze. Am vrut să o arunc într-o zi, dar mi se făcu jale de frunzele-i verzi şi … am dus-o în camera feciorului.

Am lăsat-o să urmărească  din camera lui troleibuzele, dar şi … poarta Comitetului Olimpic.

Într-un cuvînt: îi pică tronul, fu mazilită… şi-i rămase numai un colţ sărac de geam.

S-a făcut primăvară, a trecut frigul, am uitat de orhidee cum ai uitat tu de ziua aia care a trecut, pînă cînd în acest început de săptămînă, căutînd ceva în camera copilului, am dat cu ochii de draperie şi mi-am zis că nu ar strica să-i fac o baie cu “spumă” .

ORHIDEEA, cu căpşorul plecat, sfioasă, ruşinîndu-se de culoarea ei cam aprinsă…. parcă aştepta să dau de ea întîmplător şi să mî simt vinovată…. şi idioată… şi comună… şi ordinară… şi nesimţită.

Cum?! Cum am putut să o cumpăr, să o privez de unica şansă?! Poate ar fi cumpărat-o altcineva… poate ar fi luat-o acasă, poate ar fi avut şi ea casa – un geam larg, însorit şi numai al ei – poate ar fi iubit-o ca pe un suflet… cum am putu fi aşa de egoistă şi crudă?!

Am luat-o înapoi în camera mea… nu mă săturam să o privesc. Am îndrăgit-o pentru curajul ei, pentru viaţa ei lipsită de atenţie, pentru frumuseţea ei pe care nu o aştepta nimeni, asemeni unei femei rănite…. care deodată se schimbă, “parcă-i alta…”.

Poate prima oară în viaţă, o floare, m-a făcut să… (lucru despre care mi-i ruşine să recunosc aici, că e absurd, cel puţin aşa cred).

Revin…

Am luat-o, după cum spuneam, în camera mea. I-am făcut vreo două poze ca să-i arăt mamei şi m-am dus la radio. Seara, cînd am venit… înflori încă una… După ce am admirat-o minute în şir, am luat-o şi am dus-o la casa (fără ghilimele) ei.

La ce bun să o iubesc după ce atîta vreme am neglijat-o?!

La ce bun să-i păduchesc acum orice fir de praf de pe frunze cînd ea a trăit atîta vreme în singurătate?!

La ce bun să o admir cînd atîta vreme pur şi simplu nu a existat pentru mine?!

Ştiu că e absurd, ştiu că e stupid… ştiu că nici măcar nu pare natural ceea ce spun acum, dar mă simt neputincioasă în faţa ei. Parcă mă ruşinez să o îngrijesc acum. Am impresia că nu o să mă ierte niciodată.

Credeţi ce vreţi, dar pot să spun fără să-mi atribui niciun merit. Nici cel mai mic.

Orhideea mea a înflorit pentru ea. Ca să fie frumoasă.

Şi nu pot să spun că am îngrijit-o. Am impresia că o să citească. Mă simt azi Alice… în Ţara Minunilor, doar că eu… demult nu mai cred în poveşti.

p.s. Am să o îngrijesc, dar după ce va muri din nou (cît de straniu sună). Pînă atunci, l-am rugat pe fiul meu să o îngrijească. Mi-i ruşine să mă apropii de ea. … Nu ştiu ce crezi tu, dar contează că fiul meu mi-a zis: “Te înţeleg. Nu-i nimic. O îngrijesc eu. O să se bucure.”

p.s. 2 Ce înseamnă asta?!Înseamnă că nu cresc o brută. Lăsaţi-vă copiii să vorbească cu florile, să pună nume puilor, să aducă pisici calice. Aşa se învaţă limbajul dispărut al omeniei.

8 comentarii la “Culoarea unei singurătăţi…”

  1. Vio spune:

    Iubesc cu patimă florile. Fireşti, vii, sensibile…Mă doare sufletul de frumuseţe, cînd le privesc unicitatea şi cînd mă gîndesc cît de dezinteresat ni se dăruiesc. Le îngrijesc ca pe copiii mei. Le sărut atunci cînd mor, în semn de mulţumire pentru clipele de culoare şi prospeţime pe care mi le-au dăruit.
    Ai fost cinstită cu orhideea ta. Ştii ce cred? Că va sta foarte mult timp înflorită. Pentru că e doar meritul ei. Ai cerscut o învingătoare.
    Florile mele preferate sînt bujorii şi violetele.Violetele, pentru că le cresc, mă răsplătesc întruna. Sînt mîndria mea.

    • Indiana spune:

      “Iubesc ploile.. Iubesc cu patima ploille”…. aşa e şi cu florile. Le ador, cad…. cînd le pierd. Cad şi nu am aer. Am un dafin pe care îl ocărăsc des că nu prea merge deşi îl îngrijesc cum ştiu eu mai bine, mai am şi alte flori, dar.. îmi plac florile pe care nu le iau toţi. Ador bujorii. Tare mult îmi plac. Am să-ţi dăruiesc în seara asta nişte pioni superbi, numai că albi…. pe care i-am adus de la mama… prin acest blog am să ţi-i dăruiesc. Pentru că îmi dai tempoul … respirului. Îţi mulţumesc. Odată, cînd am să trecem la casă nouă, am să “invit pe la mine” (cum cîntă Geta Burlacu) să mă înveţi cum se cresc violetele.

  2. Z.M. spune:

    Mie florile nu-mi plac dar orhideele sunt unicele care ma fac sa tresar. Am primit una in dar de ziua mea de la colegii de birou, a fost prin februarie, si acuma sta inflorita pe geam. E superba e de o culoare exact ca a ta. Ele sunt florile care nu necesita mare ingrijire le uzi odata la 2 saptamini dar aduc atita fericire……….

    • Indiana spune:

      E adevarat. Cred ca asta si m-a facut sa uit de ea. Cu cit mai putin cere un “suflet”, cu atit mai putin ii dam….

      • lilia r spune:

        Orhideile, ca si violetele nu iubesc lumina puternica, razele directe ale soarelui si daca zici ca geamul fiului e inspre Comitetul Olimpic, inteleg ca e la nord, unde soarele bate doar in jumatatea a doua a zilei si nu e foarte direct – iata de ce i-a priit. Nu te mai simti asa de vinovata, nu e exlus ca pe un pervaz ce da direct spre soare ar fi murit chiar daca ai fi vorbit cu ea in fiecare zi. Eu am o colectie intreaga de violete si una – ceva mai mica – de orhidei. Cind au doar frunze le tin pe geamul de la bucatarie, care da inspre nord, asa isi fortifica frunzele si tulpinitele, cind incep a inflori, le aduc in odaie si ma bucura mereu.

        • Indiana spune:

          Multumesc. Chiar am ris… parca m-a dojenit mama dupa ce am luat un doi la chimie… :) Chiar am ris… Multumesc. Acum, am sa stiu unde si cum sa o tin.

  3. lilia r spune:

    :) ca sa vezi… si eu, care nu am avut decit intentia sa-ti reduc din sentimentul culpabilitatii… :)

  4. un cineva spune:

    …si mie, macar ca-s de gen masculin, imi plac florile.
    Aciasta e gradinuta mea:
    http://blajinski.livejournal.com/28755.html

Lasă un răspuns