Am scris… prostii. Nu mai spun cîtă vreme în urmă… că se vor lega noduri-noduri… pînă cînd vor ajunge.. să facă scară, iar mai încolo… şi cuib în capul meu (“căchiţa de fîn”, da, mătincă fraza nu-mi aparţine… că de cînd s-o pornit lumea cu “blog-ovoritu’ “, nu mai ştiu care sunt cuvintele mele.. şi care sunt ale celorlalţi…).
…. tot am eu un ritual.
Aşadar, … de primăvară.
Mi-o trimis Cucoana Depresie facturile. Iar s-o scumpit.
Nu pot scrie nimic. Niciun cuvînt. Sunt proastă şi leneşă de put, cînd mi-i greu.
…..
Şi cînd parcă-parcă….. găsisem pe google (hai, că am început să numar ou-ăle sau o-urile… de frică să nu fac greşeli…) un proverb înflorat ca şi tendinţele din 2010, primăvară-vară, îmi vine …. un comentariu (ştiu eu tare bine de la cine e “epuraşul”…) în care Eugen Luchianiuc, tot el, http://luchianiuc.com şi http://soacramica.ladyclub.md/ au dat de postul meu înainte de Paşti… ăla cu Epuraşul…. Doamne…. ruşine maaaare. (NU PE CAPUL LOR!!!! pe al meu…)
……..
La început, am căutat cu disperare… ce o fi spus Eugen de bine… 
. Aha!….. pe naiba… nică. Rîde omul…. de nu mai poate. Rîde şi soacramica.
Mie, la radio, încep să-mi tremure mîinile, să se facă cafeaua aluat în gură şi caut geanta să iau vreun bumb. Nu găsesc. Numai ascorbincă (ştiu…. că mai crezi în ascorbincă)
Îmi vine să-i scriu şi ei, şi lui (aici se pune virgulă, sau nu?! )….
Ies afară…. (nu spun ce fac). Intru că tre să încarc publicitatea. Nu ar fi rău să fac şi o intervenţie, dar parcă mi se scurtează limba, ca înainte de moarte…
- Da dacă te ascultă şi la radio?! îmi sună în căşti, deşi în playlist e Mărgineanu…. (ca şi cum Luchianiuc şi soacramica nu-mi erau de-ajuns).
- Şi ce?!
- Da dacă faci greşeli…..? Dacă spui o prostie? o să scrie pe twitter… îmi şuieră o mie-de-draci în urechi….
- Doamne… ce am făcut?! Ce e cu postul ăsta?! Ce… naiba fac?!
…….
- Fa, cuscră…. tu ai, fa, soveste?! Eu te citesc, fa! În noaptea invierii te-am cetit, fa, pînă cînd o venit mama-soacră de la biserică.. şi eu, ca o nesimţită, m-am prefăcut că dorm… că mi-era ruşine… Fa, eu tuturor…. spun că aşa nevastă (neFastă, spune Iurie Nistorică) grijită şi hîtrîşoară nu am văzut nicăieri în lume….. fa,…. şi tu… . D-apu tu, de asta-mi eşti, ai?! Să mă scoţi pe mine în prăjină?! D-apu eu te am fa…. la mine pe “glavnaia” şi îţi fac, fa promotion (tre să-ţi trebuiască ţie promotion-ul meu )… am scris de tine di ghine…. (ce-i drept…. te-am ….c…. de cîteva ori cînd mi-ai prins ideile… sau eu pe-ale tale… ), şi-ţi ziceam în sinea mea ….. grijania cui te are… tare trebuia să scrii tu despre asta. Da, după ce-mi trecea…. ciuda, eram mîndră că mai funcţionează cerebelul şi la mine, ce-i drept numai sîmbăta, ca şi băile publice de pe vremea cînd eram eu la mama “pe ogor” şi îşi punea mama halat de cit “Steaua Roşie”… şi tapci cu ozor de la “Floare” şi ne duceam acolo unde se adunau toţi gospodarii… of…. iar …. împleticesc cuvintele.
…………..
Pe twitter… (la naiba, aşa se scrie?! ca mi-i lene să caut pe google) Eugen şi soacra “decid” soarta mea, în timp ce la mine zornăie telefonul.
- Eşti toantă?! De ce ai plasat comentariul?
- Îs toantă. De asta l-am plasat. Ca să ştie lumea cum NU TREBUIE să te blog-ovoreşti.
- Dacă vrei îţi dau numărul lui Eugen.
- Şi ce să-i zic?! Salut, Jănel… Te sună Proasta?!
- (nu am înţeles ce a răspuns… rîdea)
…..
Am început să tremur. E adevărat. De nervi. De ciudă. Nu pe ei. Pe mine. Îl respect. Nu ne cunoaştem, dar îl urmăresc. Cu regularitate. Am o mare slăbiciune la oameni deştepţi. (asta despre el).
Pe soacramica am descoperit-o anul trecut. Primăvara, cred. Sau poate mai devreme. Mă enerva la început. Voiam să scrie mereu, fără întrerupere. Incontinuu. Nu-mi ajungea.
Nu caut acum cuvinte care să dea bine.
Pe mine nu mă curveşti cu una-cu două. Dacă mi-i dragă, mi-i dragă.
Am zis mai sus. Nu pot scrie. În aprilie şi august. În aprilie, pentru că…. mi-a dat Dumnezeu, în august….. pentru că mi-a luat.
De la concertul Larei…. nu am mai putut să scot nimic din mine. Îmi vine constant un nod în gît. Şi mi-i greu. Da atît de taaaare….. încît. (nu, mai bine nu…)
p.s. După ce citisem comentariile… am venit acasă… nu ştiu cum ….străină. Străină mie. Am intrat. Ovidiu m-a întîlnit la uşă.
- Eşti tristă?!
- Nu.
- Mami,… eşti tristă. Ştii, am să-ţi povestesc ceva. Azi,… m-am fotografiat cu d. Volosatâi şi părintele Ciuntu.
- Bine pui, mama e bucuroasă….
- Rămîi jos? Să-ţi aprind lumina la baie?
- Da, scump.
- Vrei să plîngi, aşa-i?
- Aha.
- Bine… da nu mult…
…………….. cum-aş-fi-trăit-Doamne-fără-copilul-meu?!
după vreun sfert de oră…
- Gata? Te-ai liniştit? Vrei să-ţi cînt?
- Da….
- Eşti atît de frumoasă… cînd plîngi…
- of… nu. Mai bine recită-mi.
- Ok. (rîde) Te iubesc.
- Şi eu.
- Ştiu… şi mai ştiu că tre să fac camomilla… să nu întreb dacă vrei cu zahăr sau miere, să dispar… şi să vin atunci cînd furtuna va trece.
- ………….
- Te iubesc mami.. ….. mami, nu plînge….
- Şi eu te iubesc… Tare, pui.
- Vrei să pui capul pe umărul meu?!
- …….
- Mami….. te rog.
- Te iubesc.
…….
p.s. Spuneam la început. Am eu un ritual. Orice nu s-ar întîmpla, intru pe http://soacramica.ladyclub.md/ ca sămi clătesc ochii, ca să-mi cumpăr inspiraţie, ca să-mi pun în funcţiune cerebelul, ca să-mi răscolesc amintirile, să mă caut… să mă bucur că scrie numai-pentru-mine (cum a cîntat şi Lara numai pentru mine).
Aşa că am să spun astăzi aşa cum mi-a zis odată Nata Albot: “Trebuie să ai curaj să-ţi admiţi necompetenţa….doar aşa poţi să creşti”. …… of, că numai curaj nu se numeşte ceea ce fac acum….. .
E o lecţie ce trebuie învăţată. Ar fi o prostie să zic …. “Nu-mi trebuiţi, eu scriu pentru mine.
….. nu. Scriu pentru Un Nimeni, Un Cineva. Pentru coacramica, pentru Eugen, pentru nataalbot, pentru lacafeaua… şi pentru copilul meu, pentru mama care roşeşte… cînd prinde greşelile mele… .
Pentru că nu apuc. Fug mereu ca să nu fugă transpiraţia înaintea inspiraţiei…
Şi nu e bine.
Trebuie să fii bun dacă vrei să te citească cei buni (în cazul meu cei-mai-buni (nu “ling” nimic acum; eu şi “morojna” în copilărie o mîncam ca pe cartof, nu o lingeam)).
Ultimul p.s. În seara asta, încă un şoc (da sincer; spre că nu e o glumă). Am intrat ca să văd ce a mai scris. Ovidiu, îmi aduse ceaiul:
- Demult eşti pe pagina soacreimici?
- Cum?
- Demult te-a pus soacramica la categoria aia… cu femeile?
- Adică?
- Nu ştii? Da unde-ţi sunt ochii? Eşti pe pagina soacreimici…. numai… te rog, fără…. .
…..
… pe dreapta, văd trecut şi numele meu. Cedez nervos, oleacă. Vreau să mă smorcăiesc un pic, dar nu-mi reuşeşte. Dacă ar şti soacramică…. de cîte ori… numai de cîte ori… m-am uitat eu… dacă-nu-cumva…. poate-măcar-aşa, oleacă…. şi i-am scris, în tot timpul ăsta un singur comentariu.
De ce?!
Nu ştiu. Aveam nevoie să intru, dar nu am vrut să-mi las şi “periuţa de dinţi” la ea acasă…. . Parcă nu eram suficient de inspirată. Nu ştiu. Îmi plăcea “tăcerea” asta în care atîtea lucruri îi spuneam… Nu am vrut niciodată să-i spun cît de bună şi nebună este… ea ştie. E la vîrsta la care este conştientă de propria valoare… şi nu o ţine în servant.
… ceea ce face e mai mult decît un JOB, decît multe alte job-uri …. care au şansa să fie d-o-a-r “frecventate” de noi.
Citeşte “Povara “bunătăţii” noastre” din 11 aprilie( http://soacramica.ladyclub.md/) Ai să găseşti printre rînduri… multe răspunsuri. Dacă ştie cineva, de cînd am apărut în lista soacreimici, vă rog, spuneţi-mi. Pentru mine asta înseamnă foarte mult. Ăsta e Eurovision-ul meu.
Îţi mulţumesc.
mda… eu tot o urmaresc pe soacra zi de zi… de la ea am aflat de tine… undeva pe 7 aprilie erai in dreapta paginei…succes…
Mersi mult pentru receptivitate.
ultim de bun ramas…curaj!pentru ca s-au topit pietrele de la lumina soarelui.asteptare nu mai exista.fericire si caldura printre degete ca ploaia…care va veni.pe prima am s-o injur.restul…”fericiti cei milostivi”,ca sa ajung fericit,nu de mine. curaj!ochi senini!atit de senini ,ca sa nu inteleaga nimeni unde sunt ei si unde e albastru de cer…unde incepe si unde se termina seninatatea!!!asta v-o doresc!stingacie in emotii,pentru ca este tot ce poate trai mai frumos un om..si asta tot! de acum incolo…intro alta lume!)))in asta:senin,curaj,om(oameni)de nadejde,ploi daca va plac…stelele sunt ca un miraj.ochii nostri vad ceva ce s-a petrecut in spatiu cu multi multi ani in urma,pentru ca sunt foarte departe. aripi!…cu ele se infrunta orice dor.ARIPI!…(“aripi” si pentru ca nu-mi place “adio”)
Draga Indiana, tot dau tircoale pe blogul tau de ceva timp deja. Stiu ca nu e bine sa intri ca un mut in casa omului si tot asa si sa iesi – dar de cind ma tin minte imi pare ca nu voi sti a pune cuvintul potrivit la locul potrivit si prefer sa tac (ca sa ramin filozof…
)) )
Ma regasesc in buchiile tale, ma delecteaza ceea ce scrii si … ma enervezi, asa cum te enerva soacramica pe tine (ca si pe mine, de altfel) ca nu scrii si mai des.
Sus nasul! (ca asa-i sta bine unei femei puternice)
SoacraMica
Emană o sensibilitate aparte fata asta. Prin cântec şi cuvinte. Fără aere răşchirate de star. Inclusă în blogroll http://indianazlotea.md/ 5:22 AM Apr 6th via web
Pentru ca aveam informaia depozitata undeva intr-un sertar al memoriei, s-a rectualizat citind postarea asta, si-mi zic: “da s-o folosesc, daca tot o am”
, deci am facut ctrlC+ctrV de pe twitter, sper sa nu ma bata Soacra 
, dar judecind dupa acest post, in “glavnaia” SM te-a adaugat pe 6 aprilie, mai exact de atit iti poate spune doar Domnia sa, SM 
Stii, Elena, traim intr-o lume atit de bizara, incit uneori am impresia ca degeaba m-a pierdut pe mine Dumnezeu pe aici. Sunt o muritoare si inca una ordinara. Stiu sa injur, sa birfesc… stiu sa fiu rea, dar la fel,… pot sa ma bucur de lucruri marunte (pentru altii). Pentru mine, faptul ca m-a inclus soacramica in llista ei, inseamna mult mai mult decit pot eu sa explic in cuvinte. E o chestie care isi “tine discursurile” in mine, ….. departe, acolo unde nici macar eu nu ajung.
Nu o cunosc pe soacramica, nu i-am scris lucruri originale, destepte… pentru ca nu aveam ce-i spune. In ultimul an, am avut pur si simplu nevoie de ea, ea sa-mi spuna,…. pentru ca avea ce sa-mi spuna si, lucru foarte important, STIA CE SPUNE!!! Asa a fost sa fie….. am avut eu nevoie de vorba ei, de rindurile ei… Daca as fi sa ajung acum in locurile unde ea sta, le-as recunoaste din prima. Pentru ca nu mi le-a desenat… nu mi le-a lasat fotografiate. Le-a imprimat in mine, cum spuneam, acolo, departe. Si e minunat sa stii ca exista cineva in lumea asta care nu numai potriveste cuvinte… nu. Ea in fiecare zi, ma invata cum e sa fii TU(sa fii sincer MACAR cu tine).
Nu m-a invatat sa fiu desteapta, puternica, proasta sau hoata. M-a invatat sa fiu eu…si sa nu-mi fie groaza de imaginea mea adevarata. Fara… strategii de marketing, fara… “asa e la moda”, fara…. “nu uita, esti persoana publica…”
La naiba… Fata asta m-a facut sa inteleg ca toate acestea sunt…. fleacuri care nici macar “reciclate”….nu pot fi.
Ai auzit de piesa lui Ducu Bertzi “Floare de colţ”?
Pai… uite, piesa asta e despre ea. Daca am fi …. indieni, aş numi-o “floare de colţ”. Pentru că e rară. Tare rară şi adevărată. Mulţumesc ţie pentru mesaj. Cuprind.