A trecut aproape o săptămînă. Parcă şi acum o văd… Sunt o fire sociabilă, dar atunci cînd am văzut-o, m-am blocat definitiv. Mă enerva toată lumea în jur: doi iubiţi care se pupau în spatele meu, una în faţă care nu se sătura să tot fotografieze… cei care se ridicau ca să-i ducă flori… Îmi doream să simt fiecare respiraţie, să prind fiecare acord… să aud tot, să nu pierd nimic. Îmi ziceam la început că dacă am să reuşesc să fredonez în minte fiecare cuvînt, înseamnă că …. am fost la concert.
Tocmeala cea de acasă…. cu cea de la tîrg…. ca şi prima dragoste. Cu cît e mai ridicolă şi fără sens, cu atît mai avan îi luăm apărarea. Aşa şi eu: mi-am luat camera să fac poze. Pe parcursul primelor 3 piese aş fi putut face. Pe naiba! Am uitat cu desăvîrşire să trag poze…. Am intrat. M-am aşezat. Am îngheţat. M-am trezit după o oră şi jumătate. Mută! Nu pot să-ţi spun multe despre ea. Nu e frumoasă – e fantastică. E poveste. E film. E anotimp şi iubire şi trădare şi durere şi nerv şi mamă şi iubită şi viaţă şi … (cred că ar fi trebuit să mai pun şi nişte virgule….da, dă-le-ncolo…). E Lara… . Numele ei, figura ei…. energia pe care o lasă… e atît de diferită de tot.
Multora nu le-a plăcut. aş fi vrut să strig: “Cum să nu vă placă?!”…
Nu, nu are rost. Ea tot nu poate să placă tuturor. Ea a venit să cînte. Simplă… ca două capishi… (aşa ar spune moldovanu…), da chiar aşa… simplă. Uşoară. Jucăuşă. Un pic obosită. Am avut impresia că nu era în cea mai bună dispoziţie… nici eu nu mai eram. …. Dar, ceea ce am crezut dintotdeauna că voi primi de la ea, am primit. Chiar şi obosită fiind … fără mare orchestră în spate.. (în general nu o avea), a cîntat… aproape a cappella, mi-a lăsat impresia că a cîntat numai şi numai pentru mine. Asta e puterea ei de “seducţie”. Nu o ascult cînd mi-i greu, nu o ascult cînd vreau să plîng; pentru asta am alte…. “cîntări”, numai bune pentru a te băga în comă…
De cînd am descoperit-o, mi-a lăsat senzaţia că a cîntat numai pentru mine… şi această calitate o au prea puţini interpreţi.
Am cîteva poze. Proaste. Pentru că m-am dus s-o ascult şi s-o aud. Şi am uitat de cameră.
p.s. Mai am, cred, două poze… am să le anexez zilele astea… atunci am să-ţi povestesc mai pe larg…cît de frumos a fost şi cît de repede a trecut.
eram la balcon, intr-un rind 3, pe vreun loc 20, inarmata cu un aparat foto imprumutat si cu un binoclu luat in chirie de la parter, plina de emotii, cu griji despre cum o voi auzi, cum o voi vedea, dar mai ales, cu o imensa si de nedescris senzatie a unui vis implinit…o privisem, ascultasem, savurasem de atitea ori in filmuletele de pe youtube, de la concerte, din interviuri, emisiuni, ma invelisem atit de des cu tandretea vocii sale, ochilor si zimbetului sau, asa- prin sticla monitorului si labirintul castilor, incit imi venea greu sa realizez ca in citeva clipe urma sa o ascult si sa o vad pe adevaratelea. Se facuse o liniste care in citeva momente se transformase in armonii de pian, ah pianul ala mingiiat, care urma sa formeze cuplu ideal cu poezia cintata de Lara…
Mi-amintesc ca am fost tot concertul cu zimbetul pe buze, un zimbet de ala visator, poate caraghios, dar curat. Si ma straduiam sa nu pierd nici o secunda de zbor, da, am zburat, tintita de acel loc 20, din acel rind 3, am zburat prin fiecare nota ce rasuna impecabil si ireprosabil in marea sala a Palatului. Am fost si slaba, mi-am ratacit niste picaturi de zbor pe obraji, dar am fost fericita. Nu mi-a lipsit aproape nimic, zic aproape pentru ca as fi adorat sa-i vad ochii mai bine, ochii sai atit de sinceri si vorbitori…Am incercat sa o vad dupa concert, am luat un autograf si i-am spus multumesc mult; m-am urit, pentru ca am fost egoista, pentru ca n-am inteles deodata ca era obosita, pentru ca i-am spus doar multumesc mult, pe cind as fi vrut sa-i spun cit de mult ma invie soarele din ochii sai, marea calma din zimbetul sau, dragostea din vocea sa. Am fost lasa, am fost amortita, am fost fericita…
“Ea a venit să cînte. Simpla… ca două capishi…” da, e simpla, e fireasca, nu are nevoie de zeci de costume, decolteuri sau picioare dezgolite pentru a tine publicul in priza; este doar ea si muzica si atit. Cum sa nu le placa??
Indiana, un multumesc din suflet pentru articolul tau, infuzie de Lara, care m-a facut sa retraiesc acele emotii inedite. Am vazut multe persoane publice la concert, mi s-a parut ca multe din ele au venit din snobism, dar ma bucur ca in sala au mai fost oameni capabili sa muteasca, amorteasca, sa fie fericiti intens.
Intr-adevar Lara Fabian e extraordinara,iar stilul Indianei m-a facut sa traiesc in imaginatia mea clipe mult dorite,dar nerealizate.Multumesc mult!Lara Fabian e preferata mea.Vocea sa caracterizeaza iluziile si dorurile mele!
Imi place mult sa-mi petrec timpul,rasfoind in cartea ta, Indiana.Esti bine venita in”mon petit monde”!Mult succes!