- Ce faci?

- Pregătesc datele meteo. Tu?

- Nimic. Voiam să te invit în pădure. E frumos acolo. Ştii tu….

- Ştiu. Nu am chef. Sunt la muncă.

- Hai, lasă. E sîmbătă… mai bine zi, cum e vremea şi hai să mergem…

- Vremea… Nori mici, grizonaţi la tîmple, răscolesc cu înverşunare prin ambuteiajul din Univers…

- Ce caută, dulăăăii?!

- … inima mea, să o tulbure.

- …şi ochii?! De ce i-ai stins?!

- Nu i-am stins. Am tras obloanele, pentru că îi curta un nuvăr fumuriu şi obraznic…

-Cirus?! Aducător de depresie?? Lasă-l, ştii că nu e periculos…

- Nu, era unul alb şi pufos… cu averse de ploaie.

- Cît de frumos sună în franceză… “nuages”.

- Da,… ar fi frumos să mă curteze vreo doi nouraşi… din aia gri-şoricel, cuminţi, dar … nici vorbă. Dau peste mine din ăia negri, aşa cum trebuie, care «zboară» aproape de pămînt; aproape că se hîrjonesc şi mai nu-şi fac culcuş în părul meu.

- Bun, cu nuverii tăi m-am lămirut. Hai să ne vedem şi… le stric îndată culcuşul. Zi-mi altceva despre vreme, că doar astea nu sunt singurele “date meteo” pentru tot week-end-ul… Soare ai?

- Soare?! Va fi! … se va rostogoli ca o minge leneşă după-amiază şi va rămîne spînzurat la locul lui, ca un măr scorţos, uitat de toţi, urmărind cicălitor pe orice trecător, pînă va amurgi.

- Da, stelele?! Stelele ce vor face?!

- Stelele… (hmm). Cea polară, are liber. Cele mai îndepărate şi mai stinse se vor cotili chicotindu-se pe obrajii atinşi de ceaţa ucigătoare a acestei primăveri şi se vor preface în picături intermitente de ploaie…. şi…

- ..şi? Zi, te rog…

- şi… va urma un spectacol privat la care am accces doar eu şi poate inspiraţia mea nedormită. Cerul va rămîne acelaşi…

- Adică?!

- Nimic nu va prevesti furtuna, dar furtuna va chinui multă vreme litoralule ochilor LOR căprui.

- Şi fulgerele?

- … fulgerele nu se vor plimba libere, dar atunci cînd vor scăpa din prinsoare, nimic nu le poate sta în cale.

- Va tuna?

- Nu ştiu… tunetele sunt în concediu, dar a rămas un «lup hămesit»…. de gardă.

- Da cum rămîne cu primăvara? Cu cerul? Culoarea lui densă…. Cum rămîne cu viaţa lui?!

- Viaţa LUI?! Culoarea… ca o fantasmă… cînd galben-foc sau verde-umed, cînd roz-uscat sau scrum de trandafir… cînd roşu-purpuriu sau galben-auriu… cînd alburiu sau roşu-murdar-violet…. cînd roşu-iute sau bleu zvîntat….. galben-foc-de-tabără… sau şters. EL e fără vreme. EL a rămas acolo, departe…. Culoarea lui are şi miros… de halou…

- Şi timpul?! Timpul se schimbă?

- Timpul e ursuz, ca o zi fadă şi o «viaţă aruncată la gunoi». Nu spune nimic, nu vede nimic… E fără…. miros. Fără culoare. Fără sare, fără pîine, fără vin… .

- şi….

- …. fără vină.

ps. Fără p.s.

Publicată în sâmbătă, 27 martie, 2010 la 16:22 în categoria JURNAL. Discuțiile pot fi urmărite folosind fluxul RSS 2.0. Se poate lăsa un comentariu sau crea o legătură către pe o altă pagina web.