Mi-am băut cafeaua cu o prietenă care-şi povesteşte viaţa mai des decît o trăieste. Între copilul din capul ei şi ridurile mimice instalate pe frunte, găsesc o femeie frumoasă de 39 de ani, neînţeleasă de soţ (aşa spune ea…). O ascult, văd cum odată cu fumul de ţigară pe care-l trimite cerului se duc dracului şi două lacrimi care mă înduioşează pentru cîteva minute..
Pun mîna mea pe a ei, semn că o susţin. Şi-o retrage îndată, ruşinată şi dezamăgită. Încerc să-i dau răgaz să-mi povestească, să-şi răcorească rărunchii, să-mi spună la urma urmei de ce m-a chemat… că şi aşa nu vreau să deschid gura (am fost la dentist şi mă doare tare!!!!)
Nu vrea.

Tace ea, tac şi eu… O las în voia ei zece minute, apoi o iau la iscodit că nu am timp pentru tăceri de miercuri…. .
Cum? De ce? Ce l-o fi apucat…. inutile întrebări la care ştim foarte bine răspunsul.
Tace…

-Fa, mîţă, zi, ce ai?!

- Nimic, aşa ….
După un ceas, mă agăţ de “pestelca” chelnerului şi îl rog să ne facă foaie de drum.
Gestul meu de disperare îi dezleagă în sfîrşit limba:
….Ştii, eu îl iubesc de 20 de ani şi niciodată nu m-am gîndit la altul. Am avut perioade bune, perioade mai puţin bune, dar totul era altfel decît acum. Acum s-a instalat o răceală între noi. Totul se repetă. Zilnic am acelaşi drum: şcoală, servici, tenisul copilului, sportul meu, lecţiile de pian ale Cătălinei… un du-te-vino fără capăt. Treapăd ca o nebună. Nu simt nimic. Nici o plăcere…

- Asta ce înseamnă?!

- Mîţa, … dacă nu simţi nimic, asta înseamnă că eşti nesimţită, trîntesc eu ca o idioată cu “carnet de muncă”.

Văd cum respiră scurt şi sacadat, semn că e mînioasă,  apoi … mamă, cînd pufnim ambele în rîs…

Rîdem … ca două stricate… o habă bună. După ce a mai trecut o jumătate de ceas şi, într-un final am ajuns la servici, primesc de la MÎŢĂ un sms: “Fa, “nesimţito”, l-am sunat pe al meu şi i-am spus că-l iubesc!”

Mai citesc odată…. şi nu mă pot abţine… o sun.

- Ce-ai făcut, Mîţă?

- L-am sunat pe al meu şi i-am spus că îl iubesc.

- Da ce te-o apucat? O dat atacu’ de panică peste tine?

- Da, fă, chiar m-am speriat. Ştii, tu m-ai scuturat aşa… oleacă, da ghini….

- Ghine, fă, mîţă….

- Mărunţica, auzi?

- Da, mîţă. Aud!

- Da tu simţi ceva? Iaca… din ceea ce nu simţeam eu, simţi?

- Du-te, tu….

…rîdem amîndouă… cu poftă, ca două şniţele, “alintate” succesiv ba în ou, ba în pesmet… pînă ajungem, “fără simţire”, pe tigaie.

La VITA e bella….

Publicată în miercuri, 28 aprilie, 2010 la 15:14 în categoria FRÎNTURI.... Discuțiile pot fi urmărite folosind fluxul RSS 2.0. Se poate lăsa un comentariu sau crea o legătură către pe o altă pagina web.