Orfelinatul gîndurilor …

Eu ştiu de la bunica meaa multe istorii de demult. Nici nu cred că-şi mai aminteşte cîte mi-a povestit odată…

Astăzi, o urmăream dintr-o parte şi m-a strîns ceva în piept…da taaare! O durere, din alea care vin pe neaşteptate şi pleacă la fel de repede, dar intensitatea cărora, te înfrigurează…am simţit o mare durere la gîndul că ar putea într-o zi să nu fie. Nu ştiu cum să explic senzaţia asta. Am să încerc, cel puţin. Ştii, sunt momente, care se întipăresc în mintea noastră, momente, care în cele mai grele clipe din viaţa noastră ne vin în ajutor. Astăzi am simţit că voi fi binecuvîntată cu încă un “colac de salvare”.

…Nu degeaba se spune că bătrînii seamnă cu copiii. Nu ştiu ce văzu ea în poală, dar cred că a tot adunat ceva cam o jumătate de ceas. Banal, nu?!

Banal, răspund, dar cu toate astea, acest flash-back…mă va urmări multă vreme. Stăteam deoparte şi îmi părea atît de neajutorată, atît de mică, atît de departe…

p.s.  Bunica mea nu mai este. Sunt orfană de copilărie, iar gîndurile astea, neterminate, tot orfane de copilărie au rămas…

Căutam prin ciorne şi am găsit aceste gînduri; cum spunea Claudia Partole în “Oameni şi destine” (emisiune ce va fi difuzată săptămîna viitoare), aceste gînduri trebuiesc trecute în “orfelinat”, “Orfelinatul gîndurilor mele”

Lasă un răspuns