Carari alergate de ginduri…

095_2008_07_08-vakantie-zuid-frankrijk_080711-201816-nr1232-sk-edit

Sunt drumuri pe care le-am cunoscut în copilărie, care s-au şters din mintea mea.
Aşa spuneam odată. Unui trecător…
Acum, la “frageda maturitate”, realizez că nu am uitat de ele. Le-am ascuns, pur şi simplu… m-am dezis de ele şi de mine.Nu-mi amintesc cum s-a întîmplat exact şi cînd….
Poate atunci cînd am simţit că mă paşte pericolul.
Cînd am trecut peste limitele intimităţii şi am permis şi altora să facă acest lucru.
Încălţaţi, cu flecurile înglodate, mi-au desfundat cărările ce altădată erau atît de bine întreţinute. Atunci, cred, că s-a întîmplat.
Să înţeleg că trebuie să mă izolez.
Să fug…
Să las drumurile mele în grija ploilor de toamnă. Să le rog să mi le răzmuiască, să nu ajungă nimeni la mine. Să rămîn în faţa mea singură.
….Şi să dau socoteală. Pentru anii duşi. Pentru drumurile bătătorite de alţii, pentru cărările lăsate departe, la “rascrucea copilăriei”.

….
Sunt obosită.

De prea mult umblet prin această lume, lume ce-şi vinde cărările pentru un dram ieftin de iubire.

Lasă un răspuns